„BIGAMUL…DUPĂ 20 DE ANI”
Fără introspecții inutile sau false profunzimi, fără subînțelesuri malițioase, fără vulgarități și îngroșări nejustificate, dar cu nerv, vivacitate, chef de viață, cu umor șuvoi, BIGAMUL Teatrului Mic în regia lui Gelu Colceag, asistent regie Teodora Petre, cucerește spectatorul oricât de pretențios, deprimat, mofluz ar fi acesta, făcându-l să râdă în hohote, să se simtă prins în vârtejul încurcăturilor ce parcă nu se termină, să simpatizeze absolut personajele, departe de orice morală sau judecată critică.
Ray Cooney este un „maestru al farsei” recunoscut, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai populari dramaturgi din Marea Britanie. Piesa „BIGAMUL după 20 de ani”(Prins în plasă) a a fost nominalizată la Olivier 2002 (Premiul Tony din Marea Britanie) la Evening Standard Awards 2001 pentru cea mai bună comedie nouă.
În scenografia elegantă și funcțională a Ioanei Pashca, spectatorul are în față un platou decorat și mobilat în alb și negru care reprezintă ambele case (uși, ferestre, scări, piese mobilier), astfel că simultan poți vizualiza secvențe din viața fiecarei familii. În același timp, în scene simetrice, pe scenă intră cei doi adolescenți, fiul lui John Smith, Gavin Smith cu mama sa Barbara și fiica lui John, Vicki Smith cu mama ei, Mary. Dialogul adolescenților punctează uimirea lor că au amândoi tată taximetrist londonez, cu același nume. Aflăm și de intenția lor de a se întâlni„pe viu”, nu doar într-o cameră de chat pe internet. Aluziile la personajele și scenele absurde din „Cântăreața cheală” de Eugen Ionesco provin nu doar din numele de familie al personajului principal, ci se vor cumula cu absurdul hilar al întâmplărilor derulate la limita neverosimilului.
Suntem în continuarea aventurilor din piesa „Run for Your Wife”. John Smith, bigamul șofer de taxi își continuă viața dublă în cele două familii în cartiere londoneze diferite, din fiecare familie a rezultat un copil, ambele sunt fericite neștiind una de cealaltă. Când John află de hotărârea adolescenților de a se întâlni, intră în panică și apelează la prietenul și chiriașul său, Stanley, ce se pregătește să plece în vacanță cu bătrânul său tată ușor ramolit, care apare și el, crezând că se află la o vilă la mare. Că situația scapă de sub control este previzibil! Farsa în sine este previzibilă, dar cu ajutorul tuturor reperelor clasice: trucuri, încurcături, adevăruri truncheate, întorsături, repetiții, gaguri, improvizații, identități greșite, telefoane misterioase, prin intrări și ieșiri continue ale personajelor, regizorul imprimă acțiunii o viteză uluitoare, iar personajelor rațiuni ale lui Murphy!
„Comediile sunt în mare parte despre oameni excentrici în situații de zi cu zi; farsa, pe de altă parte, este despre oameni normali care încearcă să facă față unei situații excentrice.”scria dramaturgul Ray Cooney.
Acești oameni nu foarte normali, personajele piesei, au parte de interpretări fermecătoare. Claudiu Istodor(John Smith) pare a fi exact prototipul bărbatului căsătorit nemulțumit de o singură relație. Apelând la un joc demonstrativ, cu gesturi ample, mișcări largi, impunătorul actor legitimizează virilitatea personajului său și îi asigură creșterea stimei de sine. John este un bărbat activ, vizibil, bucurându-se de validare externă pentru care ar face orice nebunie. În rolul Stanley Lodger, energicul Vlad Corbeanu(cu o experiență actoricească asemănătoare în „Slugă la doi stăpâni”) este prezent în mai toate scenele, duce greul intrigilor fiind nevoit să inventeze și reinventeze portițe de scăpare prietenului său. Viorel Cojanu, greu de recunocut în tatăl semisenil al lui Stanley apare pe scenă în actul al doilea, dar reușește o performanță de neuitat prin licărirea neorodoxă a ochilor săi în fața nurilor Barbarei, prin șiretenie, printr-o convingătoare întruchipare a unui amnezic„la nevoie”.Personajul devine un fel de Agamiță Dandanache într-un decor cu snorkele, măști de înot și costume de baie distractive. Rareș Florin Stoica este un Gavin adorabil în naivitatea sa, stângaci, credul, ușor de păcălit, dar inflexibil și insistent în dorințele sale care contează cu adevărat. Perechea lui Gavin, Vicki își găsește în Claudia Prec actrița croită potrivit pe măsura încăpățânării adolescentine, a impertinenței ponderate. Ana Bart este o Barbara temeramentală, izbitoare ce te face să pricepi că servește unei felii dionissiace din personalitatea lui John. În Mary, Simona Mihăescu găsește inflexiunile glasului, mișcările blânde, postura resemnată a corpului, privirile bulversate, atitudinea șovăitoare, feminitatea neostentativă, toate atributele unei soții docile, obișnuită cu rutina și sarcinile zilnice, dar care poate ascunde mistere nebănuite. Fără a fi o adeptă a curentului politaclly correct, nu pot să nu sesizez ceva misoginism în Bigamul, ca dealtfel în toate piesele lui Coooney, fapt ce avantajează rolurile masculine dominatoare, defavorizându-le pe cele feminine, cele trei actrițe fiind prinse într-o confruntare deloc corectă din care răzbat datorită talentului, intuiției și farmecului personal.
Pe parcursul celor 100 de minute de joc râzi mult, curat, sincer, fără interogații. Nu înseamnă că, tu, spectator pretențios, cobori stacheta. Doar o prejudecată de semidoct califică genul comediei ca fiind teatru superficial. Comedia, scrisă bine, interpretată cu har este teatru, pur și simplu TEATRU de care avem nevoie mai mult ca niciodată.
susă foto-site Teatrul Mic
„BIGAMUL…DUPĂ 20 DE ANI”
de Ray Cooney,
Regia artistică: Gelu Colceag
Asistent regie:Teodora Petre
Scenografia: Ioana Pashca
Cu: Claudiu Istodor, Simona Mihăescu, Ana Bart, Vlad Corbeanu, Vlad Logian/Rareş Florin Stoica, Silvana Mihai/Claudia Prec, Viorel Cojanu.
0 comentarii