Cazul „Țundrea”/Fiat justiția, non pereat mundi

Publicat de Alina Maer pe

Spectacolul „Cazul Țundrea” de la Teatrul Apropo s-a pliat pe expriența celor 25 de ani  de avocatură și  mi-a reamintit de vechiul dicton latin „Fiat justiție pereat mundi ” care se traduce prin “Să se facă justiţie, de-ar fi să piară lumea”. Aceasta se pare că e o prelucrare după Seneca.Seneca, filosoful stoic ne povestește (De Ira-Despre mânie,Cartea I, Capitolul XVIII,) că preotul Piso a condamnat un cetăţean pentru omor și că, la momentul execuţiei, a apărut  victima omorului…persoana presupusă a fi fost asasinată. Centurionul  ce urma să pună în executare sentința, nu a mai  făcut acest lucru şi a retrimis cazul lui Piso, pentru a hotărî un alt final. Atunci preotul (care exercita şi rolul de judecător) i-a condamnat pe toţi trei la moarte: pe cetățean  pentru că avea deja o sentinţă definitivă de condamnare, pe centurion pentru că nu a executat sentinţa definitivă a justiţiei şi pe presupusa victimă  pentru că era responsabil de moartea primilor doi! În urma acestei întâmplări, Seneca a exclamat: “Fiat justitia, ruat caelum” (Să se facă justiţie, de-ar fi să se prăbuşească cerul). Verdictul lui Piso nu ar putea fi niciodată un exemplu de justiție, din cauza  unui viciu major: el nu a putut acuza un suspect de crimă deoarece nu avea dovezi fizice și testimoniale care să stabilească că persoana dispărută a murit într-un loc. Interpretarea acestui dicton nu poate fi decât o critică la adresa puterii abuzive şi la o legislaţie rigidă care nu mai ţine cont de principii, de valori, de scopul legii şi mai ales de sentimentul de umanitate!

Ulterior, Ferdinand I, Sfântul Împărat Roman (1556–1564), folosește ca slogan „Fiat justitia et pereat mundus” care înseamna pașapoprtul său moral pentru a controla națiunea.

Despre aceste povești, maxime, legende, surse istorice, orice student ce va urma o carieră juridică  află la seminariile de Drept Penal. Asta nu înseamnă că esența lor, morala lor sunt asimilate, dovadă fiind nenumăratele cauze în care instanțe externe constată erori judiciare. Uneori, în fața evidenței, și justiția internă își recunoaște înfrângerile.În anul 1992 Marcel Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat pentru violarea şi uciderea unei fetiţe de 13 ani din satul Pojogeni, de lângă Târgu Cărbuneşti, însă acesta a susţinut mereu că este nevinovat.După 12 ani de ispăşire a pedepsei, în care condamnatul a scris numeroase petiţii în care îşi pleda nevinovăţia şi cerea o nouă judecată, medicii legişti au efectuat probe ADN, demonstrând că Marcel Ţundrea nu este autorul violului de care a fost acuzat.

În presa vremii, procurorul de caz trimitea cauza spre rejudecare și declara în urma eliberării condamnatului: „Am în vedere, pe de-o parte, faptul că Marcel Ţundrea a stat în închisoare pe nedrept o perioadă lungă de timp, 12 ani de zile, iar pe de altă parte faptul că în derularea anchetei în legătură cu stabilirea adevăratului autor am constatat mai multe deficienţe în administrarea probatoriului de la acea vreme.Acesta este şi motivul pentru care noi am decis să preluăm acest caz şi să-l finalizăm, pentru că, pe lângă aceste aspecte, am mai constatat un lucru îngrijorător şi anume că adevăratul autor, Avram Gheorghe, nu a fost nici măcar inclus în cercul suspecţilor„.Timpul nu a mai avut răbdare cu Marcel Țundrea, acesta decedând înainte ca o sentință finală să îl absolve de orice infracțiune.

Realizat în cadrul proiectului Apropo de Poveste, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, spectacolul realizat de tinerii Ana-Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar și Șerban Melnic și-a propus să fie nu doar un act artistic, ci mai ales unul civic care să atragă atenția asupra hibelor justiției, îndeosebi a superficialității instrumentării cauzelor și încadrarea lor prea lesne în șabloane.

Pe 22 iulie 2024 la Institutul National al Magistraturii – condus de judecatoarea Simona Marcu s-a organizat conferinta intitulata „Erorile judiciare in procesul penal. Instrumentarea cazului Tundrea”.

Evenimentul – dedicat auditorilor de justiție – i-a avut ca vorbitori pe procurorul Remus Budăi de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe comisarul-șef Csaba Kiss  care a colaborat cu Budăi la prinderea și trimiterea în judecată a lui Gheorghe Avram, adevaratul ucigaș al minorei Mioara Gherasie, faptă pentru care Marcel Țundrea a fost închis pe nedrept timp de 12 ani.

