7 INIMI/ UN BASM NEFIRESC DE LIBER

Publicat de Alina Maer pe martie 26, 2025

Din dorință, din voință,  din zâmbet și din lacrimi se întrupează un spectacol de teatru. Nu există rețeta perfectă, iar drumul lui printre oameni și amintirile lor nu se știe cât de lung sau de sinuos va fi. Rămâne însă bucuria  construcției împreună: dramaturg, regizor, echipă tehnică, actori. Această bucurie dublată de ambiție pare a fi auspiciul sub care 7 suflete, 7 minți, 7 chipuri de artiști au aruncat în lume spectacolul 7 INIMI inspirat de basmul Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu.

Pentru cine a văzut Lexiconul amar, numele lui Laur Cavachi devine sinonim cu acela al unui meșteșugar rafinat al cuvintelor. Nu se dezminte în noul spectacol de la Unteatru, croind pe tiparul basmului Făt-Frumos din lacrimă un alt veșmânt în care rațiunea înlătură patetismul și supranaturalul, lăsând spațiu emoției și liberului arbitru. Fragmente din basm se cos firesc lângă versuri eminesciene și jocuri de cuvinte, ironii fine se înnoadă de inserții ludice. Totul trezește,  provoacă, nu îndeamnă la reverie sau resemnare.

Magia nu o dă supranaturalul, ci propria noastră ființă.  Eroii antieroi  sorb și din apa cu puteri magice, și din găleata cu iahnie. Poartă haine de catifea, dar și straie simple. Se tem de moarte, dar mai ales de anonimat și de nonvalidare. Sunt tineri toți ca și cum tinerețea nu ar mai fi o garanție a putinței și a supremației. Se uită în urmă pentru că uneori le este teamă să privească înainte.„ PRINȚUL: Ai zis doar de Dumnezeu. Doar. Aici e esența. Patru litere alăturate D-O-A-R fac diferența între artistul de tine și sluga de mine. Slugă, da! Nu te uita că port straie împărătești, căci cu sufletul eu slujesc o frică mai mare decât cea de Dumnezeu: frica de nereușită, frică de ratare, frica de neîmplinire, care mă prinde ca o menghină și nu lasă potențialul din mine să se desfășoare, să cunoască lumina…”

Într-un ghem narativ unde se înnoadă și deznoadă mai multe fire, două sunt temele de bază: eternul triou în  iubire și arta ca salvare. Am avut curiozitatea să citesc un text premiat al dramaturgului Leon Cavachi, „Prin ochi lărgiţi de-un matematician” , text ce pare că stă la baza miezului dramatizării basmului eminescian, întrucât în el întâlnim o fată frumoasă, Raluca, iubită de doi prieteni, dar și un manifest pentru cunoaștere, cunoașterea lumii, cunoașterea despre sine.

Leon Cavachi mărturisește într-un interviu (//citesteasta.ro/3771/interviu-cu-castigatorul-lunii-ianuarie/) care este citatul său preferat: „Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei.” – Octavian Paler.

Melancolia este starea primă a personajelor din 7 inimi, o stare pe care ironia și autoironia reușesc să o scape de orice umbră de patetism. Melancolia și nostalgia răzbat din versurile eminesciene(Luceafărul, Călin-file din poveste, Scrisoarea I), da și din bucăți de text îmbibate într-un lirism profund. Una dintre cele mai frumoase scene ale spectacolului este cea dintre sclavă și Făt-Frumos„Sclava: Tot ce-ți cer e să mă duci departe fără să privești înapoi, spre mine, deși o să-ți spun că mă arde spatele, o să-ți spun că se cască pământurile și zvâcnesc flăcările infernului să-mi ardă spinarea și nu alta, iar tu va trebui să mergi înainte fără să crâcnești. Mai poți, Făt- Frumos? Pe tine nimeni nu te întreabă niciodată dacă mai poți. Trebuie să te întrebe și pe tine cineva. Te întreb eu. Mai poți?

Făt-Frumos: Mai pot.

Sclava: O să mai poți, dar ce se va întâmpla când n-o să mai poți nici tu să duci povara lumii întregi pe umeri? Îți spun eu ce se va întâmpla. Vei privi în urmă, așa cum n-ai voie, dar vei privi, și vei vedea întreaga ta viață, și vei calcula cu mintea ta încă vie că dacă ar fi un lucru, unul singur, pe care l-ai schimba în trecutul tau, un lucru de care te-ai descotorosi ca să faci loc altora, acel lucru aș fi eu. Așa că lasă-mă acum, și du-te. Nimeni n-o să se uite vreodată la tine așa cum m-am uitat eu. Căci eu mă uit la tine de sus și de jos, iar locul meu e- n cer și în infern, și n-ai tu treabă încă cu acestea.”

Când cerurile nu se deschid, când gălețile sunt pline doar cu apă, nu și cu putere, când prințesele se zîvorăsc în turnuri, arta salvează lumea  sau măcar încearcă:„PRINȚUL: Nu cu probabilități vei învinge tu, frate de cruce. Tu ai alt dar care inundă viața cu splendoare și dezcocoață prințesele din turnuri. Și dacă mă întrebi care-i acel dar făcându- te că nu știi, atunci plec eu la drum în locul tău, și îți arăt ce prăpăd poate să facă în lume lipsa de talent.”

