OPPOSITES ATTRACT sau candidații la (NE)fericire
Priviri goale, secătuite de orice picătură de sentiment. Ochii care se uită spre tine fară să te vadă, pentru că de mult timp au uitat dimensiunea privirii. Rânjete lăbărțate pe chipuri încremenite în neputința de a simți. Dorințe încrucișate cehovian, afecte inutile, fuga în galop de teama sentimentelor. Mișcări dezarticulate, bruște, necoordonate și imprecise. Voci sparte, ecouri de suferință și de alunecare în gol. Gol peste tot. Pe scenă, în lume, în noi.
Așa sunt ei, mai toți „de-ai noștri”, semănând cu noi sau noi semănând cu ei, ne place sau nu ne place să recunoaștem. O scenă mică improvizată într-un foyer sporește sentimentul de provizorat, de figurație în propria existență. Povești disparate, legate prin firul fragil al nefericirii, un triunghi conjugal în care inversarea rolului soție-amantă nu aduce fericirea, un cuplu incapabil să riște și să încerce, o iubire mare și inutilă, o relație de atracție –respingere, toate sub un cer singur și trist.
În anii 1950, un sociolog pe nume Robert Francis Winch a condus un studiu privind selecția partenerului pentru a răspunde la întrebarea „Opușii se atrag?” Florin Piersic Jr. a tradus și a regizat pe diferite scenă această piesă care prezinta șase personaje ce spun povești despre căsnicie, adulter, infidelitate, minciună, sex. Cuplurile își trăiesc singurătatea în doi, fără canale de speranță. Fără un joc bun al actorilor, demersul regizoral ar fi fost sec și cu un mesaj confuz. Cu o abordare distantă, a la Brecht, niciun actor nu își privește partenerul de scenă, este și nu este împreună cu el, nici publicului nu pare i se adresa, senzația de anulare a funcțiiilor limbajului acutizându-se.
Cu câteva luni în urmă scriam după un spectacol la Teatru în Culise „Mi-aș dori să o revăd pe Alexandra Stroe, cea care a reușit un joc susținut, fără ostentație, dar care îți atrage atenția…” și dorința s-a îndeplinit la Târgoviște unde Alexandra este extrem de convingătoare atât în postura de travesti, cât și în rolul amantă-soție, unde se joacă de-a realizările și de-a dorințele ,fără ca joaca să ascundă disperarea personajului. Oana Marcu pare o păpușă gonflabilă și gânditoare în încercarea de a intra într-o relație pe portița mereu deschisă larg, cea a sexului. Ilie Ghergu și Maria Nicola în costme înduioșătoare revigorează într-un tablou de-a râsu-plânsu vetustul cuplu Tanța și Costel. Ce frumos face EA trecerea de la entuziasm la dezamăgire, ce amar sună concluzia LUI că despărțirea este inevitabilă! Delia Lazăr mizează pe grotescul exprsiei faciale, dar exagerează stridențele vocale, chiar dacă ele sunt uneori necesare în antiteză cu personalitatea liniară, calmă, a partenerului. Radu Câmpan pare singurul personaj onest și cinstit al poveștilor. El iubește cu privirea sa blândă și senină, cu gesturile sale stângace, cu trupul său îmbrăcat ridicol, de parcă exteriorul este prea strâmt față de bogăția interiorului său. Atât de inutilă și anapoda este iubirea lui, încât îi va aduce un sfârșit la fel de inutil și absurd.
Mircea Silaghi ține piesa pe umerii săi țanțoși și rigizi când este vorba de avocatul arogant care visează să servească precum Agassi, povârniți și fragili când este bărbatul care își petrece ziua liberă la cinema, mândri și provocatori într-un excelent travesti. Ușurința cu care-și schimbă identitatea, stăpânirea propriei corporalități ce îi permită să aibă într-o oră diverse atitudini, vîrste, stări, dicția precisă, tonul adecvat fiecărui moment, pion și rege în fiecare tablou, Mircea Silaghi convinge, dacă mai era nevoie de maturitatea sa artistică, de versatilitatea și complexitatea talentului său.
Dacă ignori melodia total neinspirată din final, te simți ca după o sesiune de terapie prin care ți-ai localizat sau măcar ai încercat să îți localizezi problema, alungând negarea ei, protejându-te puțin de propriile tăceri și neadevăruri.
Opposites Attract
de Bruce Kane
Regia: FlorinPiersic Jr
Cu: Mircea Silaghi , Maria Nicola, Delia Lazăr,Ilie Ghergu,Radu Câmpean,Oana Marcu,Alexandra Stroe
0 comentarii