Simți nevoia să întinzi mâna către fiecare dintre cei patru prieteni, prietenii tăi. Poate chiar ai vrea să îi îmbrățișezi, bătându-i simplu pe umăr. Cu siguanță ai simțit intransigența  și determinarea lui Karen când este vorba de prieteni, de valori morale. De multe ori ai privit în gol, ai înghițit nemulțumiri ascunse, ai îngropat dorințe necuvenite, precum o face și Gabe.Te-ai simțit prins în capcana unei relații ce îți șubrezește creativitatea și visurile, ți-ai dorit o ușă secretă  de scăpare spre care te-ai aruncat fără o analiză swot, de aceea accepți sinuozitatea sentimentală a lui Beth. Dar, mai ales, ți-ai dorit teribil de tare să o iei de la capăt, să te simți plin de viață, să atenuezi până la extincție  acrul  existenței, cu prețul oricăror remușcări sau suferințe colaterale. Oh, da, cât de aproape te simți și de Tom! Ei patru nu știu că la cina lor noi toți am șezut și-am plâns,  oblojindu-ne proprile răni cu poveștile lor, găsindu-ne nouă scuze mai mult decât ei înșiși își vor găsi vreodată.

Așa a fost seara la o CINĂ PENTRU PRIETENI, piesă scrisă de Donald Margulies,  câștigătoare a premiului Pulitzer pentru dramă (2000). Dacă ne gândim că Revista New York    a catalogat-o având  „Divertisment pe cât de suculent, pe atât de îngrijorător.” ,deja simțim complexitatea textului (excelent tradus de Irina Velcescu) sub masca unei comedii superficiale. La fel ca într-o altă piesă a lui Margulies  jucată în două teatre bucureștene( Când timpul se va opri), Cina are ca teme  căsătoria, prietenia, trădarea și efectele  nefaste ale timpului și  pune în oglindă  două cupluri din Connecticut. Gabe și Karen, un cuplu de vârstă mijlocie, cu o căsnicie fericită sunt prieteni  de mulți ani cu Tom și Beth, un alt cuplu căsătorit. În timp ce ia cina la casa lui Gabe și Karen, Beth informează într-un acces de plâns că  Tom a părăsit-o pentru o altă femeie. Stupoarea  și revolta dărâmă entuziasmul domol al întâlnirii, gazdele începând a analiza  vestea șocantă a despărțirii prietenilor.  Tom, care fusese plecat cu afaceri, află că Beth le-a spus prietenilor lor despre divorț în varianta ei subiectivă, astfel că dorește să prezinte propria versiune.

Efectul bulversant al veștii despre despărțirea celor doi prieteni asupra ordonatului cuplu Gabe-Karen este descris minuțios. Pentru mai multă înțelegere, dramaturgul se întoarce în timp, într-o casă de vacanță din Martha’s Vineyard, când Karen și Gabe o prezinta pe Beth lui Tom, ca apoi să ne poarte la câtea luni după despărțire. Vedem cu „fugarii”, se se adaptează rapid la noua lor viață, în timp ce  Gabe și Karen sunt cei care nu se mai regăsesc, simțindu-se trădați și poate invidioși pentru curajul celor ce au puterea să plece încălcând promisiunea  „să îmbătrânim și să ne îngrășăm împreună, noi patru”.

Scenele în care Tom și Beth vorbesc despre relația lor distrusă nu au nici pe de parte dramatismul acelora în care prietenii se despart în paralel unul de celălalt. Când Beth la prânz anunță că are un nou amant,  Karen o avertizează să o ia mai ușor, să aibă răbdare. Beth răspunde: „Nu poți controla totul. .. îți place când sunt o mizerie. Fiecare Karen are nevoie de un Beth”. Să mai fie loc de pretenie după această refulare ? Când Tom se laudă cu noua lui viață- jogging dimineața devreme și sex sub duș „Sunt o jucărie de băiat la 43 de ani”, Gabe nu poate să își ascundă durerea și dezamăgirea față de nestatornicia și superficialitatea prietenului său. Scena despărțirii masculine este cea mai frumoasă, mai sensibilă dintre toate, aproape că îți vine să mediezi această confruntare în care se încalcă toate principiile comunicării, pentru a salva ceea ce personajele aveau mai de preț, prietenia, prietenia contract, datorie morală, stâlp și ancoră. In opinia unor psihologi, prietenia se bazeaza, printre altele, pe un raport de asemanare. Suntem prieteni cu cei care au aceleasi interese, pasiuni, principii ca si noi, care ne sunt un fel de alter ego. Și atunci cum să nu doară despărțirea de prieteni?

