NEDEIE LA PREJNA

Publicat de Alina Maer pe august 20, 2024august 20, 2024

Dacă ar fi să aleg ceva din noianul de imagini, senzații, arome, atingeri adunate în trei zile de rostuit timp de sărbătoare la Prejna, aș alege imaginea unei hore strașnice la lumina lunii și cea a unei mese de prieteni stând la taifas, fără telefoane la colțul farfuriilor, fără fundal sonor sau vizual. Scriem mult și postăm despre locuri exotice, despre ospățuri sofisticate sau știri bombastice. Uităm să ne aplecăm pentru a culege și reține în noi simplitatea, firescul, banalul liber și silențios al zilelor. Trei zile la Prejna urmare a invitației unui tânăr prieten nu au avut nimic flamboaiant, poleit sau cosmopolit.

„Prejna este un sat în comuna Balta din județul Mehedinți, Oltenia, România. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Mehedinți”, așa scrie în wikepedia. De la Drobeta, la vreo jumătate de oră de mers cu mașina pe un drum îngust și șerpuitor, satul te așteaptă cuminte îngrămădit între dealuri, aducându-ți aminte prin verdele său odihnitor că peste munte poți ajunge spre slăvita întru frumusețe  Vale a Cernei. Casele păstrează stilul brâncovenesc, ascunzând în pridvoarele lor cu bolți rotunjite flori multicolore.

Caut informații și aflu din Revista Monumentelor Istorice, 1991, numarul 2 că „Cercetorii au atribuit modelul case lor tradiţionale din aşezare renumiţilor constructori ai Severinului. Casa înaltă, pe două niveluri, cu sorginte în secolul al XIX-lea, a cunoscut, la Balta o mare frecvenţă, modelul fiind preluat de toate categoriile sociale.  A fost semnalat rolul decorului natural  în sculptarea frontoanelor, grinzilor, stâlpilor. A fost consem ată dăinuirea morilor  de apă.” Mă uit în jur și realizez că locuiesc exact într-una dintre aceste case cu prispă primitoare, de sub boltele căreia poți vedea satul. Camerele înalte, spațioase par încremenite în timp. Lemn și lână peste tot.Mobila masivă adăpostește perini, velințe, costume populare, cuveruri, macrameuri. Cele mai frumoase împodobesc pereții și vitrinele. Nu sunt televizoare în casă, până și gazdele vin rar, doar aparate de radio masive  care mă aruncă în timpul copilăriei. Peste tot paturi, mese, scaune.„Așa am învățat de la părinții mei. Într-o casă  trebuie să ai multe paturi și mese ca să primești musafirii.”spune gazda mea, doamna ing.Liana B. Zâmbesc și îmi vin în minte interioarele sterpe locuite de familiile tinere din zilele noastre, mai toate schematice, metalice și gri, fără covoare, fără perdele, minimaliste în obiecte de decor și culoare precum viața trăită acum. Mă gândesc cum te chinuiești la mese de sticlă joase și pricăjite să mănînci omenește, în timp ce în casa din Prejna tăvi cu prăjituri de casă și felurite feluri de mâncare se răsfață pe mesele de lemn la care oaspeții se așază fără ifose și pretenții gratuite. Nu am numărat câți suntem la masă, dar mă șochează tonul potolit, zumzetul plăcut al conversației, integrarea tuturor în ea, indiferent de vârstă sau de studii. Se deapănă amintiri din liceu, de la locul de muncă, despre cei ce nu mai sunt, despre decăderea economică a Severinului. Mă prinde ardoarea cu care patru doamne inginer chimist discută despre substanțe, proceduri și laboratoare și realizez că și eu, și ele, facem parte dintr-o generație pe cale de dispariție, aceea care nu am avut ca primă întrebare la o primă angajare„Ce salariu primesc?”. Conversația glisează elegant la viitorul satului, la tinerii care pleacă departe, fără a analiza lucid că și pe acasă le sunt drumuri deschise(„decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău fruntaș”, nu?). Familia gazdă este tare mândră că băiatul s-a înscris la doctorat și că va începe și o carieră universitară. Îmi dau târcoale Creangă, Rebreanu, Preda privind acești adulți fermi, deciși, integri care pun atâta preț pe educație și pe muncă. Ce simt ei văzând cum se duc la vale valorile, tradițiile, normalitatea? Doar că este NEDEIE și nu trebuie să ne lăsăm sufletele în melancolie.

