MEDEEA: FURIE și urlet, și abis

Publicat de Alina Maer pe martie 30, 2024martie 30, 2024

      „MEDEEA FURIE” de la Teatrul Apropo  este un spectacol bun, foarte bun. Încep ex abrupto firava mea analiză din mai multe motive. Unul pentru că, se spune, oamenii nu mai au răbdarea sau cheful să citească orice fel de material până la capăt. Altul pentru că s-a scris extrem de puțin despre spectacol (cum în general puțin se scrie despre producțiile teatrelor independente). Și ultimul motiv este acela că mi s-a părut că este un spectacol foarte nedreptățit într-un timp al vedetelor, trendurilor, al găștilor organizate în jurul unor ideologii puritane la modă.

Textul scris de Radu Popescu a ratat în anul 2022 „Premiul pentru cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută ” acordat de Uniter, după alte trei nominalizări anterioare, dramaturgul fiind convins că „nu sunt suficiente concursuri de dramaturgie în România la ora actuală. Sunt încă prea puține, ca și în domeniul literar, prea puține și prea puțin relevante, în comparație cu potențialul scriitorilor români care uneori primesc mai multă recunoaștere în străinătate decât acasă”(Radu Popescu, Un discurs care ar fi putut să fie rostit – Premiile UNITER, 2023 pe Liter.Net.ro)

Mitul Medeei, arhetipul său sunt doar pretext, punct de plecare. Medeea lui Radu Popescu este de-a noastră cu totul, o femeie frumoasă, încă tânără, care are un mare viciu:continuă să iubească intens, mistuitor, total doar pe tatăl copiilor săi. Dependența Medeei de iubire poate fi comparată cu cea a personajului feminin din „Vocea umană” a lui Jean Cocteau. Dezbrăcând personajul de haina aspră și toxică a lui Euripide, autorul o lasă pe Medeea să umble liberă și elegantă prin timpul nostru, înlănțuită fiind numai de iubire și prejudecăți. De ce nu rezistă Medeea presiunii ce vine din partea statutului de mamă, din partea unei societăți în care bărbatul trădător are mereu aura învingătorului și în care vârsta nu este doar un număr, ci un criteriu de alegere și renunțare sau o armă?

„Je vous donne Médée toute méchante qu’elle est, et ne vous dirai rien pour sa justification. Ici vous trouverez le crime en son char de triomphe, et peu de personnages sur la scène dont les mœurs ne soient plus mauvaises que bonnes.”își avertiza Corneille criticii și publicul. Radu Popescu nu demonizează personajul, dimpotrivă, îi țese o plasă de relații interumane în jur care o cuprinde ca pe o insectă neputincioasă. Conflictele exterioare, prilej de confruntări și răsturnări de situație  sunt susținute nu doar de acțiuni bine punctate, ci și de intense conflicte interioare ale personajelor. Fiecare cu drama sa, cu interesul său, cu alegerile sale dătătoare de consecințe ireversibile. Temele generale euripidieene ale exilului și abandonului rămân puternice, dar originalitatea textului rezidă din analiza problemele de gen referitoare la maternitate și relațiile familiale. Fără a trâmbița mesajul feminist, se evidențiază tratamentul inechitabil al femeilor  în diverse coridoare ale experienței umane.O inechitate ce duce la furie, furia Medeei devine furia tuturor femeilor care au fost  folosite și abuzate de-a lungul anilor de bărbații soți sau tați, furia față de  neimplicarea femeii dincolo de contextul personal într-un context mai larg, furia țâșnită din nevoia de a deveni călău mai degrabă decât o victimă pasivă.

Medeea devine un agent destabilizator a  două instituții sacre, căsătoria și maternitatea, ambele opresive și provocatoare de excluziune, excluziune din societate, dar și din marea iubire. Căderea liberă, fără plasă de siguranță pe care o suferă Medeea nu este cauzată doar de apariția unei femei mai tinere, ci de un complex de situații în care de ea nu mai este nevoie. Rolul ei în societate s-a încheiat odată cu maternitatea. Radu Popescu contracarează perspectivele „tradiționale” despre maternitate, căsătorie, relații familiale, loialitate, iubire pentru a augmenta ideea de feminitate.Medeea  alege de bunăvoie moartea pentru  copiii ei ca un act simbolic de protest într-o lume unde iubire sucombă în fața interesului de orice tip.

