BE LOVED sau epifania suferinței

Publicat de Alina Maer pe martie 14, 2024martie 14, 2024

Motto-„Fără mamă nu se poate iubi.Fără mamă nu se poate muri” -Herman Hesse

Poți face spectacole despre fragilitatea și sensiblitatea  femeii, fără ca ele să cadă în patetism ieftin. Poți aduce pe scenă personaje puternice de genul feminin fără ca ele să devină unelte ale activismului. Poți concepe dialoguri, confruntări între eroine  oprimate și marginalizate, fără a trâmbița necesitatea incluziunii. Poți transforma muzica în personaj principal, fără a sufoca un spectacol. Poți paria pe clasic, emoție, empatie, fără orgoliul de a nu pierde în fața modernității și noului. Poți face toate acestea când te numești Mariana Cămărășan, adică atunci când teatrul îți include mintea, sufletul, viața trăită și netrăită.

„BE LOVED”! Un spectacol deloc ușor, un labirint de planuri, de timpuri, de povești spuse direct sau sugerate, de tăceri amestecate cu vorbe grele, o incursiune în istorie, o aruncare fără plasă de siguranță în subconștientul colectiv, un aliaj meșteșugit între narativ și dramatic ce aduce în fața publicului un text de o forță aproape insuportabilă, romanul BE LOVED al primei scriitoare de culoare laureată Nobel, Toni Morrison. Romanele ei sunt cunoscute pentru temele lor epice, dialogurile vii și personajele afro-americane complexe; printre cele mai cunoscute sunt romanele ei The blueest eye , Song of Solomon , Be loved , care a câștigat Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1988. În 2001, scriitoarea a fost desemnată una dintre „Cele mai puternice 30 de femei din America” de către Ladies’ Home Journal.

Regizoarea Marina Cămărășan nu copiază un film. Nimic din goticul tenebros al filmului semnat în 1998 de către Jonathan Demme nu se regăsește, nici în decor, nici în personaje, nici în mesajul final. Da, pare o  poveste cu fantome, dar în realitate este doar despre o femeie singură cu fiica ei, pedepsită și exilată de comunitatea ei, o comunitate, atât albă, cât și neagră, în care nu culoare pielii determină opresiunea, ci cruzimea umană, inexplicabilă, un adevărat afront adus vieții , lui Dumnezeu. „În lume-s multe mari minuni! Minuni mai mari ca omul nu-s.” spunea Sofocle prin glasul Antigonei. La milenii distanță, glasul lui Paul împrumută vocea lui Toni Morrison,  atunci când, privind chipul chinuit al lui Setthe, afirmă „Tot ce ai mai bun ești tu însăți, Sethe.Tu ești minunea.”

În distribuția aleasă de regizoare întâlnim artiști cu care aceasta a mai lucrat, dar și noi colaboratori. Cristina Casian și Florina Gleznea, din nou „surori”pe scenă sunt cele două fiice, prima , Denver, cea din viața reală, a doua, Preaiubita, din viața de dincolo. Cristina Casian își arată din nou abilitățile de traduce scenic fricile, frustrările, teama de abandon al unei adolescente vinovate că trăiește. Ludicul și alintul se combină  cu maturitatea, iar parcursul scenic ne duce cu gândul că, în paginile cărții, putem identifica elemente de bildungsromam. Florina Gleznea, meșteră în tăceri, menține permanent o notă de mister, conferindu-i personajului său ceva de înger și demon. Richard Bovnoczki(de neuitat în rolul Ion, pe aceeași scenă, sub bagheta aceleiași regizoare)interpretează  singurul personaj masculin. Sunt actori care nu mai au nevoie de aprecieri elogioase, care , în orice rol, de orice întindere, se impun prin orice replică, prin orice gest. Când spui Richard Bovnoczki spui rostire recognoscibilă, energie catalizatoare, echilibru coordonator pentru partenerii de scenă, dar mai ales o aristocrație a spiritului regăsită în fiecare personaj, chiar și în acest Paul D. Garner, „ultimul dintre bărbații din Sweet Home”, „genul de bărbat care ar putea intra într-o casă și să facă femeile să plângă”.

