LA CÂȚIVA OAMENI DISTANȚĂ DE TINE, la mult mai mulți distanță de TEATRU
„Viața mea e un roman.”Cât de des ați auzit această afirmație, de multe ori nesusținută de niște întâmplări spectaculoase. Pe această nevoie de a transforma în roman sau spectacol de teatru orice poveste umană cu potențial de lacrimi par a fi construite spectacole regizate de Radu Afrim în ultima perioadă. Să aduci critici sau simple observații acestora este cum ai comenta negativ Biblia sau Coranul, tu, un budist. Spectacolole sunt sold out mereu, biletele se epuizează rapid, laudele curg râuri pârâuri printre iubitorii de teatru.„Vreau să mă regăsesc.”spune un spectator afrimian.„Mai recomandați-mi astfel de spectaole.”continuă în aceeași manieră a identificării ce exclude orice analiză rațională și lucidă. Conduși de emoție, manipulați de muzică și proiecții video, dar, mai ales, de istorii personale spuse într-un amestec meșteșugit de patetic, comic și dramatic, spectatorii nu se gândesc nici la manierism, nici riscul transformării teatrului într-o ședință de psihoterapie, rămânând cantonați în propriile lor povești. E bine? E rău? E bine pentru un spectator care se întâlnește pentru prima dată sau a doua oară cu universul afrimian. Dar cel care a văzut aproape tot montat de către regizor în București, ba chiar prin țară în ultimii zece ani, ce vină are?
Personal, am venit cu mari așteptări la spectacolul „La câțiva oameni distanță de tine”. Așteptările proveneau din cunoașterea literaturii lui Dan Coman, din ideea că „Repetiție pentru o lume mai bună” este un simplu accident, din certitudinea că un creator care poate realiza un spectacol superb din poezie(sunt absolut îndrăgostită de„Ierbar”) știe să se reinventeze. Continui să cred că Radu Afrim este unul din marii regizori postrevoluție. Continui să mă întorc în timp la „Miriam”, „Hoți”, „Joi mega joi”, „Când ploaia se va opri”, „Pădurea spânzuraților” ca la niște borne fundamentale în traseul meu de spectator, dar nu pot să privesc ultimile două spectacole din București ca pe niște reușite. Da, Natalia Călin vorbește extraordinar ardelenește(și acum zece ani în „Hoți”vorbea) și îi reușesc teribil rolurile de mamă, dar este cazul de noi provocări. Da, Marius Manole este un fenomen, dar trebuie să iasă din tiparul de personaj narator neadaptat și plin de frustrări. Da, Marius Bodochi face un rol extraordinar, de nerecunoscut, atipic în Isidor, dar nu poate repeta performanța din„Cuvântul progres…”în ipostaza de tată din al doilea act. Flavia Giurgiu mustește de talent, limbajul trupulu său este complex și plin de semnificații, dar tare seamănă surorile afrimiene între ele. Cele două părți ale spectacolului diferă nu doar prin întindere, ci și prin intensitatea dramatică, se simțea nevoia unei legături între ele, nu doar cea tematică, personajul tatălui violent cerând în mintea fiecărui spectator dreptul la cuvânt, la apărare.
Am ascultat până la sfârșit freamătul publicului, la aplauze într-o Sală Studio arhiplină. Eu am plecat în minte cu câteva scene de un comic înduioșător din primul act(în care valoric am decupat prestațiile lui Marius Bodochi și ale Nataliei Călin), cu jocul corect și lucid al lui Ștefan Iancu, neinhibat de prezența colegilor săi celebri, cu imaginea unui dreptunghi acoperit cu pietre albe de mormânt pe care fiecare dintre noi am simțit cu siguranță nevoia să le atingem. E mult? E puțin? „Nu mă mai întorc / e viața mea și cât o mai rămas din ea vreau s-o țiu pentru mine”.spune un personaj. Personajele afrimiene se întorc către noi inundându-ne cu aparenta lor viață, confuzându-ne. E timpul să se desprindă, e timpul să ne privim detașat, să nu transformăm teatrul într-un „family affairs”, într-un lung șir de„șase piese triste”, prefacându-ne că„între noi totul e bine”. Poate abia atunci ploaia se va opri.
LA CÂȚIVA OAMENI DISTANȚĂ DE TINE
după Dan Coman
Producător: Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” din Bistrița, în parteneriat cu Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, Palatul Culturii Bistrița
Regia: Radu Afrim
Scenografia: Sabina și Bianca Veșteman
Universul sonor: Radu Afrim
Coregrafia: Flavia Giurgiu
Distribuția:
Mama 1: Natalia Călin
Victor / baba: Marius Manole
Isidor, Tatăl: Marius Bodochi
Coralia, Mama 2: Mirela Oprișor
Eliana: Flavia Giurgiu
Christopher / Jimmy: Ștefan Iancu
0 comentarii