Excelentă mișcarea scenică coordonată de Teodora Tudose. De la rundele de confruntări între personaje redate prin mișcări agile, de învăluire, adevărate strategii de luptă, până la redarea iubirii fizice fără strop de vulgaritate, de la dansurile amețitoare ale Medeei, abulică și nesigură, la jocul tactic de învăluire practicat de Creon, mișcarea creează iluzia unui spațiu mult mai mare decât cel real și conține mesaje congruente cu cele ale replicilor pe care, uneori, le substituie. Totul într-un univers sonor angoasant și intruziv (muzică: Adrian Piciorea) revărsat peste un spațiu îmbinare dintre mitic și real, între sălbatic și modern(scenografie: Diana Miroșu ).

Spectacolul câștigă nu doar prin text și cadru, ci mai ales printr-o distribuție aleasă inspirat. Lucian Pavel construiește un Creon cool, în haine prea tinerești pentru vârsta personajului, un soi de Iason peste timp. Extrem de incitant momentul confruntării Medeea–Creon: aluzii, învăluiri, jocuri de cuvinte, metafore, paradoxuri. Cu mișcări repezi, adulmecând pericolul ce vine dinspre inteligența și intuiția Medeei, Creon adoptă o atitudine de prădător, atitudinea sa prietenească și aparența de fair-play nu pot ascunde un comportament abuziv de mascul la putere care face jocurile. Frumoasă surpriza provocată de prestația lui Denis Hanganu în trecerile sale de la soțul dominant la cel îngrijorat de pierderea controlului, de la amantul protector la subalternul frustrat și arivist. Actorul are concentrarea justă pentru fiecare ipostază și migrează lejer de la o poziție la alta.Corectă și precisă interpretarea Sidoniei Doica în rolul Andreea. Ca de obicei o prezență plină de vitalitate, eclatantă, provocatoare este Fulvia Folosea în Glauke.

Am urmărit cu atenție parcursul profesional al  Valentinei Zaharia  după ce am văzut-o în rolul Elina din„Tectonica sentimentelor”. Pe atunci nu știam că talentul răvășitor, frumusețea fizică nu sunt mereu căile spre  notorietate. La TNB rolurile mari nu au venit, în schimb mediul independent(„A noua treaptă”, „Rovegan”, „Lumea dinauntru”, ) i-a oferit șansa actriței să performeze. Personajul său refuză victimizarea, intuiește, preștie viitorul și acționează împotriva lui. Medeea sa este în același timp feroce și vulnerabilă. Suferința și furia ei sunt catalizatorii rezistenței de a putea lupta pentru onoarea sa,  pentru ea însăși dincolo de limitele moralității clasice. Rostirea sa este precisă, chiar și atunci când aluziile par a acoperi acuratețea mesajului.Râsul straniu și cinic, zâmbetul amar, tonalitățile schimbătoare ale glasului, tremurul mâinilor, șovăielile trupului sunt instrumentele unei tehnici de joc la temperaturi ridicate ce permite dezvăluirea fațetelor întunecate, sfâșiate și dureroase  ale personajului, exprimând astfel toată ambiguitatea și complexitatea  personalității sale.  Pentru Medeea, suferința pare să fi devenit o dependență.

În 1969, Elisabeth Kübler-Ross, psihiatru elvețian-american, a introdus un model referitor la cele 5 etape ale durerii într-o carte intitulată „Despre moarte și moarte”,unul dintre primele modele utilizate pentru a ajuta indivizii să recunoască etapele durerii și efectul pe care îl poate provoca. Acceptarea și speranța este etapa finală a procesului de durere. Medeea nu acceptă, nu speră. Ei îi rămâne furia, o furie ce îi semnează lui Iason condamnarea la viață într-o lume în care viața a fost ucisă.

MEDEEA: FURIE

de Radu Popescu

Scenografie: Diana Miroșu

Muzică: Adrian Piciorea

Mișcare scenică: Teodora Tudose

Multimedia: Diana Butnaru

Cu:

Valentina Zaharia – Medeea

Denis Hanganu – Iason

Lucian Pavel – Kreon

Fulvia Folosea – Glauke

Sidonia Doica – Andreea