Elegantă, fină, intuitivă, discretă, frumoasa actriță de la Teatrul fără Nume din Chișinău, Galina Lazarenco o interpretează pe scriitoare, citind din paginile romanului cu inflexiuni calde, pășind printre personaje încercând să le surprindă trăirile ca pe o confirmare a cuvintelor. Ana Maria Bercu în rolul Amy Denver  are un maxim de interpretare în scena în care evocă nașterea lui Denver, o scenă în replicile au trei aliați râsul, lacrimile și clapele pianului. Frica se îmblânzește prin muzică, compasiunea se zărește în colțul ochilor umezi, empatia se revarsă din glume stângace.O descoperire de spectator actrița Eliza Bercu–Bodeanu în rolul Baby Suggs! Extrem de prezentă chiar în scenele fără replică,concentrată, demnă, majestuoasă, actrița te cutremură în monologul final. Predicile lui Baby Suggs sunt un discurs reparator, în spiritul unei religii a iubirii, fără norme, fără încorsetări.„Aici”, a spus ea, „în acest loc de aici,  suntem carne care plânge, râde; carne care dansează pe picioarele goale în iarbă. … Iubiți-vă mâinile!  Ridică-le și sărută-le. Atinge-le pe alții cu ele, mângâie. Și, o, poporul meu, mai mult decât ochii, picioarele, plămânii voștri, iubiți-vă inima care bate, și bate, și bate. Iubiți-o tare, pentru că ea este perla coroanei!”

Interpretarea Antoniei Barancea a personajului Sethe este una aproape sinucigașă. La rândul ei mamă tânără, având în spate experiența rolului principal din Matca, doar un curaj nebun dublat de o profundă cunoaștere a personajului determină ca acesta să fie la rândul lui înțeles și iubit de către spectatori. Prin pruncucidere, Sethe, își salvează copilul dintr-o viață ca a ei.Această alegere de a-și ucide copiii mai degrabă decât de a le permite să fie înrobiți plasează eroina în domeniul mitului și tragediei, unde etica și morala  umane nu  funcționează. Sethe se gândește la copilul ei, „dacă nu aș fi ucis-o, ar fi murit”. Privind jocul zbuciumat, dar neîngroșat, fără a cădea în patetism, o percepi pe Sethe ca simbolul unei comunități  bântuite de suferința extraordinară a strămășilor lor. Fiecare transformare a personajului determină un alt tip de joc, scoate la suprafață alte calități. Relația de dragoste a Sethei cu Paul D și posibilitatea ca ea să înceapă din noua viață de familie aduce în lumină exuberanța, ludicul, lumina din interiorul tinerei actrițe. Rememorarea amintirilor durerea nesfârșită a corpului în muncă forțată, tortura, fuga  exprimă o forță îndelung comprimată, care se dezlănțuie abia spre final. Antonia ține sub control complexitatea și ambigutatea personajului său, rupe prin joc distincția crucială între trup și suflet, aducând un superb omagiu alegerilor libere ale unor femei care ăși trăiesc viața, nu destinul.

Povesta vieții Sethei se unduiește  prin trecut și prezent, prin amintiri reale sau reprimate și halucinații, oferindu-ne frânturi de evenimente pe care le reconstituim cu prudență și pietate.Muzica Ninei Simone( aleasă inspirat de regizoare) alungă orice element supranatural, detensionează și explică ceea ce cuvintele nu o pot face. Nu există nici un memorial potrivit, niciun muzeu care să poată cuprinde imensitatea durerii omenești. Poate doar o piatră de simplă de mormânt pe care încape un singur cuvânt„Preaiubita”.

BE LOVED

după Toni Morrison

muzica Nina Simone

regia Mariana Cămărășan

scenariu Antonia Barancea

scenografie Daria Petrașcu

lighting design Alexandru Macrinici

Distribuție: Antonia Barancea și Galina Lazarenco de la Teatrul Fără Nume din Chișinău

Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki, Ana Maria Bercu, Eliza Bercu–Bodeanu