DE TRECI CODRII sau o poveste cu Zmeoaice-Cosânzene și Feți-Romanțioși

Publicat de Alina Maer pe

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, tot s-ar povesti, a fost un tărâm unde soarele și luna nu se întâlneau niciodată și  unde ziua și noaptea nu se sărutau la ivirea zorilor, nici nu amurgeau împreună. A fost odată o Mumă a Pădurii ce își dădea cu ruj sângeriu și purta corset de piele, un fiu de împărat gata să sucească mințile tutor fetelor de pe toate târâmurile, un cal plin de idei, o Mamă a Zmeilor cu aere de divă în dizgrație și o fiică de zmeu ce ar fi luat-o detașat  pe Cosânzeana în frumusețe, un alt fiu de împărat cam în depresie și trei lighioane sexi. A fost odată o lume care se hrănea cu povești, deslușind în tâlcurile lor alambicate rosturi pentru propria viață.

Și pentru ca aeastă lume să nu dispară, pentru că nevoia de poveste nu se va desprinde niciodată de sufletul omului, oricât de pervertit ar fi de tehnologie, consumerism sau inteligență artificială, oamenii de teatru se întorc către poveste. Îmi vin în minte dramatizările după basme de la Ateneul Național din Iași, ultima„̆ ̆”în regia Ericăi Moldovan, dar și la viitoarea premieră de la Teatrul Odeon, Lexiconul amar de Sebastian Vlad Popa și Laur Cavachi, după „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de Petre Ispirescu, regia Silviu Purcărete.

Intuind nevoia de poveste, de muzică, de musical în teatrul românesc, Anna Maria Popa – coproducător. Director Teatrul Andrei Mureşanu – Sfântu Gheorghe și George Remeș – producător. Director Teatrul Godot, București s-au înhămat(verbul nu e ales aleatoriu) la realizarea specatcolului „De treci codrii”de Elise Wilk, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, probabil fără să știe cât de dificilă va fi realizarea lui. Actori din teatrul de stat și teatrul independent, din zone geografice diferite, dar mai ales diferiți în ceea ce privește experiența scenei și a genului musical sunt coordonați cu abilitate de regizorul Eugen Gyemant într-un spectacol viu, original, provocator, un musical atipic în unde de rock.

Elise Wilk, dramaturg, topește în țesătura textului  teme ale basmelor românești cu aplecare asupra poveştii lui Greuceanu, scoțând în față sensuri nebănuite prin transformarea personajelor principale în cele secundare și invers. Făt Frumos este un personaj secundar, starul  poveștii devenind fratele mijlociu. Mama Zmeilor și Fiica Zmeilor sunt umanizate, calul devine personaj cu un rol esențial pe firul poveștii. Dar cea mai ingenioasă idee a textului este aducerea în prim-plan a personajului Muma Pădurii având rolul de povestitor „Despre Muma Pădurii suntem departe de a ști puțin. Pentru mine, ea este cea care ne spune această poveste, pentru că o știe de când era mică, fiindcă în locul unde era hotarul care despărțea lumea oamenilor de lumea zmeilor s-a aflat un han care era al tatălui Mumei Pădurii și ea, când era mică, asculta poveștile pe care le spuneau drumeții.”(Elise Wilk  interviu CLIN D’OEIL | “Îmi place să mă joc și îmi plac poveștile”).

Pentru că musica este sângele pulsând al unei reprezentații de musical, m-am bucurat de prima întîlnire cu , compozitorul celor 19 songuri din spectacol, cel ce considera spectacolul  cea mai mare provocare din carieră. În echipa creativă a musicalului, Sofia Sitaru Onofrei, coregrafa talentată, aduce o abordare plină ludică și pasională în acelai timp:„ Am abordat mișcări de jazz, vogue, hip-hop, ba chiar și de bollywood, spectacolul împingându-mă să ies din zona mea de confort a dansului contemporan și să găsesc soluții noi de mișcare.”