E greu spre imposibil să creezi o atmosferă de basm într-o scenografie minimalistă. Regizoarea Elena Tudorache  a luat această povară de pe umerii unui eventual colaborator scenograf, atât decorurile, cât și costumele fiind creație colectivă, dar, a pasat sarcina creării feeriei sound-designerului. Este bine ales fondul sonor de către Dragoș Mărgineanu. Muzica devine un partener al fiecărui actor, însoțește replicile, le potențează, le completează prin acorduri grave. În momentele în care scena rămâne goală, muzica devine personaj invizibil, susținând pe umerii ei  bucăți de lume și de timp. Inspirată ideea introducerii unei melodii live cântate de actrița Georgiana Tițoiu. Pentru cine nu știe, aceasta este un nume cunoscut deja în muzica folk. Ar fi frumos ca astfel de proiecte să aibă sprijinul unor case de modă, ale unor mici firme de confecții pentru că orice improvizație vestimentară umbrește calitatea actului artistic, chiar dacă este explicabilă prin lipsa banilor. Un material de o calitate îndoielnică se vede, se simte. Între rochia galbenă dintr-un material șifonabil purtată de Muma Pădurii și eleganta rochie de catifea neagră a fetei Genarului este o diferență înțeleasă, acceptată, dar vizibilă.

Șapte sunt cei ale căror nume se citesc pe afiș.  Șapte inimi,  șapte minți ascuțite, șapte chipuri ale artistului cu A mare s-au adunat într-o cameră mică, sus într-un turn în care încap tărâmuri fermecate, împărății și împărați,  Ilene Necosânzene și Feți-AproapeFrumoși. S-au adunat să țeasă o poveste nefiresc de poveste în care un erou dă regatul său sufletesc nu pentru un cal, ci pentru un răspuns corect la analiză combinatorică. Andrei Cojanu(Făt-Frumos) are charismă, o trăsătură cu care te naști sau nu te naști. Dacă o șlefuiește prin studiu și o distilează prin muncă, poate deveni cu adevărat biletul câștigător pentru o carieră solidă. Făt-Frumos își știe limitele, se luptă cu ele, cu lumea, nu cu morile de vânt. „Aud și înțeleg, dar nu am puterea să înfăptuiesc, căci nu am avut tăria de a fi nici rău, nici bun. Un creier plin de vise/Și-o inimă de rând.” .Georgiana Tiță (Împărăteasa, Ileana, sclava) emană blândețe și feminitate. Este sensibilă și expresivă, uneori pierde din vedere dimensiunea mitică a personajului său în favoarea unei candori juvenile care nu o dezavantajează. Greul spectacolului este dus de Maruca Băiașu. Se simte experiența unor spectacole ample(Casa de la țară, Tango, Bestiar). În tripla postură de Povestitor, Muma-Pădurii, Raluca, schimbă rapid nu doar hainele, ci și tonalitatea, mimica, ritmul rostirii textului. Nu obosește și aparițiile  nu scad prin intensitate. Muma Pădurii și Fata Genarului sunt fețe ale unui prototip feminin puternic, greu de stăpânit. Marcel Veselu (Prințul, Genarul) construiește uman și credibil personajele.

Sfârșitul spectacolului nu aduce cu el în sfârșit al poveștii. Un cuplu de îndrăgostiți își vede iubirea împlinită, alt cuplu continuă să o caute. Prințul devine un alt Făt-Frumos, căutarea nu trebuie să se sfârșească, plecarea este darul de preț al drumului.„Ce frumoase-s hainele de împărat, Făt-Frumos. Ce bine-ți vin, și ce frumos îți șade-n patul aurit, binecuvântat. Am rămas eu. La pianina asta nu mai cântă nimeni de mii de ani. Cândva țâșneau lacrimi din icoane și păsările se așezau pe cataroaie înmuiate ca să asculte doina prietenului meu. Cândva se pleca în lume. Mulțumesc, prieten drag, că mi-ai adus-o pe Raluca îndepărtându-mi-o. Acum plec eu după ea în depărtări incandescente. De- acum, eu sunt Făt-Frumos.”

Spectacolul 7 inimi nu este pentru copii. Nu este nici pentru adulții care cred că basmul înseamnă doar „Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Este pentru cine crede că eroii basmului se pot lupta cu buzduganele fricii și ale vulnerabilităților și că frumusețea minții transformă pe oricine într-un Făt-Frumos. Este pentru cine simte că izvorul inspirației este singura sursă de apă vie. Drumul celor șapte artiști, inimi, minți, chipuri  a început acum.  E drumul lor, dar, mai ales, e timpul lor, așa fugărit și fugăritor cum e el, mai mult decât o clipă, mai mult decât „secunda în care încap toate secundele”.

7 INIMI

de Laur Cavachi

Adaptare liberă după Făt-Frumos din lacrimă de M. Eminescu

Regie: Elena Tudorache

Scenografie & costume: creație colectivă

Lumini & muzică originală: Dragoș Mărgineanu / Muzică live (compusă și interpretată): Georgiana Tițoiu

Distribuție: Andrei Cojanu, Maruca Băiașu, Georgiana Tițoiu, Marcel Veselu

Fotografie afiș: Laur Manolescu

Concept afiș: Ana Dinu