ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE nu merge în Paradis
„Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare / E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt / E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt / E-n viața ce veșnic nu moare.” Mi-am amintit versurile lui George Lesnea, versuri pe care, recunosc, le recitam la serbare. Partidul s-a destrămat și amestecat printre furtuni sociale și politice, într-un timp cât să nu îmi dau seama pe propria piele că , da, chiar „…e-n toate”, și în interioarele caselor, dar și ale oamenilor, în paturile lor, în alegerile lor, în frica din sufletele lor. „Sectorul suflete” vast și imprevizibil, complicat și eretic nu putea scăpa de vigilența unui partid a toate și a tuturor.
Uitându-mă la publicul tânăr care se afla în Sala Studio a Teatrului de Comedie la piesa „Șeful sectorului suflete” scrisă de Alexandru Mirodan, mă gândeam dacă, dincolo de povestea unei Emme Bovary autohtone, se poate surprinde parabola unei societăți închise și strict supravegheate, drama interzicerii dreptului la intimitate, comedia unui sistem absurd și înfricoșător. Mă mai întrebam câți știu că Teatrul de Comedie din București a fost inaugurat la 5 ianuarie 1961 cu piesa „Celebrul 702” tot a lui Alexandru Mirodan (care era și secretar literar al teatrului).
Deci, cine este autorul? Ce știm despre el? Alexandru Mirodan (născut: Alexandru Zissu Saltman) a fost un dramaturg, publicist, istoric literar și traducător român de origine evreiască. A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. A fost redactor la publicații precum „Tinerețea”, „Tânărul muncitor”, „Scânteia tineretului”. A publicat și la revistele „Gazeta Literară”, „România Liberă”, „Scânteia”, „Contemporanul”, „Teatrul”, „Sportul popular”. În anul 1977 a emigrat în Israel și s-a stabilit la Tel Aviv. A lucrat o perioadă la Muzeul Diasporei, apoi a înființat revista în limba română „Minimum„. A fost distins de Academia Română cu premiul „Caragiale”, dar a simțit din plin cenzura sistemului și pericolul în care se află orice artist cu un discurs liber. „Şeful sectorului suflete”, a treia piesă de teatru, scrisă în 1962, îi este dedicată lui Radu Beligan, cel ce avea să și joace rolul Șefului și al lui Gore la Teatrul de Comedie și în filmul omonim din 1967, unde Al. Mirodan este coscenarist. Pe Mirodan, Radu Beligan îl numește „un dramaturg de înaltă clasă.” „Comedie lirică, în care eroina, aflată într-un moment de cumpănă al existenței sale (se va despărți sau nu de individul posesiv și egoist care-i domină viața până la a o depersonaliza?), dialoghează cu personajul ce întruchipează propria conștiință, un bărbat integru, inteligent și spiritual, pe care-l numește ”șeful sectorului suflete”, dar care în realitate se dovedește a semăna leit cu un meteorolog pe care l-a cunoscut cândva.”, așa sună prezentarea succintă a piesei în viziunea lui Bujor T Răpeanu.
Personajul central, Magdalena, ține cu greu echilibru între realitatea seacă și rece și imaginația ei alimentată de speranțe și visări bovarice. Cele două planuri se întrepătrund prin apariția unor personaje masculine, reale precum Horațiu, bărbatul cinic și egoist, hotărât să își întemeieze o familie și Gore, prietenul sincer și sensibil (dublat de un straniu funcționar la primărie, „seful sectorului suflete„) – produs al imaginației eroinei.
Regizorul Victor Ioan Frunză reușește să sublinieze ambele dimensiuni ale piesei, și cea de fină satiră socială, și cea de melodramă, ușor patetică, dar sinceră și credibilă. Nu se pierde nimic din ceea ce are piesa mai valoros: inteligența replicilor cu o ironie nu simplu de descfrat, măiestria cuvintelor care ascund idei subversive, caricaturizarea personajelor masculine din planul imaginar, dialoguri care aparent susțin regimul, dar de fapt ele alunecă în critică ascuțită adusă moralei socialiste („Muncește!” e îndemnul Șefului când Magdalena pică în melancolie, „ziua are 24 de ore”. „tratează-te cu artă în fiecare zi.” ).”
„În fiecare text bun spectatorii sau cei care citesc textul văd, într-o bună măsură, și ce-și doresc ei să vadă. Dacă un text este bine scris și profund, îți permite asta.”declara actorul Dan Rădulescu într-un interviu. Și, da, piesa lui Mirodan oferă multe multora. Perspectiva feministă nu poate fi ignorată. Magdalena se trezește din visare, își ia destinul în mâini, redobândește gustul de a fi prețuită, nu stăpânită, alege fericirea calmă și sigură. Resposabilitatea fericirii nu este pasată către o altă persoană, rămâne numai și numai a ei.
