La mulți ani, DAN TUDOR!
De vorbă cu „ omul care a văzut moartea și prețuiește fiecare clipă a vieții”, regizorul DAN TUDOR, la ceas aniversar!
Ultima premieră a Teatrului „Toma Caragiu”din Ploiești este o adaptare a regizorului Dan Tudor după piesa BIRLIC a lui Tudor Mușatescu și Sică Alexandrescu, la rândul ei adaptare după farsa austriecilor Arnold și Bach(autori ai cunoscutei piese „Musca spaniolă”). BIRLIC este o comedie închegată, alertă, de bun gust, lipsită de artificii vulgare. Ea ne vorbește despre faliment, căsnicie, iubire, trădare, oportunism, arivism, responsabilitate, noțiuni atât de serioase, dar care sunt îndulcite de un haz nebun, iar fluxul de bună dispoziție atenuează elementele de satiră și critică socială. BIRLIC nu spune doar povestea unui mic burghez din Fălticeni, care este trimis de șeful său în Capitală pentru a încerca să salveze o societate aflată în pragul falimentului, iar aici este prins în vârtejul intrigilor amoroase ale Bucureștilor. BIRLIC readuce în memoria colectivă din ce în ce mai atrofiată numele unui mare actor, Grigore Vasiliu Birlic, a unui mare dramaturg, Tudor Mușatescu și a unui imens om de teatru, Sică Alexandrescu. Pentru un spectacol ce va face săli pline, pentru aducerile–aminte din vremuri de aur ale teatrului românesc, regizorul Dan Tudor merită o reverență. Să urmărim un interviu sincer și prietenos despre premiera de mai sus, despre teatru în general, și nu în ultimul rând despre omul Dan Tudor care azi, 12 iunie 2024 își aniversează ziua de naștere.
- „Povesteaunei vieţi, oricare ar fi ea, e povestea unui eşec.” spunea Jean-Paul Povestea vieții dumneavoastră îl contrazice teribil pe celebru existențialist, așa că vă întreb, ce înseamnă eșec, ce înseamnă reușită pentru artistul Dan Tudor?
Deteriorarea unei prietenii până la pierderea ei definitivă, constituie un eșec, în același timp bucuria din ochii copiilor mei înseamnă reușita deplină.
- .Dacă ar trebui să alegeți, definitiv și irevocabil, ce ați alege și de ce, regia sau actoria?
Regia – pentru posibilitatea recreerii unei lumi într-o viziune proprie, pornind de un text a cărui emoție declanșează sau provoacă imagini și stări.
- Afirmați într-un interviu mai vechi„Când doi oameni vorbesc pe scenă trebuie să înţeleagă şi nea Costică şi un profesor universitar.”Mai susțineți acest lucru? Nu se confundă această convingere cu superficialitatea? Nu duce la o nivelare pe o pantă descendentă?
Care răspuns ar fi cel potrivit? Cel în care, ar întelege „nea Costică” mesajul piesei sau „profesorul universitar”? Sau amândoi!? Superficialitatea nu ar fi evidentă și dacă un singur om din sală ar pleca nemulțumit după reprezentație, presupunând că el a știut la ce titlu a venit și ce asteptări avea în momentul în care și-a cumpărat bilet. Șlefuirea unui mod (stil) are nevoie de timp … mult, uneori de o viață.
- Vă considerați un regizor oarecum nedreptățit de cronicarii de teatru? În ce măsură critica de specialitate poate ajuta un artist în parcursul său? Poate compensa iubirea publicului indiferența presei de specialitate?
Faptul că spectacolele regizate de mine sunt disputate și discutate, vehemența cu care unii scriu pro, iar alții contra viziunii personale, nu poate fi catalogată drept indiferență, dar prezența în număr mare a spectatorilor este cea care contează și mă face să fiu prezent.
- Sunteți de doi ani directorul Teatrului ”Alexandru Davila”din Pitești. În același timp aveți experiența lucrului în multe din teatrele bucureștene. Există vreo diferență între munca dumneavoastră cu echipe ale teatrelor din București, față de munca împreună cu trupa de teatru din Pitești? Mai vorbim în zilele noastre de un„provincialism” al teatrului din țară? Când folosesc termenul de„provincialism”nu o fac în sens peiorativ, ci pentru a vă stârni să dărâmați prejudecățile multora care subapreciază viața cultural-artistică a orașelor mici.
În primul rând precizez că la Teatrul „Alexandru Davila” sunt angajat ca manager și până acum nu am regizat și nici nu am interpretat vreun rol pe scena teatrului pe care îl conduc. Efortul este de a le oferi colegilor artiști întâlniri de calitate cu creatori de spectacole valoroși. Întâlnirile proprii cu artiștii din țară nu au fost diferite celor cu artiștii bucureșteni. Spectacolele care au șansa încrederii și bucuriei reciproce străbat timpul.
