JOB INTERVIEWS sau munca, doar o pradă

Publicat de Alina Maer pe

 Nu dati cu pietre în Vera! Nu o răstigniți pe cruci ipocrite! O să o apăr pentru că mă regăsesc în ea și fiecare lovitură ar fi ca un pumn încasat de mine. Oare doar eu vreau să o apăr, găsind curajul de a spune că îi înțeleg pasiunea pentru muncă, luciditatea acidă, consecvența dusă până la nebunie? Voi oare nu sunteți niciodată cinici, acizi, grăbiți, surzi la strigătele celorlalți? Nu vi s-a întâmplat niciodată să călcați pe cadavre, să aveți ca unică măsură felul vostru de a fi sau propriile interese? Cine aruncă prima piatră?

Alexandru Mâzgăreanu,  regizorul piesei „Job Interviews” de Petr Zelenka pusă în scenă la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești scria că „Job Interviews este o poveste despre putere. Despre o femeie care are puterea de a rezista într-o lume rece, dură, cinică și care, atunci când pierde tot, are puterea (și umorul) de a o lua de la capăt.”. Eu am perceput-o ca pe o piesă despre dependența de muncă și maladia lucidității. Dramaturgul Peter Zelenka (născut în 1967 la Praga) este unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi, scenaristi și regizori contemporani cehi și regizori de film și teatru, printre piesele sale numărându-se „Plecări de trenuri”, „Teremin”,„Interviuri de locuri de muncă”-„Job interviews”.

În piesa „Job Interviews” personajul principal este o femeie de vârstă mijlocie, Vera(Oxana Moravec), proprietara unei agenții de impresariat artiști și publicitate, domeniu în plină expansiune după căderea Cortinei de fier în Europa de Est. Începutul cu iz de thriller al piesei ne-o înfățișează pe Vera la morgă, idetificând fără emoții exprimate o tânără actriță pe care a reprezentat-o o perioadă de timp.Când  polițistul ce investighează moartea întreabă dacă actrița nu a fost deprimată, Vera răspunde cinic și crud: „Ei bine, normal. Aruncă o privire. În această industrie, fiecare trebuie să aibă grijă de sine. Nu sunt babysitter-ul lor. Dacă cineva se sinucide doar pentru a ridica telefonul, este puțin răsturnat, nu-i așa? Desigur, îmi pare rău pentru asta, dar viața continuă. Încă zece îi vor lua locul. „

Într-un spectacol cu ritm alert și susținut, începi să o cunoști pe Vera, să îi intuiești parcursul, căderea și decăderea. Cariera ei pare să fie în plină expansiune, dar ca orice afacere de succes, cineva stă la pândă să  înhațe prada gata pregătită. Lumea ei se învârte în jurul banilor, acei bani de care nu are timpul necesar să se bucure și care par a fi soluția tuturor lucrurilor. Par a fi așa sau chiar sunt? Nimeni nu refuză banii sau avantajele oferite prin munca Verei: nici  nepoata, nici menajera, nici medicii, nici cucernica Magda, nici excentricul Bob. Rezistenții  morali  care încearcă să o educe în spiritul binelui, victimele manipulării sale  abile, partenerii de afaceri, toți au de câștigat de pe urma ei.

Și în planul vieții personale pare sortită eșecului: relația conjugală deteriorată, disensiuni cu fratele, lipsa prietenilor, tatăl bolnav care primește noi asistente în loc să primească sprijin de la ea. Moartea tatălui, excelent realizată regizoral o împinge spre gesturi extreme. Pierderea nedreaptă a firmei pe care a clădit-o cu prețul renunțărilor și a muncii aproape obsesiv-compulsive nu îi schimbă viziunea asupra vieții. Vera nu înțelege unde a greșit pentru că ea nu simte că a greșit. Puterea de a îndura nu se pogoară asupra ei, oricât de mare ar fi grămada de gunoi pe care își trăiește suferința

Jocul actriței principale este dur, dominator prin postură, privire, mișcare, scăpând uneori  reflecții interioare în fisuri de tărie abia perceptibile. Personajul Vera pare a fi creat pentru actrița Oxana Moravec, relevându-i talentul actriței și capacitățile sale scenice. Un rol greu, de forță, două ore continuu pe scenă, atrăgându-ți privirea magnetic în orice postură s-ar afla. Frumoasa actriță, dreaptă și elegantă în orice postură reușește un incredibilă întruchipare a noțiunii de cinism. În cărțile de psihologie se arată că actualul cinic nu a fost întotdeauna așa. Iar emoțiile „umane” nu i-au fost străine. Și poate se numeau speranțe, idealuri. Odată ce viitorul cinic s-a îndepărtat de emoțiile prea puternice, încetând pur și simplu să le simtă. Dar aceste experiențe în sine nu au dispărut. Persistența cu care Vera își transmite poziția în societate vorbește despre puterea și relevanța experiențelor posibil nefericite din spatele aceste. Pe linia  acestei interpretări obsesia pentru munca bine făcută ar deveni un fel de lacună folosită de subiect pentru a evita emoțiile negative, relațiile sau responsabilitățile. Timpul excesiv dedicat în mod voluntar și conștient muncii, nu datorat nevoilor economice sau cerințelor de muncă o fac pe Vera prototipul perfect al entuziastului în muncă, cu toate dependențele sale, un angajament ridicat și multă plăcere, dar și multă motivație.

