Într-un peisaj teatral în pragul inflației de subiecte pe tema minorităților sexuale, a confuziilor identitare și a traumelor produse de acestea, după excelenta montare de la Teatrul Act în regia lui Horia Suru, de ce să revezi piesa COCK de Mike Bartlett, producție a Teatrului „Stela Popescu” în regia lui Tony Adam Horațiu?

PENTRU:

             #Un autor inteligent, ironic și un text mereu proaspăt,  foarte actual!

 COCK  spune povestea unui cuplu gay  în care unul dintre parteneri, John, se îndrăgostește de o femeie. Piesa se concentrează pe întrebările: în ce măsură sexualitatea ar trebui să joace un rol în identitatea noastră?acceptăm  să putem vorbi despre identitatea fluidă în lumea de astăzi? este bisexualitatea mai puțin chinuitoare decât indecizia paralizantă care decurge din a nu ști cine eșțti cu adevărat? Mike Barlett nu numai că readuce pe scenă  triunghiul amoros și relevanța sa în prezent, dar și  explorează întrebări și răspunsuri despre identitate, sexualitate, obsesia noastră pentru certitudine și războiul nostru  inegal cu ambiguitatea.

             #John!

În mod ironic, protagonistul, John, este singurul personaj ce poartă un  nume. Actorul Cristian Neacșu  simte ezitările, fricile lui John, îi gustă nemulțumirile și îi mângâie vulnerabilitățile. Fiind și în postura   de obiect (uneori) pentru partenerul, și în cea de posibilă plasă de siguranță în vârtejurile singurătății pentru femeia ce pare că îl iubește, termenii de „gay”, „bi” și „straight” se succed rapid, inutil, goi de conținut și de semnificații.

JOHN: „Îmi pare rău că nu vorbesc, îmi pare rău, știu că este ciudat, dar încerc să mă descurc cum să mă descurc cu cine să fiu pentru că sunt doi oameni diferiți cu voi doi când sunt despărțiți și acum sunt la mijloc și nimeni. Nu am absolut nicio idee cine sunt. Toți ceilalți par să aibă o personalitate, un caracter, dar eu nu am avut niciodată”

# Simplitatea decorului

Decorul imaginat de   Mădălina Mihai este gol, pur, rece. Taburete albe, pătrate, pereți albi în spatele cărora se gătește cina și se pregătesc surprize după surprize. Personajele se mișcă lejer printre ele, intră și ies din toate părțile. Puținele elemente de recuzită creează spațiu de mișcare și întreține iluzia că totul este la vedere, sub o lumină crudă, pe un fond muzical alert cu sonorități războinice.

# Feminitatea  Ioanei Niculae

 Portretul  femeii W „măr de ceartă” este desenat de actrița Ioana Nicolae cu pensulă înmuiată în multă feminitate. O feminitate izbitoare, senzuală, cuceritoare, de orice orientare sexuală ai fi. Dacă în prima scenă alintul femeii ce încearcă să cucerească un bărbat care îi place este ostentativ și puțin artificial (mimică ușor forțată, gesturi prea unduitoare), treptat personajul  își convinge actrița  să fie văzut în adevărata lumină,  o femeie care știe ce vrea și care nu are de gând să renunțe ușor. Cu un minunat simț al umorului în scena de sex„la vedere”, calină, conștientă de farmecul său, Ioana Niculae te convinge că alegerea lui John nu este deloc una întâmplătoare.

# Analiza iubirii ca o relație de putere

Piesa este nu doar despre confuzia de identitară, ci și despre iubire ca o relație de putere. Una dintre cele mai puternice scene  de  la sfârșit ne determină să abordăm miezul dramei  nu ca pe o competiție între heteronormativitate și parteneriate gay sau despre căutarea identității, ci mai degrabă ca pe un tablou clasic al unui triunghi amoros unde iubirea, egoismul, cruzimea și dependența coexistă. Recunoaștem trăsăturile unei relații abuzive din punct de vedere emoțional, scoțând la lumină faptul că orice relație poate deveni toxică. Prinși într-o istorie actuală despre iubire, spusă fără menajamente, personajele se confruntă, se sfâșie, se agață unul de altul, neștiind care este punctul de sprijin.

#Tudor Cucu-Dumitrescu 

Tudor Cucu Dumitrescu  este cel care, de departe, are cea mai lucrată, asumată, matematică interpretare. Se impune fără a fi egoist, dimpotrivă, în scenele în care este prezent  trage după el și partenerul de scenă. Ușor patetic, extravagant, cu un romantism simulat și ascuns de o aparentă intransigență, personajul său  se joacă foarte credibil între postura de agresor și cea de victimă. Deloc conciliant, folosindu-și vulnerabilitățile pe post de sulițe cu care străpunge calculat și  constant sufletele celor cu care intră în relație, personajul M are norocul unui actor ce  sondează cu pricepere în intimitatea sa și îl îmbracă în straturi de sentimente contradictorii. Tudor Cucu-Dumitrescu adaugă cu precizie gesturi și stări care scoate personajul său din sfera unilaterală a tipologiei gay, ducându-l spre galeria nefericiților în iubire, de orice fel ar fi ea.  Agitat, febril, bosumflat, cu ochii în lacrimi, departe de stăpânirea și siguranța manifestate la începutul piesei, M simte că pierde teren și se sperie. Caută aliați, devine ridicol în disperarea sa, dar aroganța i se sfărâmă  lăsând în loc o mare tristețe.

#Final

Dramaturgul își ia la revedere de la personajele sale fără a formula păreri proprii, pentru a ne  permite  propriul final. Pe cine va alege John? Este atracția lui pentru W „doar o fază” cum par să creadă iubitul lui, M, și socrul lui? M întreabă  dacă John poate ajuta doar aducând pernele și stingând lumina, adică readucerea rutinei casnice. Simplu și complex, firesc și absurd.

Ce lumină va stinge John? Cea de pe terasă? Cea din sufletul lui M? Cea a propriilor sale căutări? Unde se va lăsa întunericul?

COCK

de Mike Bartlett

traducerea: Tony Adam Horațiu

Regia: Tony Adam Horațiu

Scenografia: Mădălina Mihai

Distribuția:

Tudor Cucu Dumitrescu

Cristian Neacșu

Ioana Niculae / Ștefania Cîrcu

Cătălin Frăsinescu