 În piesă se vorbește extrem de mult despre gastronomie. Gabe și Karen cu siguranță trăiesc după credința că „mâncarea este dragoste”, tot ei par a ști care sunt ingredientele pentru o rețetă a prieteniei. Cinele fabuloase au fost principalele ocazii în care cuplurile s-au întâlnit. În timp ce Beth se străduiește să nu plângă, gazdele  vorbesc despre recenta lor călătorie cu mâncare în Italia. Chiar și discursul lui Tom despre despărțire este întrerupt de intervenții gen „Ai mâncat? Lasă-mă să-ți aranjez o farfurie.” Să fi citit dramaturgul Cele cinci limbaje ale iubirii, unul din ele fiind hrana? Într-un mic univers în care încrederea, iubirea, prietenia mor, aluzia  la colivă, desertul delicios cu  arpacaș și nucă este un excelent artificiu regizoral, la fel ca dangătul de clopote ce acaparează la un moment dat scena.

Scenografia concepută de NINA BRUMUȘILĂ crează o lume elegantă și sofisticată. Scena rotativă inteligentă ne permite să pătrundem în spații familiale sau generale, de la bucătărie de vară, la dormitoare sau camere de zi și chiar un bar din New York. Cea mai mare parte a acțiunii se petrece într-o bucătărie deschisă, cu mobilier modern, de bun gust, având ferestre și uși largi. Pare un spațiu incongruent cu orice seccret, de aici mai mare mirarea  la momentul dezvăluirii ascunzișurilor fiecărui personaj. Inspirată este și conceperea casei de vacanță, unde rolul principal îl au suntele și lumina. Aproape că auzi valurile și simți briza  vântului, te inundă lumina, totul  printr-un joc al luminilor și al sunetelor, elemente complementare ale atmosferei. Ingenioasă și inspirată ideea regizorală de a folosi persoane din segmentul tehnic al teatrului pe post de chelneri ce ajută la schimbarea pe viu a decorului, fără a rupe acțiunea sau a leza vizual spectatorul.

Distribuția acestei piese este de prim rang. ANDREEA BIBIRI(Beth) vine cu experiența rolurilor de femeie singură și vulnerabilă din piesele O relaţie deschisă și O femeie singură. Actrița  surprinde  superficialitatea și nestatornicia personajului, găsește resurse pentru a  dovedi impvizibilitatea lui, o trăsătură ce pendulează între calitate și defect. În a doua parte a piesei prestația este mai bună, așa cum Beth se simte bine în noua ipostază a feminității, și actrița pare a se confunda cu personajul, reușind o exprimare directă și crudă a motivului pentru care prietenia a durat, ca o relație de dependență-codependență, „Fiecare Karen are nevoie de un Beth”.

Karen întruchipată de ANA IOANA MACARIA depășește, cred, cu mult intențiile dramaturgului. Despărțirea lui Tom și Beth o afectează pe Karen, care după ce alege tabăra în care se află, începe să pună la îndoială puterea propriei căsnicii aparent fără fisuri. Nu, Karen de pe scenă nu este o intransigentă inflexibilă! Jocul actriței este atât de cald, de profund, privirea pătrunzătoare către ceilalți, dar și către ea însăși, glasul  grav, inconfundabil, mișcările reținute, aproape paralizate de atâtea gânduri și revelații emană multă dezamăgire. Karen percepe trădarea ca pe un pumn puternic, o doare, sângerează,  îmbătrânește pe scenă sub ochii noștri.  Când ea îi povestește lui Gabe despre un vis pe care l-a avut despre rolul diminuat al sexului în relația lor, nu cu Gabe vorbește, ci cu noi și cu propria tinerețe.

