FETIȚA DIN DEBARA

Fetița din debara nu se mai ascunde. Nu mai are de ce, de cine. Nu se mai teme nici de ceilalți, nici de timp, nici de ea însăși. Și-a ascuțit săbiile minții, și-a încordat arcul voinței și a porni la luptă nedreaptă. Pentru că mereu ești în inferioritate când te lupți cu prejudecățile, cu traumele, cu eșecul. Și totuși, puștoaica ascunsă în debara s-a ridicat pe vârfuri, i-a privit pe toți cu ochii ei albaștri și a strigat:”Victorieeee…”. Nici măcar armistițiu, victorie curată pentru ea și cei de lângă ea. Se spune că personajele mint, că mereu există ceva în subtext care stă acolo până când va izbucni într-un moment de tensiune. Fetița nu minte. Nu te simți un intrus în povestea ei, nu ești cu rochiul lipit pe furiș la gaura cheii. Mai degrabă îi ești prietenul de-o viață care are încredere în ea și , chiar din umbră, o susține cu gândul în alegerile ei imprevizibile. Ale ei sau ale celorlați? Ale ei sau ale destinului?
De unde a apărut această fetiță? Cine a născut-o? Nu cumva ea este copilul acela într-o altă dimensiune? Atât de dorit, spre care se revarsă atâta dor încât a urlat„mamă, mai naște-mă o dată” și mama l-a născut abia acum pe niște foi de hârtie, hrănindu-l cu cerneală și iertare? Textul, deloc lacrimogen sau patetic, mă duce cu gândul la ideea de entropie a sentimentului ce provoacă o criză identitară manifestată prin confesiune către exterior, apoi coborâtă spre interior. Nu există personaje pozitive pe de-a-ntregul, nici negative. Personajele oameni se dau la o parte din fața personajelor stări. Frica de întuneric, de abandon, de eșec se războiesc cu nevoia de iubire, încrederea în oameni, speranța
“Fetița din debara”, de Oana Jindiceanu este o monodramă scrisă în cadrul atelierului de dramaturgie coordonat de Mimi Brănescu. Așa sună informația pe orice site cultural. Întrebările continuă. Cine este Oana Jindiceanu? Cauți repede și afli că este blogger, mamă a patru copii, absolventă UNATC, adică actriță. Și de ce nu am auzit de ea? Doar mănânc tearu pe pâine. Pentru că drumul Oanei a fost sinuos, atipic, impus sau ales, pentru că știm doar ce suntem, nu și ce putem deveni. Oana Jindiciceanu a devenit pe mica scenă a Teatrului de Artă actrița la care nu a încetat să viseze, pe care a chemat-o și când își credea cuvintele îngropate în deziluzii și neîncredere.
Copil, adolescentă, femeie matură, actrița este atentă la fiecare gest, la fiecare inflexiune a vocii. Umorul îi este reazăm în orice moment. Un umor înduioșător, cald, deloc cinic. Conflictul trimedinsinal-interior, exterior, personal se rezolvă printr-un surplus de tandrețe. Tu, spectator, simți o îmbrățișare caldă care te cuprinde din toate părțile. Raiul miroase a teatru într-o seară de mai. O livadă de vișini încă netăiată o chemă pe Ranevskaia să o învăluie cu parfumul ei.
Să nu uit! Ce întâmplare că Andreea Grămoșteanu a zărit dincolo de livada Oanei Jindiceanu și a convins-o să treacă dincolo de râu!
FETIȚA DIN DEBARA
De: Oana Jindiceanu
Regia: Andreea Grămoșteanu și Alexandru Unguru
Cu: Oana Jindiceanu
0 comentarii