Studentii INM au vizionat spectacolul realizat de către actorii Ana-Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar și Șerban Melnic, de la Teatrul Apropo. Printre spectatori s-au numarat procurorul Bogdan Staicu și judecatorii Grațiela Milu și Claudiu Dragușin, membri în Consiliul Superior al Magistraturii, iar  din partea INM a fost prezentă adjuncta Institutului, judecatoarea Amelia-Raluca Onișor. Oare i-a mișcat ceva? A zdruncinat ceva din aroganța lor infailibilă?

Cazul Țundrea” este un spectacol de teatru documentar ce propune reconstituirea celui mai controversat caz judiciar al României de după Revoluție. Este un spectacol colectiv ce folosește imagini de arhivă, stenograme, documente oficiale și dialoguri pe baza mărturiilor celor implicați, reconstituind în fața ancheta petrecută între anii 1992 și 2004.

 

Nota echipei: Am construit un spectacol la fel de crud, la fel de rece ca modul în care s-a desfășurat ancheta cazului. Ce am adăugat este un dram de speranță și o morală clară, pe care autoritățile nu au tras-o în mod public, dar pe care noi, cetățenii, o putem vedea.Această poveste cumplită scoate la iveală o întreagă istorie a decadenței morale, a abuzului în serviciu și a nedreptății.”

Scenografia semnată de Nairam. Marian Văsii este simplă, conturând o cameră de anchetă. Câteva obiecte vestimentare atrârnă de plafon și permit trecerea actorilor dintr-un personaj în altul. Trasarea limitelor convenției se face de la începutul spectacolului, când spectatorii sunt avertizați că, atunci când ridică mâna, actorul de pe scenă devine unul din personajele implicate în anchetă. Alexandru Barbu compune un sound design care aduce și menține suspansul pe parcursul întregii reprezentații. Proiecțiile video realizatr de Irinel Banu întăresc senzația de veridic.

Dintre tinerii actori care au realizat în primul rând o excelentă muncă de doumentare, am remarcat  interpretarea lui Șerban Melnic. De la o scenă la alta, trecerea de la personajul alunecos și bolnăvicios al lui Avram Gheorghe spre cel al procurorului superficial și abuziv se face imperceptibil, lejer, schimbările vizând gestica, tonul, mimica, atitudinea.

Finalul spectacolului m-a dus cu gândul la un alt seminar unde discutam despre celebrul dicton latin in dubio pro reo cu traducerea  aproximativă: “Dubiul este in favoarea acuzatului”. Într-o societate cu adevărat democratică evitarea erorii judiciare și aplicarea regulii in dubio pro reo este un element de progres și umanism. Prezumția de nevinovăție are origine socială, plecând de la încrederea omului în oameni. În  fața oricărui anchetator sau judecător nu trebuie să stea un vinovat, ci un nevinovat care  trebuie să beneficieze de încredere. Prezumția de nevinovăție  pornește din antichitate când o regăsim pentru prima dată, dar într-o formă mai puțin rafinată, se spunea bunăvoară că: „Mai bine să rămână nepedepsită o crimă, decât să fie necondamnat un nevinovat.”

Ideea pericolului condamnării nevinovaților a străbătut scrierile marilor gânditori. Montaigne considera: condamnarea unui nevinovat „e mai criminală decât crima”; La Bruyère  susținea că„un nevinovat condamnat este problema tuturor oamenilor onești”; Chateaubriand aprecia și el  că „mai grav de a ucide e pentru un nevinovat a-l declara vinovat”, iar Victor Hugo sublinia  că „un drept asasinat în pădurea legilor este pentru umanitate un rău mai mare decât 100.000 de oameni căzuți pe câmpul de luptă!”.

Societatea postdecembristă va purta pentru totdeauna sigmatul unei grave erori judiciare în cazul Țundrea, pentru care nimeni nu a fost și nu va fi tras la răspundere. Dezonoarea a alunecat de la falsul criminal pe toți cei care l-au declarat astfel. Pentru Marcel Țundrea, spectacolul de teatru este ca o lumină aprinsă. Pentru cei care i-au distrus viața îmi este tare teamă că nu înseamnă nimic. Dar pentru noi, ceilalți? Poate ne întărește convingerea că cea mai de preţ valoare pe care o avem noi, oamenii, este viaţa cu derivatele ei, asumare, respinsabilitate, libertate, demnitate.

 

Cazul „Țundrea”

Un documentar cu ADN de thriller polițist.

Dramaturg: Șerban Melnic și Cosmin Gaspar

Documentarist: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic

Regie: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic

Asistent regie: Radu Popescu

Scenografie: Nairam. Marian Văsii

Sound design: Alexandru Barbu

Proiecție video: Irinel Banu

Distribuție: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic

Afiș: Diana Butnaru

*****
Realizat în cadrul proiectului Apropo de Poveste.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

 

Categorii: TEATRU

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.