- Se vorbește mult despre necesitatea promovării dramaturgiei contemporane. În calitate de regizor, dar mai ales de director de teatru, preferați dramaturgia contemporană sau textele deja consacrate pe care să le aduceți în contemporaneitate?
Consider o obligație a managerului alternanța propunerilor, varietatea repertoriului, care să conțină și texte clasice, dar și dramaturgie modernă, uneori vizionară, pentru formarea unui public capabil de o mobilitate care să-i permită înțelegerea plenară a teatrului.
- Trăim vremuri tulburi în care oamenii sunt din ce în ce mai singuri și mai posomorâți. Să fie comedia cel mai eficacce antidot? De ce iubește atât de mult Dan Tudor comedia? Și ce înseamnă o comedie bună, să fie incifrată, să emane și fiorii tragicului, să critice, să destindă?
Ați auzit desigur sintagma: „Comedie- Farmacie!” Matematica mișcării, imaginii, stărilor, timing-ul obligatoriu al pauzelor, ritmul cunoscut și acceptat cu bucurie de către actori ca fiind obligatoriu pentru claritatea spctacolului, toate acestea reprezintă atributele unei rețete de succes proprie comediei! Ușor de zis, dar vă asigur, nu neaparat ușor de făcut! Reîntâlnirile mele cu actorii care de ani de zile țin în viață spectacolele create împreună, sunt adevărate sărbători și se înscriu parcă într-un randez-vous perpetuu cu publicul care reclamă nevoia comediei autentice.
- Sunteți regizorul celui mai nou spectacol al secției Teatrului de Revistă Majestic din Ploiești, „Birlic”, adaptare după Tudor Mușatescu și Sică Alexandrescu. De ce„Birlic”? Pentru că este o comedie în tipar clasic sau pentru că, în spatele ei stă o poveste reală, iar lui Dan Tudor încă îi plac poveștile?
Poveste : cu ani de zile în urmă, la Festivalul Interațional de Teatru „Birlic” de la Fălticeni, coordonat de parintele Liviu Mihailă, marea doamnă a teatrului românesc Draga Olteanu-Matei, ne-a evocat figura marelui actor Grigore Vasiliu devenit „Birlic”, în urma imensului succes de public al spectacolului cu același nume, spunându-ne că ar fi minunat să putem realiza, cândva pe scena, o nouă variantă a celebrei montări! Anul acesta, sensibilă la propunerea regizorală, dar și tinând cont de nevoile repertoriale ale Teatrului „Toma Caragiu”, doamna Mihaela Rus, managerul instituției, a aprobat intrarea în producție a piesei „Birlic” și, iată, visul realizat! Minunații actori ai prestigiosului teatru ploieștean pot fi aplaudați interpretând personajele legendarei piese pe scena prahoveană.
- Fiind la prima colaborare cu teatrul ploieștean, având în vedere că ați lucrat cu actori de la un Teatru de Revistă pe care nu îi cunoșteați, cu care nu ați mai colaborat în trecut, cum a fost munca efectivă în realizarea spectacolului BIRLIC ?
Regăsirea cu vechi colegi de generație, întâlnirea cu tineri de perspectivă, solidaritatea admirabilă a colectivului Secției de Revistă, suportul necondiționat al conducerii teatrului pentru împlinirea artistică a proiectului, iată motive suficiente pentru a descrie o perioada de lucru agreabilă.
- La 47 de ani trecute fix cum vă definiți, ca omul care a văzut și moartea, și viața, omul zilei sau al tuturor zilelor?
„Sunt omul care a văzut moartea și prețuiește fiecare clipă a vieții…”
- Să facem un exercițiu de imaginație și să îl transformăm pe regizorul Dan Tudor într-un dansator performant. La ce tip de dans ați invita actorii, dramaturgii, spectatorii, criticii? Care ar fi cele mai adecvate ritmuri ?
Îmi imaginez oamenii valsând, regula eleganței fiind obligatorie.
- La finalul interviului nostru nu vă întreb, dar m-aș bucura să aflu dacă sunt întrebări care nu ați vrea să vă fie puse niciodată și dacă omul Dan Tudor vrea să păstreze numai pentru el anumite răspunsuri, reflexii, ceritudini și dileme.
Da! Nu mă întrebați: Ce se ascunde în spatele comicului?
Cine ești cu adevărat?
Care sunt lucrurile care dor?
De ce nu regizezi tragedie?
Deocamdată nu aș ști ce să vă răspund sau dacă v-aș răspunde, aș înceta să mă bucur.
Vă mulțumesc pentru sinceritate, pentru spectacol și…la mulți ani!
0 comentarii