Nu, nu știam ce înseamnă„nedeie”, deși mă dau posesoare a unui vocabular bogat. Conform DEX, „Petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram.”. Înțeleg  de ce satul clocotește de viață, de ce văd costume populare și oamenii pe la porți.  15 august este cea mai mare sărbătoare a Prejnei, hramul bisericii. Oamenii se întorc acasă de pe unde i-a aruncat viața, se împart colaci, se tămâie morminte, se deapănă amintiri, se pun mese îmbelșșugate, se pregătesc pachete cu bucate perntru oaspeți. Nedeia este un scut împotriva trecerii prea grăbite a timpului, este o plapumă care îți învelește copilăria, este o armă cu care lupți pentru ca  ceea ce ești să nu devină praf și pulbere. Nedeia este nostalgie și speranță, este viață și moarte, este un  pod al lui Dumnezeu între trecut, prezent și viitor. Nedeia este glasul trist al unui localnic ce șoptește„După Nedeie, satul va fi iar uitat de toți, vom rămâne singuri.”

Scotocesc prin arhive virtuale urhttps://transilpedia.ro/obiceiuri-si-traditii/obiceiuri-stramosesti-nedeile și aflu că Nedeia este cea mai importantă sărbătoare de vară a fiecărei familii, dar și a întregii comunități. Nedeile sunt o moştenire străveche a poporului roman. Ele reprezintă un  vechi obicei pastoral organizat, de regulă, pe platourile regiunilor muntoase, care constituie prilej de întâlnire, petrecere şi târg. Despre originile acestui obicei, se presupune că ar avea legături cu celebrarea unei sărbători precreştine complexe, dedicate zeului focului şi al soarelui. Rămase de la daci, ca rituri și ceremonii arhaice, nedeile erau inițial adunări rituale ale unor grupuri de ciobani care urcau la zi sfântă pe plai de munte.  După apariţia creştinismului, acesta s-a suprapus acestor obiceiuri precreştine, reuşind treptat să transforme hramul bisericilor în „nedeia” satului respectiv, cum s-a întâmplat și la Prejna.  Prima nedeie păstorească a fost pentru prima oară atestată documentar în anul 1373.

Ulterior ritualului magic precreștin i s-a adăugat și însușirea laică de petrecere pastorală, dar nedeile nu reprezentau petreceri câmpenești ale unei singure așezări, ci sărbători cu bâlciuri și târguri populare pentru toate satele dimprejur, cu praznice, cântece și dansuri, ce se țineau întotdeauna la o zi sfântă. Din punct de vedere etimologic, originea cuvântului nedeie provine din slavonă, Nedělja, care înseamnă duminică sau sărbătoare. Nedeia începe cu slujba de la biserică, iar spre după-amiază toți participanții de la slujbă, localnici și străini deopotrivă se îndreaptă spre locul unde se desfășoară „Jocul Nedeii”,  la căminul cultural din sat. „S-adună cu toți, tați, bunici, nepoți/Îi dau drumul jocului pe dealul Cornetului/Și petrec cu bucurie că-s oameni de omenie”(Drăgan Muntean – Hai mândră la joc).

Inițial nu vreau să văd hora, e cam târziu, e bine cu o carte în mână în vârful unui pat mirosind a lemn tânăr. Le spun fetelor să facă fotografii. „Nu înțelegi că nimeni nu fotografiază?” mi se spune. Cum , într-un timp în care nu mai privim, nu mai contemplăm, nu mai deslușim prin propriile simțuri lumea, cum nimeni nu face fotografii? Îmi trag ceva pe mine și merg să mă conving de minune. Ce să vezi? Cam așa este. Ți se face jenă să fotografiezi chipurile asudate ale dansatorilor, te simți tembel să înregistrezi chiuiturile, acordurile tarafului, tropăitul pașilor. Nimeni nu dansează ca să demonstreze ceva, să arate cuiva. Dansul apăsat și vârtos este ca o îmbrățișare uriașă, ca un ciocnit de pahar cu muntele din preajmă. „Dansăm, deci încă existăm”, par a spune oamenii satului. „Dansăm cu voi, deci nu am plecat niciodată de lângă voi.”răspund cei ce au ales alte zări de farmec pline.

