MARI sau despre parfumul persistent al prieteniei

Publicat de Alina Maer pe

MARI nu cred că știa cât de tare o invidiam în copilăria și adolescența noastră timpurie. Nu pentru haine scumpe(eram amândouă categoria„purtăm ce-o fi”), nu pentru averea familiei (ea zece găini și un porc, eu doar zece găini mai outoare!) sau pentru note(eram fete silitoare și bune la carte amândouă), ci pentru că, intuiam cu mintea mea de copil vizionar  și cu părul roșu că avea norocul de „un ceva”  ce o va face să crească având cultul prieteniei și al iubirii simple de viață  în toate formele ei.

La MARI acasă era mereu aglomerație. Pe lângă ea și frații ei( îi mai țineți minte pe verii mei fabuloși?), Nea Ionel și Tanti Lenuța se obișnuiseră și păreau a fi fericiți cu mulți copii în jur. După programul de școală, duminica, în vacanțe curtea lor mică se popula cu Iulica, Bogdan, Coca, Dragoș, Cami, Dana, Nina, nume ce îmi vin acum în minte alături de chipurile lor vesele. La MARI în casă se gătea, se făceau prăjituri, se asculta muzică la plăci de pick-up, se dansa, se croșeta, dar mai ales se râdea mult.  Lumea mea „de la gară” părea într-o altă dimensiune de existență față de viața ei „de la șosea”. De zile aniversare se preparau torturi din biscuiți, se bea cico sau limonadă de casă din soc și mentă, se gusta dulceață de zmeură din boluri mici de stică. MARI era amfitrioana zâmbetului și a bunei dispoziții, își păstorea musafirii cu simplitate, era liantul acestui organism multiplu și vivace care avea să crească peste timp întru noțiunea de ÎMPREUNĂ.

De majoratul lui MARI mi-am pus rochia mea bună, unica de fapt, încercând să mă integrez în lumea ei colorată și senină. Se asculta Boney M, CC Catch, Richi e Poveri. Cred că am dat o fugă și eu cu sentimentul comiterii unei infracțiunii din culpă simplă, la discoteca din sat unde se dansa drăcește pe aceleași ritmuri, unde toată lumea  știa pe toată lumea, numai eu mă simțeam de parcă îmi uitasem caietul  cu teme acasă.

MARI s-a căsătorit devreme pentru obiceiurile de acum, normal pentru vremea de atunci. Cred că nunta ei închide un capitol al amintirilor noastre. Adolescența romanțioasă a anilor de Liceu Pedagogic m-a îndepărtat de mirosul reavăn și înțepător al pământului nostru comun. Au urmat dorințe incongruente, prietenii paralele, alegeri diverse. Nu știu cum a fost MARI la 25 de ani, la 30 de ani. Nu știu în ce raze de soare sau în ce ploi de neîmplinire au trecut anii ei tineri. Nu știu ce a simțit ea, mamă tânără, nu știu poveștile triste despre ultimii ani ai părinților ei pe care i-a îngrijit cu un devotament aproape de neînțeles.

Știu că am lăsat nunta unui prieten în derulare și am fugit la Măgurele cu niște haine negre în sacoșă ca să fiu pe ultimul drum alături de unchiul Ionel. Știu că mă bucuram când auzeam vești despre Ana, fata ei de-acum mare care învăța foarte bine. Îmi amintesc de petrecerea ei cu ocazia Nunții de Argint, de rochia bleu pe care i-am dăruit-o, de discursul ei emoționant (da, nu degeaba suntem verișoare, ne place să ținem discursuri!), de seara aceea caldă și plină de bucurie în care MARI a reușit să ne facă pe toți parte din povestea ei

Fără a puncta momentul astral al firelor  reînnodate, s-a întâmplat pur și simplu să începem  să vorbim foarte des, să nu mai concep o masă extinsă la țară fără prezența ei tonică. MARI și tata făceau un duo muzical imbatabil la petreceri, stropit cu țuică rece de Măgurele.

Ce să vă mai spun despre MARI? Că este creativă, ingenioasă, pricepută, știți  deja de la copilul ei de suflet, creez.ro. Că face de ani buni o navetă infernală fără a se văita vreodată de lipsa timpului sau de oboseală? Că plânge de fiecare dată când îi colindăm de Crăciun? Că  ne surprinde de fiecare dată cu un nou aranjament  floral sau cu un nou tip de mărțișor? Că și-a crescut fata într-un sistem de valori pe cale de dispariție? Că a rămas un fel de mater familias după plecarea părinților săi? Că ne amuzăm împreună la slujbele bisericești numărând care dintre  noi primește colaci mai mulți(uneori deloc, spre tristețea noastră ambiuguă)? Că îi seamănă mamei mele în spirit antreprenorial mai mult decât îi semănăm eu și soră-mea, de aceea se înțeapă și se ciondănesc amândouă ? Că scrie poezii și pune răvașe  cu tâlc în plăcinte? Că a stat cu noi povestind și retrăind amintiri vechi la priveghiul tatălui meu? Că adună gunoaiele de pe ulițe fără a face propagandă vreunui partid, ci dintr-un simț civic  ce nu se va atrofia vreodată? Că iubește în disperare animalele, iar Bobo este copilul ei, nu câinele ei? Că trimite felicitări prin poștă mirosind a omenie și a bun simț? Că se implică în tot felul de activități caritabile? Că și-a cultivat și menținut prietenii?

Mai bine mă opresc și vă spun ceva succint și simplu. MARI este omul pe care ar trebui să îl țineți pe aproape, respiră optimism și prietenie. Nu vi se pare minunat?

Categorii: CHIPURI

0 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.