Gabe cel puternic, Gabe cel statornic și moral, Gabe cel principial și consecvent este jucat impecabil de ȘERBAN PAVLU. Filtrând trăiri interioare diverse, din situații extreme comice, actorul trece personajul în cele dramatice de revoltă, resemnare sau durere. Poate cel mai măcinat de îndoieli dintre toate personajele, cu tăceri lungi și priviri pierdute, Gabe nu se abate de la țelul său, el răspunde că emoțiile erotice sunt secundare rutinei zilnice de plată a faptelor, gătit, treburi și îngrijire de copii – „treburile practice depășesc abandonul”. Câtă suferință se scurge din  privirea și din vocea sa   când simte că și-a pierdut prietenul pentru totdeauna și că singura lui ancoră va fi familia!

Tom, VLAD ZAMFIRESCU, era în tinerețe un fel de Podkolesin nehotărât ce l vede în căsătorie oportunitatea umanizării sale, fără prea multe detalii. Jocul actorului este intensiv, cu mult adevăr, într-o rafinată și lucidă expresie. După ce minează cu riscul asumat al exploziei  relația cu soția, prietenii și copiii, personajul nu își poate anula remușcările. Durerea din vocea lui când îi spune lui Gabe „Sper să nu experimentezi niciodată singurătatea pe care am simțit-o” te face să îi acorzi toate circumstanțele atenuante, pentru că  fuga, evaarea au fot opțiuni, fie doar onirice, ale fiecărui om prinS în relații defecte.

Pe regizorul CRISTI JUNCU nu îl simți nicăieri, dovadă clară că există în fiecare particulă a piesei. Dialogul dintre personaje este condus cu atenție, ritmul reprezentației adună tensiune, linia jocului se preumblă între comic, satiric și dramatic, nimic la întâmplare, totul convergând spre un spectacol profund și viu.

S-a întâmplat ceva straniu pe timpul acestor două ore. Oricât de captivă am fost în povestea celor patru prieteni, asta nu m-a împiedicat să sper că Marc și Serge vor trece din nou testul prieteniei, să mă emoționez de privirea credincioasă a lui Cominius către Coriolanus, să mă enerveze superficialitatea lui Mariano d’Albino,  să-mi reamintesc blazarea Elenei Andreevna, să înțeleg dezamăgirile Soniei, dar și fricile  Agafiei Tihonovna. De ce s-a țesut  în mintea mea această pânză fragilă a amintirilor? Să fie vinovat de inflorescența aducerilor-aminte spațiul magic tutelat de Liviu Ciulei? Sau poate chimia teribilă  dintre cei patru actori a făcut posibilă trecerea fugară prin scene bine ferecate în depozitul memoriei? Cina cu prieteni este o oglindă a relațiilor care explorează dependența oamenilor de oameni, ale cărei urmări nu trebuie să ne ia prin surprindere. Uneori rezervorul afectiv se golește. Doar noi suntem răspunzători cu ce și dacă îl vom umple mai departe. Doar destinul este răspunzător dacă vom întâlni persoana 120% acolo pentru noi.

foto sursă.pag.facebook Teatrul Bulandra, Cosmin Ardeleanu

CINĂ CU PRIETENI

de Donald Margulies

traducere Irina Velcescu

REGIE: CRISTI JUNCU

SCENOGRAFIE: NINA BRUMUȘILĂ

Asistenți regie: Tania Drăghici și Larisa Popa

Grafica și foto: Cosmin Ardeleanu

DISTRIBUȚIE:

ȘERBAN PAVLU (GABE)

ANDREEA BIBIRI (BETH)

ANA IOANA MACARIA (KAREN)

VLAD ZAMFIRESCU (TOM)

Cătălin Staicu, Gheorghe Tecioiu, Ion Butică, Viorel Stoiciu, Radu Dorin, Marian Niculae, Marian Peicana(chelneri)