Regret că nu am venit de la început și nu am prins Hora de pomană Petrică Mîțu Stoian, cântec – Hora de pomană,https://www.youtube.com/watch?v=Vd-pDOYfWaM sau Angelica Stoican https://www.youtube.com/watch?v=_2csI4quoFY).

https://www.cuvantul-liber.ro/346078/nedeia-stravechi-obicei-pastoral-al-poporului-roman-ii/https://traditiivii.ro/domenii/ritualuri-de-trecere/hora-de-pomana/

„Jucați lume, petreceți,

Cu toti fericiți sunteți! (bis)

Numai cei de sub pământ,

Nu mai vad, nu mai aud! (bis).

Sărac tinerețea mea,

S-o cununat cu moartea! (bis)/

Am fost cândva pe pământ,

Acuma zac în mormânt! (bis).

Floare fui, floare trecui,

Pe fața pământului! (bis)

Am fost cândva pe pământ,

Acuma zac în mormant! (bis).

În mormânt adânc și rece,

Nu am cu cin’ mă petrece! (bis)

Viața, viață, trecătoare,

Te-ai stins ca o lumânare!

Jucați lume, chiuiți,

Pe mine mă pomeniți! (bis)”

https://patrimoniu.ro/ro//articles/2021—hora-de-pomana

Hora de pomană face parte din spectrul mai larg al horelor sau dansului tradițional, cristalizat la români în forme artistice de mare valoare. Horele se practică la diferite ocazii de celebrare din viața omului, cu prilejul diferitelor sărbători din an, de zilele satelor sau cu alte prilejuri festive. Hora de pomană are rolul de a uni comunitatea, de a rezolva psihologic trecerea peste momentele grele ale despărțirii familiei de cei decedați. Sensul practicării unui atare obicei vine din faptul că românii califică moartea celor nenuntiți sau nelumiți ca fiind împotriva firii. De aceea ei caută să restabilească echilibrul cosmosului prin anihilarea efectelor nefaste ale unor astfel de întâmplări bizare. De la sensul de nuntă postumă, hora de pomană s-a extins ca ritual, în unele sate făcându-se pentru toți cei decedați, persoane mai tinere, indiferent dacă erau sau nu căsătoriți.Hora de pomană era cântată de lăutari, bărbați, însă în timp a fost cântată și de femei (precum Angelica și Niculina Stoican, Mehedinți).

Nu știu dacă cei ce se prind în ea chiar cred că pe„Lumea cealaltă” morții o vor primi ca pe o ofrandă binefăcătoare, care va bucura și va ocroti de tentația de a mai tânji după cele pământești. Contează doar că hora de pomană se încăpățânează a fi jucată.

Nu poți încheia o poveste despre Prejna fără a adăuga episodul Bisericii lui Tudor Vladimirescu. Ctitorită în anul 1808, biserica a fost clădită din lemn și zugrăvită cu cheltuiala lui Tudor Vladimirescu. Mai târziu, la 1859, în timpul lui Cuza Vodă, locuitorii Prejnei au ridicat ziduri noi, de cărămidă. Chiar dacă la sfântul lăcaș s-a mai intervenit în decursul timpului, acesta a fost păstrat așa cum l-au ctitorit Tudor Vladimirescu și Gheorghe Duncea. Tudor avea rude în neamul Dunceştilor din Prejna și acesta este motivul pentru care a ctitorit o biserica aici. Muzeul Național de Artă al României deține portretul votiv de pe ușa Bisericii din Prejna, jud. Mehedinți, unde Tudor Vladimirescu apare alături de Gheorghe Duncea cu soția, pictat la 1808 de zugravul Gheorghe Siciofi din Ploștina (aflat acum în Galeria de Artă Veche Românească).

Nu am aprins lumânări la mormintele părinților gazdei mele și mă simt vinovată. Îi mulțumesc însă pentru amabilitate și știu că înțelege că și cuvintele sunt flacără și lumină.