INSTITUȚIA sau casa din gând

Publicat de Alina Maer pe

INSTITUȚIA are camere largi, cât să te rătăcești prin ele, ca prin amintirile tale. Are cercuri de lumină unde îți construiești rapid o „acasă” din frânturi de vise. INSTITUȚIA te definește printr-un număr, dar și așteaptă propria ta definiție. INSTITUȚIA nu crede în lacrimi, dar încearcă să ți le șteargă prin cuvinte blânde, uneori banale și repetitive. INSTITUȚIA este o casă concretă fărâmițată în zeci de case posibile și iluzorii.

Am venit la spectacolul de absolvire al secției de Master Pedagogie Teatrală din cadrul Universitatății Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” atrasă de subiect. Societatea se va confrunta într-un timp scurt cu o mare problemă: desființarea centrelor de plasament reprezintă o o obligație legală, departe de principiul disponibiltății,  acestea trebuie să-și închidă porțile definitiv până spre sfârșitul anului.

Să fie INSITUȚIA unul dintre pârghiile  de alarmă referitor la un sistem care s-a dovedit fragil și  ineficient ? La intrarea în sala Teatrului Metropolis  am primit un dosar cu şină pe coperta căruia era trecut un număr, iar în interior mai multe pagini: un tipizat după o decizie civilă a tribunalului de încredinţare a unui minor în grija DGASPC, o cerere a minorului care poartă un număr, minorul însuși pare a fi un număr. Următoarele foi sunt albe şi se adresează fiecărui spectator cu rugămintea de a scrie  sau desena ce reprezintă pentru el “acasă” sau “un vis”, “o dorinţă. Nu ți se dau explicații suplimentare, astfel că se trezește în tine curiozitatea unui copil neastâmpărat. Universul sonor este cald și duios, cuprinzând un amalgam de voci și râsete  de copii.

Actorii urcă pe rând pe scenă. Sunt calzi, umani, deschși, firești. Se așază cuminți în cercuri desenate cu creta, în timp ce un spectator, și el un număr, este invitat să urce pe scenă,  participând cu o notă personală în întregul performance. Relația actor-copil și spectator-adult este una de confesor-confident. Am fost pe scenă în prima poveste și am simțit pe loc seriozitatea jocului. E greu să te confesezi, dar la fel de greu este să asculți confesiunea cuiva. Știi că ai strica tot arătând milă, înțelegi, ești neputincios, privești în ochii, strângi mâna, simți nevoia să îmbrățișezi.

Poveștile copiilor sunt simple, așa cum simple sunt amintirile lor, dorințele lor: „Când eram mică-mică, mică de tot! îmi doream să cânt. Atât de mult cântam…” Să știi că mie îmi plac trenurile! Gările, locomotivele, șinele, macazurile, peroanele, persoanele, băncile, biletele, oamenii, gările, gările, gările… și sunetul de locomotive… Când o să fiu mare o să mă fac mecanic de locomotivă.” „Mama bea foarte multă cafea. Dar, știi, nu am cunoscut-o niciodată! Doar mi-am imaginat-o!”

Între spectator-actor se înfiripă un schimb al binelui. Tu îi dai înțelegerea și timpul tău, el îți reamintește„ superputerea de a te juca”. „Aici pot fi oricine și orice. Și totul poate fi oricum. Vezi?! Am închis ochii și îți citesc gândurile. Asta e superputerea mea.” Treptat, poveste după poveste, rămânem cu toții prizonieri într-un univers al copilăriei, tărîm al speranței, dar şi al experienţelor frustrante.

Psihoterapeutul existenţialist I. Yalom consideră că lucrul terapeutic ”aici şi acum” reprezintă o adevărată mină de aur pentru terapie. ”Aici şi acum” se referă la absolut tot ceea ce se întâmplă în cabinet în timpul şedinţei de terapie. Spectacolul regizat de Florin Liță poate fi asimilat unei sesiuni de psihoterapie de care mulți avem nevoie, dar prea puțini avem parte.

” Acest spectacol este realizat pe modelul de devised theater and performance și a apărut datorită participării mele și a colegilor mei, în regim de voluntariat, în cadrul parteneriatului stabilit între Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”- Master Pedagogie Teatrală și ONG-ul S.O.S Satele Copiilor. În acest spectacol neconvențional, am cules și transpus poveștile copiilor instituționalizați pentru a le auzi și dumneavoastră.”

INSTITUȚIA

Spectacol neconvențional (devised theater and performance)  

 Regia: Florin LIȚĂ

Sound design: Andrei GEORGESCU

Distribuția: Cătălina Corbu, Alexandra Corlan, Aurelian Culea, Gabriel Hrițcu, Alexandra Pribeagu, Varty Mihail, Andreea Moustache, Simona Pustianu, Emanuel

Categorii: TEATRU

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.