IVANOV sau anatomia unei ratări nu doar cehoviene

Publicat de Alina Maer pe noiembrie 7, 2024

Ivanov se plictisește. De viață, de lume se plictisește, dar mai ales de el însuși. Lumea sa, colorată în roșu și negru a pierdut sensul nuanțelor. El a pierdut sensul existenței. Ce s-a ales din speranța unei cariere strălucite, a unui destin strălucit? Cu ce se deosebește el de cei pe care îi disprețuia odinioară? Unde îi este locul? Lângă cine? Întrebările sale existențialiste sunt întrebările timpului noastru. Lipsa unor răspunsuri coincide cu lipsa direcțiilor lumii noastre. Ivanov este al nostru, al tuturor, iar noi îl alcătuim bucată cu bucată.

Cum ajunge un tânăr strălucitor, puternic și „strălucit” de la a avea totul la o stare de deznădejde completă și ireversibilă? Adaptarea lui David Hare după „ Ivanov” al lui Anton Pavlovici Cehov prezintă un studiu emoționant al ratării unui om eșuat în plictiseală, spleen și copleșitoare nefericire.

Cehov a văzut plictiseala  ca o trăsătură națională definitorie.„Excitabilitatea rusă are o calitate specifică: este urmată rapid de oboseală”, i-a scris prietenul și editorul său Suvorin. „Un om abia a sărit de pe banca școlii când ia, la căldură febrei, o povară mai presus de puteri: școli, țărani, agricultura științifică… face discursuri, scrie miniștrilor, luptă împotriva răului, aplaudă. bine, se indrăgostește. … Dar abia a ajuns la treizeci sau treizeci și cinci de ani când începe să simtă oboseală și plictiseală.”

Cine este Ivanov? Ivanov este un membru al clasei de mijloc rurale a Rusiei de 35 de ani,  idealist și radical, care simte că și-a irosit viața. S-a plictisit de iubirea soției sale bolnave Anna Petrovna, mai mereu însoțită de medicul ei cinstit și critic Lvov. Datoriile către vecinii Lebedev  accentuează starea depresivă a personajului principal și determină urmări funeste. Plictiseala lui Ivanov  pare a proba filozofia lui Kant care afirma că  plictiseala afectează persoana care este inactivă, leacul  fiind activitatea de orice fel (fie munca, fie participarea la activități de recreere). Dar nu se îndepărtează nici de Schopenhauer  pentru care plictiseala este un „dor îmblânzit fără niciun obiect anume”.,  senzația de inutilitate a existenței, dovada că existența nu are valoare. În spectacolul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești „IVANOV”, adaptare David Hare după A.P.Cehov, întregul univers se plictisește. Suntem în landul unde nu se întâmplă nimic sau, chiar dacă se întâmplă, nu mai surprinde pe nimeni, e banal totul.

Spectacolul lui Vlad Cristache acordă aceeași atenție celor două paliere: pe de o parte povestea de familie, pe de altă parte, fresca societății, o societate ipocrită, pe care doar bârfele o țin în viață și evenimentele mondene. Suntem pe un teren uscat arid al relaţiilor de comunicare, teren ce nu poate fi înviorat și nici trezit de furtuna crizelor interioare ale personajelor. Lipsa de interacţiune afectivă a personajelor, egoismul lor, permanenta pândă a unuia spre celălalt, instinctul de devorare, dar mai ales  plictiseala înghețată tradusă într-un gol fără început și sfârșit. Senzaţia pe care o percepi este aceea de lipsă de viață, de șubrezire a materialului uman emoțional. Contradicțiile dintre personaje sunt întreținute și potențate de contradicții din interiorul acestora. Sub povara unor măști sociale de care nu au vrut sau nu au putut să se disocieze, cehovienii percep uneori că nu au avut niciodată o viață adevărată.  Niciunul dintre personaje nu este mulțumit de viața sa și trage cu ochiul spre fereastra  unei alte vieți, care nu este a lor, dar ar fi putut fi. Suntem aproape să intuim „râsetele tragice” descrise de Cehov  în rescrierea piesei. Firi nestatornice, proaste, trufașe, lacome, victime ale iluziei și produse ale unei societăți alienate, indivizii cehovieni par a-și recunoaște impostura, de aici imposibilitatea de a se bucura de ceva și căderea în păcatul de moarte al plictiselii.

Scenografia  semnată Theodor Cristian Niculae te duce cu gândul la romanul lui Stendhal,„Roșu și negru”, iar dacă analizezi bine, în relațiile cu femeile Ivanov împrumută un strop din arivismul lui Julien Sorel.Momentul de grație al montării rămâne petrecerea de aniversare a Sașei, în tonuri de cabaret noir, un carnaval odios, un soi de parastas al normalității și bunului simț unde se servește la rece un fel garnisit cu groază și grotesc, o etalare fățișă a unei lumi peste care plouă cu ambiție, lăcomie, invidie și ură. Efectele vizuale sunt spectaculoae (Light design:Ionuț Aldea, iar  muzica de fond, dar și cea live, de violoncel amplifică emoția ca într-un film psihologic.

Regizorul Vlad Cristache se preocupă de construirea verosimilă a biografiilor şi a relaţiilor dintre personaje, rămânând parțial  fidel textului pe care îl abgardează  inspirat prin monoloage şi dialoguri în care nimeni nu ascultă pe nimeni. Această poezie bolnăvicioasă a naturii umane viciate este redată de o distribuție numeroasă, cu o experiență diferită, din spații tatrale diferite. Și totuși funcționează!