Ceilalți actori gravitează în jurul personajului principal, nu în antiteză, ci într-o complementaritate de profile psihologice, conturându-se o imagine totală a omului modern, secătuit de valori și principii. Irina Antonie, aparent delicată și prietenoasă în postura Beei, nu este decât o altă Vera la începuturi care urcă în ierarhia profesională nu prin muncă, ci prin atuuri feminine și trădare. Aceeși actriță este credibilă  în postura Barbi, nepoata Verei, o tânără debusolată și superficială. Crenguța Hariton interpretează pe rând rolurile Cumnata, Îngrijitoarea, Magda. Dacă în primul nu are „material” foarte mult, în celelalte își găsește resurse să fie o pitorească  îngrijitoare de bătrâni isteață și indiferentă  și o actriță debusolată, dar care își vede interesul renunțând la perceptele Domnului, pentru bani și glorie.

Ioan Coman este atât fratele, cât și Pavel, soțul Verei. Ca frate pare desprins din personajele lui Slavici(„nu banii, ci liniștea colibei tale te face fericit”), numai că moralitatea declarată și criticile aduse Verei  nu îl ajută să nu eșueze în postura de tată incapabil de o educație potrivită fiicei sale adolescente.în rolul soțului,alături de Oxana, duoul Pavel-Vera mi-a reamintit de superbul joc al aceleiași perechi de actori în piesa lui Afrim „Când ploaia se va opri”. Aceeași relație zdrențuită, aceeași încercare ratată de a petici ceva ce nu mai poate fi refăcut vreodată în lipsa iubirii și a valorilor comune. Alin Teglas în  Bob, Administratorul, Polițistul  este real și sincer în postura barmanului uimit că vedeta underground îi calcă localul, dar apelează la tușe îngroșate și exagerări pentru a-l interpreta pe smintitul Bob, vedeta momentului, anxios, vicios, agresiv. Karl Baker, ca de obicei foarte subtil în interpretări( da, este un actor foarte bun!) în Paul și  Fotograful, ambele abordări fiind versatile, sarcastice.

Dintre personajele satelit, singurul „personaj onest „este cel al tatălui, interpretat sensibil, cu umor și duioșie de Paul Chiribuță. Un tată care supraveghează delicat și discret viața fiicei sale, neintervenind concret, dar simțindu-se  obligat să o avertizeze asupra derapajelor sale morale. Același Paul Chiribuță este  doctorul psihoterapeut calm, detașat, care încearcă să o deprindă pe Vera cu noțiunea bucuriilor simple.

Scenografia( Ștefan Caragiu) și ilustrația muzicală(Alexandru Suciu) te transportă în actuala  societatea middle-class, atentă la dezvoltarea financiară, adeptă a spațiilor reci, glisante, fără personalitate, goale de obiecte , dar și de sentimente( Ați observat vreodată ce asemănătoare prin lipsa vieții, al culorii sunt birourile, locuințele moderne din ziua de astăzi?). Ștefan Caragiu conturează un decor impersonal, cu aspect rigid, dar  multifuncțional din pereți de sticlă, oglindă, metal. Panourile coboară, apasă, îngustează spațiul precum se îngustează speranța personajului principal, precum presiunea așteptărilor, neputințelor ne apasă în tot ceea ce facem. În aceast univers secătuit de culoare și lumină, personajele îmbrăcate de Alexandra Mâzgăreanu poartă haine  moderne, în culori  șterse, un soi de uniforme elegante ale prosperității, amorfe și confundabile.

Subtil strecurată în text. se percepe aluzia la Mitului lui Iov. „După faptă, și răsplată” să fie morala tezistă a piesei? Nu cred, cât timp doar Vera plătește,  nu și Paul sau Bea, nici Bob sau Magda. Cartea lui Iov ne vorbește doar despre condiția omului. Iov ne aduce în tărâmul suferinței și al unui adevăr biblic: Dumnezeu este cu noi, El ne cunoaște suferința și ne promite că suferința noastră nu este zadarnică. Vera nu se luptă cu Dumnezeu, doar aleargă și înhață din viață cât poate cu apucături de prădătoare,  nu neapărat pentru bani( nu are investiții, nu are rezerve), cât pentru munca aducătoare de faimă, ignorând sau îngropând nevoi umane, sentimente, autenticul și umanul din ea.

„Pot să fiu sinceră? Am mustrări de conștiință că nu mă ocup eu însămi de tata. O dată că n-am timp… Pe de altă parte, nici nu vreau să stau cu el numai fiindcă așa trebuie, fiindcă este necesar. Aș vrea să fiu lângă el în urma unei dorințe sincere de a face acest lucru. Mă înțelegi?”. O înțelegeți pe Vera? O acceptați?  Dacă nu, sunteți cu mult mai răi decât ea.

Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

„Job Interviews”

de Petr Zelenka

Traducerea: Mircea Dan Duță, Adina Maria Duță

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Scenografia: decor: Ștefan Caragiu, costume: Alexandra Mâzgăreanu

Muzica: Alexandru Suciu

Distribuția:

Oxana Moravec (Vera), Ioan Coman (Fratele, Soțul), Irina Antonie (Bea, Barbi, Fata din cimitir), Karl Baker (Paul, Fotograful), Paul Chiribuță (Tatăl, Terapeutul), Crenguța Hariton (Cumnata, Îngrijitoarea, Magda), Alin Teglas (Bob, Administratorul, Polițistul)


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.