CAII LA FEREASTRĂ sau așteptarea are chip de femeie

Publicat de Alina Maer pe

Oamenii spun povești. Teatrul spune povești. Poveștile despre teatru și oamenii lui sunt la rândul lor rama altora.Drumul piesei de teatru „Caii la fereatră”de Matei Vișniec poate fi un subiect de poveste, textul fiind acela cu care dramaturgul trebuia să debuteze in toamna anului 1987 la Teatrul „Nottara”, datorita regizorului Nicolae Scarlat care  a facut eforturi pentru a-l convinge pe directorul teatrului, scriitorul Ion Brad, să accepte această piesă alături „Chiparosul pitic”într-un spectacol coup.  În vara anului 1987 lui Matei Vișniec i s-a eliberat  pașaportul, astfel că a renunțat la debutul pe o scenă  bucureșteană pentru  plecarea în Occident. Urmare a plecării, producția a fost sistată, deși din distribuție făceau parte actori  renumiți: Alexandru Repan, Margareta Pogonat și Victor Ștrengaru. Spectacolul „Caii la fereastră” s-a concretizat abia în 1992, la Lyon, fiind creat de o companie independenta din Avignon. Piesa a fost montată și în anul 2009 de către  regizorul Radu Alexandru Nica la Trap Door Theatre din Chicago, în colaborare cu Institutul Cultural Român din New York și Serviciul Cultural Francez din Chicago.

Pe 29 octombrie 2023, în cadrul primei ediții a Zilelor AMteatru, seria evenimentelor a început cu  premiera recentă a Teatrului „Jean Bart” din Tulcea, „Caii la fereastră”de Matei Vișniec în regia lui Vitalie Drucec, distribuția cuprinzând  pe Mihai Gălățan, Irina Naum și Cristi Naum. Într-o perioadă plină de evenimente culturale, în principal din cadrul Festivalului Național de Teatru, spectacolul s-a bucurat de prezența unui public foarte tânăr, vădit fascinat de actualitatea subiectului și abordarea aliaj de realism și poezie cu trimiteri în zona teatrului absurdului. Caii sunt mereu la fereastră, războiul este mereu la fereastră,  iar noi, cei din sală, am perceput piesa ca pe un text foarte actual prin prisma  conflictelor prezentului nostru.

Adrian Suruceanu(Scenografie  și proiecții video) nu oferă soluții spectaculoase, mizând pe imaginația privitorului și pe simplitate în desenarea unui petic de pământ ce pare a avea capetele în viață și moarte, la un capăt aflându-se o cișmea din care curge o apă neagră, iar la celălalt capăt o poartă dinspre care se aud glasul Istoriei, dar și pașii morții. Într-un moment în care aerul miroase a glonț și a sânge, pe acea fâșie, țepușe metalice devin tulpini pentru un buchet de garoafe roșii. Istoria omenirii pare a fi o istorie a violenței. Mesagerul morții separă scenele și își anunță prezența grotescă  în propoziții scurte, pe un fundal sonor angoasant, în răpăit uniform de tobe. Rostul prezenței sale se clarifică, scena se luminează și trecem de la marea istorie spre mica istorie, într-o locuință simplă în care Femeia, în trei ipostaze, aceea de Mamă, Fiică, Soție se luptă inegal cu mecanismul implacabil al istoriei, încercând să își protejeze Fiul, Tatăl, Soțul. Dialogurile despre plecarea pe front, despre război, cai, eroism sunt desori lipsite de logică. Simbolurile abundă în manieră expresionistă: calul („Adineaori a trecut un cal”, „Calul se uita drept la mine”, „I-a spus «calule» si atunci calul l-a privit drept in ochi si l-a lovit sim¬plu, scurt, cu piciorul„, simbolul morții și al războiului si apa: sursa  vieții, apa „neagră cu rol thanatic ce va inunda casa și Pământul.

Regizorul mizează pe actori în primul rând, iar actorii mizează pe naturalețe și profunzime. Simplitatea este rama în care actorii funcționează pentru a pune în lumină arhetipuri universale. În rolul Mesagerului, Mihai GĂLĂȚAN livrează o atitudine rece, fără emoţie, matematică, cinică și o face fără a cădea în penibil sau carnavalesc. Cristian NAUM (Fiul, Tatăl, Soțul) este mereu personajul care nu înțelege regulile jocului, pare fragil și naiv, încearcă să păcălească timpul și istoria, fără a învăța cum să moară eroic. O revelație frumoasa actriță Irina NAUM în triplu rol! Femeia(mamă, fiică, soție) tace, râde, țipă, se alintă, dezmiardă, urlă, cerșește, se întreabă exteriorizându-și demn și decent spaima și suferința, dar mai ales, așteaptă. Fiecare gest, fiecare privire captează nebunia lumii pe care nu mai reușește să o controleze și în care iubirea nu mai  are putere.„ Personajele pe care le joc nu au nume, ele fiind menționate generic: Mama, Fiica, Soția, reprezentând simboluri ale ipostazei feminine, iar sugestia autorului este să fie interpretate de o singură actriță. Pentru mine a fost o provocare acest spectacol. Este destul de greu să teoretizezi căutarea, zbaterea, în crearea unui personaj, însă sper că am reușit să aduc pe scenă trei personaje credibile. Nu încerc să interpretez personajul, încerc să fiu” mărturisește actrița într-un interviu.

Mesajul piesei este dur și sumbru, așteptarea are gust de sânge și cenușă. Femeia care așteaptă nu are putere să se revolte, căutând mormântul bărbatului iubit sub tălpile bocancilor inamicului. Noi ce putere mai avem? Ce poate schimba revolta noastră? Un spectacol actual, adânc, necesar, o echipă tânără, o actriță cu un talent izbitor și o seară demnă de începerea unui eveniment cultural. Mulțumim, AMteatru!

CAII LA FEREASTRĂ

De Matei Vișniec

Teatrul Municipal„Jean Bart”Tulcea

Cu:

Irina NAUM I

Cristian NAUM

 Mihai GĂLĂȚAN

Costume – Stela Verebceanu

Scenografie  și proiecții video Adrian Suruceanu

Alte mentiuni – light designer: Adrian VÂLCU ARDELEANU, sunet: Nicu CARAIGNAT, croitorie: Dorina PROICEA, tehnicieni scenă: Daniel IACOBLEV BARĂU, Gicu POMAZAN, Cosmin VÎLCU, Liviu HUMĂ

 

Categorii: TEATRU

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.