Ionuț Vișan, protagonist, punctează  ideea de vanitate, singurătate și obsesie de sine a lui Ivanov ducând personajul într-o zonă hamletiană. Casa, familia, societatea sunt tot atâtea acvarii în care se sufocă. Ionuț Vișan, chiar in prezența replicii, pare că nu el rostește cuvintele, ci un altul strivit și sufocat. Excelent monologul principal, oglinda golului său. „Mă simt groaznic aici”, spune el. „Merg la Lebedev, mă simt mai rău. Vin acasă, mă simt și mai rău. Și așa merge. Sunt disperat.”Este inert și casant, nu poate iubi nimic și pe nimeni. „Spuneți-mi că va muri, nu simt dragostea, ci doar un fel teribil de gol”. Sunt cuvinte ce te fac să îl  urăști, deși, mila ar trebui să fie sentimentul pentru cel ce ratează până și miracolul iubirii. Moartea unilaterală a iubirii conjugale o transformă pe Anna Petrovna într-o Ofelie cehoviană. Anna nu se sinucide, dar nici nu mai luptă să trăiască. Florentina Năstase pune în joc efuziuni de eroină romantică. Cea care renunță la religia familiei sale îmbrățișează fatidic religia iubirii revărsate asupra unui singur om. Păcatul de a nu se mai ruga la Domnul Dumnezeul său ci la zeul iubirii  nu are parte de indulgențe. Actrița punctează fără patetism exacerbat unda de generozitate, capacitatea de daruire a femeii îndrăgostite. E lumină Anna, deși se stinge, e singura lumină într-o lume cu un cer purpuriu pe care stelele par înghețate. Bogdan Farcaș în Mihail Borkin, își risipește energia în șuvoaie scânteietoare. Este o lichea adorabilă acest Borkin, dar e nevoie de el, pe post de clovn decrepit, deși nu are profunzima și nici ambiguitatea bufonilor shakesperieni. Pamela Iobaji (Sașa) luată de avântul tinereții și frumuseții uită uneori să își analizeze personajul, bucurându-se doar de întâlnirea cu el, dorită dintotdeauna. Alexandru Voicu face un excelent rol de raisonneur, mobilând inspirat replicile, dar și tăcerile personajului Evgheni Lvov. Paul Chiribuță (Matvei Semionovici Sabelski) este un jucător prudent  pe un teren accidentat și alunecos al relațiilor umane, păstrează simțul echilibrului,nu cade în cabotinism, are șarm, are eleganță, dând în același timp senzația unei înțelegeri superioare asupra lumii care scapă tuturor celorlalți. Lucia Ștefănescu Niculescu are un rol minuțios șlefuit, este adorabilă în curioasa Avdotia Nazarovna, dând dovada unei depline spontaneități.  Ion Radu Burlan (Kosîh) contabilizează momente comice  îndulcite de un umor stăpânit. Nadiana Sălăgean (Marfusa Babakina) scapă uneori o gesticulare excesivă și autoadmirativă, dar nu iese total dintr-o construcție echilibrată și savuroasă.Ioan Coman(Pavel Lebedev) dă o tușă ușor caricaturală personajului, ca apoi să o estompeze cu o duioșie calină, cu multă umanitate.  Oxana Moravec o intepretează cu aplomb pe Zinaida Savisna,cea iubitoare de arginți.Tinerii Robert Oprea și Dragoș-Maxim Galban, Paula Trifu, Robert Oprea, Alexandra Răduță, Dora Grigoriu, Mirela Macaveiu, Narcis Stoica, Răzvan Băltărețu, Florin Panait (figurație)și reușesc treceri bine controlate spre registrul comic.

David Hare crede că  onestitatea este tema dominantă a lui Ivanov. Există cu adevărat un personaj onest? „Am nevoie de oameni pe care să-i pot disprețui.” strigă Shabyelski.Confruntarea finală dintre Ivanov și Lvov este detonată  de acuzația lui Sașei că Lvov a trimis scrisori anonime tuturor. Lvov coboară de pe soclu. Ar fi putut Ivanov să meargă mai departe dacă ar fi avut  înțelegerea din partea celor din jur? De ce a eșuat Ivanov? De ce nimeni nu i-a răspuns la întrebarea urlată de el, șoptită de Lebedev în disperare:„Ce se întâmplă cu mine?”. De fapt, cu toții răspundem la un moment dat, într-o clipă de adevăr și de disperare:„Am fost plin de credință, am crezut. Am muncit, am iubit, am încercat, am sperat …”

sursă foto:Andrei Runcanu

Ivanov

adaptare de David Hare după A. P. Cehov

traducerea: Silvia Nastasie

regia: Vlad Cristache

scenografia: Theodor Cristian Niculae

lighting design: Ionut Aldea

cu: Ionuț Vișan (Nikolai Alexeevici Ivanov), Pamela Iobaji (Sașa), Florentina Năstase (Anna Petrovna), Alexandru Voicu (Evgheni Lvov), Ioan Coman (Pavel Lebedev), Oxana Moravec (Zinaida Savisna), Bogdan Farcaș (Mihail Borkin), Paul Chiribuță (Matvei Semionovici Sabelski), Lucia Ștefănescu Niculescu (Avdotia Nazarovna), Ion Radu Burlan (Kosîh), Nadiana Sălăgean (Marfusa Babakina), Dragoș-Maxim Galban, Paula Trifu, Robert Oprea, Alexandra Răduță, Dora Grigoriu, Mirela Macaveiu, Narcis Stoica, Răzvan Băltărețu, Florin Panait (figurație)