MARA, 23

Publicat de Alina Maer pe

A împlinit de câteva ore 23 de ani, iar eu nu i-am dedicat un articol niciodată. La aniversarea de 19 nu aveam blog. La aniversarea de 18 ani, chiar dacă aș fi avut, nu-i scriam că mi se părea că nu învață îndeajuns pentru Bacalaureat. La 20 nici cadou nu i-am luat, pentru că mi s-a făcut chef de o vizită intempestivă la terapia intensivă. La 21 aveam blog, dar învățam(eu)pentru licență. La 22 învăța ea pentru licență pe care o dă la 23. Adică nu am reușit să ne coordonăm. Deci, 23 de ani și câteva ore, doamnelor și domnilor (să mă ierte noul val și al treilea sex), MARA!

„Mai grăbită decât vara

Adusă pe pământ de sfinți

Așa veni pe lume, Mara,

Darul ei, pentru părinți.”

Mi-am reamintit această strofă ca să înțelegeți de ce Mara este o răsfățată a rimelor. „Dacă ai fi citit pe sfert cât am citit eu în adolescență, la talentul tău, erai departe! Cam acestea erau cuvintele auzite de Mara înainte de fiecare teză sau concurs de literatură. Tonul, numărul de decibeli, privirea le deduceți singuri. Da, mă enerva că nu citea cât aș fi vrut eu, părându-mi că risipește marele dar al  cuvintelor, pe care nu îl are oricine. „Legendele Olimpului” zăceau la capul patului peste ”Povestiri după W Shakespeare”, albume de artă se umpleau de praf spre disperarea mea furibundă. Așa că, dacă în cuvinte nu vrei să locuiești, hai, Mara, la teatru! Orice teatru, modern sau clasic, de o oră sau de patru, adecvat sau inadecvat vărstei. Din scenă în scenă, Mara a început să se simtă ea însăși eroina (musai principală, dacă nu onewomenshow) pe scenă  în apartamentul nostru, astfel că îmi venea sistematic să o bag în culise și să mă rog la toți sfinții știuți și neștiuți să treacă naibii perioada adolescenței. Luuungă perioadă și plină de năbădăi! Care pe care, luptă corp la corp, haine aruncate pe geam, telefoane zdrobite de perete, zbierete(noroc cu blocul izolat) și niscaiva acte de violență minoră nereclamate la DGASPC.

Dar de ce vorbesc eu despre asta? Hai mai bine despre copilărie să povestim, vorba lui Creangă. Mara a fost un copil cuminte, ziua, cu insomnii până la trei ani, noaptea. Dacă elimin tandemul insomniilor, cele trei luni pe care le-am stat acasă cu ea (da, doar trei luni, din iunie până în septembrie) s-au coagulat într-un timp rotund, liniștit, fără angoase, cu mult firesc, fără imixtiunea terților oricum s-ar numi ei, familie extinsă, psihologi, medici, consilieri. Cred că ne înțelegeam tare bine noi două sub supravegherea lui F. Căpraru (repede pe google să înțelgeți trimiterea). Da, Mara a fost un copil tare bun, iar eu o mamă care știam cântece de leagăn fără ajutor youtube. Nu se atingea de dosarele mele împrăștiate peste tot, mânca tot ce îi pregăteam, s-a despărțit la  nouă luni de pampers după câteva palme ușoare aplicate părții ei posterioare frumoase și atunci și acum (gata, s-a prescris actul de violență asupra minorei), a acceptat toate bonele posibile și imposibile, a primit-o pe Sonia fără urmă de gelozie,  a recitat într-un sâsâit adorabil poezii la serbările de la grădi, și-a făcut singură temele, a lucrat la matematică zi de zi suplimentar(acu să nu vă gândiți că și în liceu s-a petrecut asta), a dansat la toate petrecerile de familie, da, copilăria Marei a decurs fără incidente, fără festivisme gratuite, fără drame majore.

Dacă am greșit în creșterea și educarea ei? Am așa o doză de egoism în mine că nu  pic în pericolul psihanalitic al acestor interogații. Cred în materialul genetic bun, maleabil, un material de calitate care se așază bine în orice formă. Mara este plămădită dintr-un asemenea material. Am lăudat-o deja prea mult? Am vorbit prea mult despre mine? Inevitabil, pentru că, indiferent de ostilități, incongruențe, formăm un ceva unitar și indestructibil. Este om în toată firea acum și uneori mă sperie asemănarea ei cu mine, mă îngrijorează bagajul axiologic pe care i l-am pus în brațe într-un timp ce nu mai are mare lucru în comun cu timpul meu. Pare a fi învățat un lucru esențial din toate dăscăliile mele didactice și nondidactice: să aibă alături oameni de calitate, oameni de la care poate să învețe și cu care să rezoneze. Să o lăsăm mai ușor cu armonia contrariilor, este calea netedă și cu sens unic spre dezarmonie și ruptură. A mai învățat să nu uite, să ierte lucid, să țină cu dinții de amintiri.  Îmi place să cred că, deși la ani distanță, prietenii mei sunt și ai ei, la fel cu parte din prietenii ei mă consideră prietena lor(pentru câțiva bag mâna în foc). Cred, de fapt am certitudinea că temelia este solidă, pereții construcției ei interioare sunt deja ridicați, fără fisuri nereparabile. Depinde de ea ce acoperiș, ce decorațiuni, ce extinderi vrea să adauge. Într-un fel este pe cont propriu și a dovedit o rezistență și o capacitate de reziliență uimitoare. Într-alt fel știe că plasa de siguranță  va fi mereu întinsă.

Într-o noapte am visat că Mara se hotărâse să plece în străinătate definitiv. Vis? Nu! Adevărat coșmar. La mulți ani, Mara, șoferul meu ocazional,  partenera mea de teatru, de legende ale Olimpului și ale familiei noastre trăznite, de operetă și musical(poate și de  filarmonică, în timp), de cumpărături în Primark, de alei pietruite și piețe însorite, de drumuri cu bagaje uriașe spre năzuințele tuturor, de certuri și enervări, de sarcasme și plâns la filme Disney, de și de…adaugă tu tot ce vrei, când vrei. Eu sunt aici.

Categorii: CHIPURI

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.