Un sprijin pentru viziunea regizorală devine din nou scenografia Adrianei Grand. În prim plan ne aflăm într-un interior domestic din anii 60-70, totul este impersonal, lipsit de originalitate, uniform, precum destinul multor locuitori a acestor spații. În al doilea plan, ne aflăm într-un birou imens, înțesat de dosare printre care personajele se mișcă greu și devin greu vizibile. De fapt, întreaga societate pare un tarâm al dosarelor, oamenii pierzându-și identitățile fiind transformați în paragrafe, numere, semne de punctuație. Echipa distribuției nu surprinde, fiind vorba din actori deja consacrați în diverse roluri, multe sub direcția scenică a lui Victor Ioan Frunză. Mirela Zeța este o Magdalenă foarte frumoasă și vulnerabilă. Nefericirea sa se traduce în incertitudine și nesiguranță. Sistemul de reziliență al Magdalenei îi definește o altă realitate, iar actrița creionează credibil și progresiv devenirea din femeia nesigură în femeia matură capabilă să aleagă conștient. Andreea Samson din impecabilă intr-un rol de mică întindere (la fel ca în piesa Îndoiala). Ofelia ajunsă în audiență în țesătura unui mic trafic de influență înțelege brusc care sunt regulile lumii în care trăiește. Adjunctul Costică este bine conturat prin jocul lui Cosmin Boldea. Aparent simpatic, muncitor și inofensiv, subalternul slugarnic și zelos știe prea multe, își permite încălcare normelor de bun simț, dar mai ales știe că e de neînlocuit. Horațiu care este „un hoț, un exploatator, căci a furat surâsul.”se regăsește în frumusețea glacială a lui Alexandru Pavel, în replica sa rigidă, arțăgoasă și arogantă.
Cu siguranță piesa de rezistență a distribuției este actorul Dan Rădulescu , interpretul celor două personaje (Gore și Șeful). Total diferite, personajele au parte de un joc total difeerit al aceluiași actor. Gore, meteorologul pe care-l iubește de fapt Magdalena, și care se suprapune chipului imaginar al Șefului este îndrăgostitul timid, retras, nesigur. Actorul colorează gestual tipologia recognoscibilă a ghinionistului în dragoste care zâmbește, dar și își plânge de milă în același timp. În alt registru este interpretat personajul imaginar. Deși se ocupă de entități nepalpabile, suflete, șeful sectorului este de un pragmatism uimitor, gestica și mișcările sunt precise, vorba tăioasă. Dacă Gore are umor fin, ironie tristă, o șovvială ce exprimă o stare interioară în suferință, Șeful este „dintr-o bucată”, croită dintr-un material îmbibat în obtuzitate și pragmatism.„Voi sfărâma ce-i de sfărâmat și vom reconstrui ce-i de reconstruit. „Încă nu. N-am greșit destul.” sunt ideile sale de transformare a lumii.
Nu am plecat acasă cu povestea Magdalenei, nici cu promisiunea unei povești de iubire până la adânci bătrâneți. Am dus cu mine amintirea unui timp al supraviețuirii prin jocuri de cuvinte, încercând să le repet, să le memorez, savurându-le propețimea:
„Ce rău am facut? Unul care nu se iartă, ai avut succes!”
„ Ințeleg multe, dar accept puține!”
„Lupt pentru tine, împotriva ta”,
„Eu, eu, mie, îmi. Lumea ta e un pronume.”
„Cine nu trăiește, așteaptă.”sună o replică. Sensul ei se împletește cu o mărturisire a dramaturgului: „Eu mi-am găsit locul printre scriitorii generaţiei mele. Rămâne de văzut însă dacă nu se vor găsi unii care, făcând control în marea sală a literaturii române de azi, să nu-mi ceară să mă ridic de pe scaun, pe motiv că nu am bilet”. Prin scrierile sale dramaturgul nu a așteptat recunoașteri, măriri, doar și-a trăit viața, timpul, spaimele, ura, dar mai ales certitudinea că „Arta e răzbunare”, singura răzbunare permisă, cu efect sigur.
ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE
De Alexandru Mirodan
Regie: Victor Ioan Frunză
Scenografie: Adriana Grand
Distribuție: Dan Rădulescu, Mirela Zeţa, Andreea Samson, Alexandru Pavel, Codrin Boldea
0 comentarii