Eugen Gyemant optează pentru o distribuție eclectică ce are marele merit de a da șansa unor tineri absolvenți de a evolua alături de actori cu o experiență vastă. Efortul de grup este  de apreciat, consumul  energetic și emoțional vizibile într-un peisaj teatral național în care nu o școală care să antreneze actori pentru genul musical,un gen complex, aparte, care nu se confundă cu divertismentul și nu   este la îndemâna oricui.

ne aduce în prim plan o Mumă a Pădurii înțeleaptă, echilibrată, cu veleități de Șeherezadă. Deși în mitologia românească lighioanele sunt niște animale sălbatice, uneori extrem de periculoase, în spectacol trioul lighioanelor (Cristina Juncu, Raluca Dumitrescu, Alma Boiangiu), mereu prezente la hotarul  care desparte “Lumea de aici” de “Lumea Cealaltă” ne încântă cu ritmuri misterioase,  pline de pasiune și umor. Sebastian Marina intră cu aplomb  în mantia împăratului bezmetic și rătăcitor, conferindu-i acestuia virilitate și forță. Fiul mijlociu este interpretat cu sensibilitate de tânărul , iar personajul său vorbește despre nevoia de izolare, sentimente de anxietate și căutarea sensului vieții. Tânăra actriță A  este cea care o interpretează pe . Carismatică și expresivă, cu o voce cristal,   trece de la latura visătoare și naivă a adolescentei în căutrea iubirii la cea a unei fete preocupată  de emancipare, instituția matrimonială, egalitate de gen.

“…să fiu actor de musical înseamnă îndeplinirea visului meu de o viață și, totodată, încununarea muncii de-o viață…” mărturisește   în rolul calului care îi va fi tovarăș lui Făt-Frumos în confruntarea dintre cele două lumi. Un vis împlinit și un joc plin de energie, cu umor, atent la detaliu și la… conștiința de sine. Excelentă Alina Petrică în Mama Zmeilor. Experiența în genul musical își spune cuvântul, astfel că aparițile sale farmecă prin mișcare scenică, voce, relațiile cu celelalte personaje pe care le supune cu prestanța sa de divă încă în putere. Este un personaj căruia Elise Wilk îi creează propria poveste, dincolo de clișeul  că Mama Zmeilor este răzbunătoare și rea.

Deloc subiectivă și cu tot spiritul critic ascuțit, afirm că interpretarea lui Dragoș Ioniță în Făt Frumos este cea care ridică spectacolul exact în momentul în care energia acestuia trena. Alintat fără exagerare, conștient de propriul farmec fără aroganță, histrionic, alunecos, Făt Frumos împarte bezele către public și colegii de scenă, clipind seducător și făcându-ți serii de selfieuri. Lăsând gluma, Dragoș Ioniță are bagajul necesar unui actor de musical: integrează actoria cu muzica, simte personajul, are rigoare, dar și disponibilitatea ludică,este dezinvolt, carismatic și, nu în ultimul rând, transmite o teribilă poftă de joc și bucuria de a fi pe scenă și de a dărui ceva, orice, un zâmbet, o melodie, o amintire.

Așa a fost într-o seară de iulie în decorul desprins din basm al Teatrului Godot.A fost odată ca niciodată un musical cu personaje apropiate de oamenii zilelor noastre,  într-un timp relativ arhaic în care intuiești părți necunoscute ale întâmplărilor și ți se dezvăluie alte răspunsuri. A fost odată și va mai fi pentru că alunecarea în poveste poate fi tămăduitoare de rele și patimi, ne poate salva de vid și apatie.

De treci codrii

                         de Elise Wilk

Teatrul Godot, București, coproducție cu Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe

Regia: Eugen Gyemant
Muzica: Marius Popa
Scenografia: Raluca Alexandrescu
Coregrafia: Sofia Sitaru-Onofrei
Orchestrația: Gabriel Pîndici
Producători: Anna Maria Popa și George Remeș
Distribuție: Maia Morgenstern / Cabiria Morgenstern (Muma Pădurii), Cristina Juncu, Alma Boiangiu, Raluca Dumitrescu (lighioanele), Alina Petrică / Alexandra Murăruș (Mama Zmeilor), Anastasia Florea (fiica zmeilor), Filip Popescu (fratele mijlociu), Sebastian Marina (Împăratul), Ștefan Radu / Dragoș Ioniță (Făt Frumos), Ciprian Teodorescu (calul)

Categorii: TEATRU

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.