NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA/ Adevăr sau provocare?
Mai țineți minte nevinovatul joc al copilăriei noastre? Regulile sunt simple: se întreabă reciproc „adevăr sau provocare?” Dacă aleg adevărul, trebuie să răspundă la o întrebare la alegerea celui care o pune. Dacă aleg provocarea, cel care îl întreabă îl provoacă să facă ceva. Mi-a venit în minte acest balans ludic între realitate și minciună, între aruncarea francă a mănușii și ridicarea ei, fie disprețuitor, fie înspăimântat. Ce face Teatrul Evreiesc de Stat cu un spectacol ca„Neguțătorul din Veneția”? Nu cumva aruncă mănușă, miza fiind onoarea și adevărul? Cât riscă inflamând orgolii deșănțate și stârnind răutăți mocnite? Poate nu întâmplător Antonio și Basanio poartă mănuși pe care și le scot la un moment dat. Poate nu întâmplător atmosfera sălii de judecată aduce a piață publică și sigur, deloc întâmplător unele dintre personaje poartă mască.
Ce facem cu istoria? Cum menținem supremația adevărului? Să ne întoarcem în istorie. La sfârșitul secolului al XVI.lea se vorbea de o conspirație criminală a unui medic evreu ce a fost ulterior decapitat și folosit de aristocrație ca pretext al unei pilitici antisemite. Aceat fapt istoric a reprezentat izvorul a două piese de teatru: Evreul din Malta de Marlowe și drama shakespeariană. Peste sute de ani, Neguțătorul din Veneția a fost readus in prim-plan într-o josnică folosire a teatrului ca mijloc de propagandă a campaniei împotriva evreilor de către naziști. Cine deține adevărul despre Sylock? Dramaturgul? Critici? Publicul? De ce este confundat mereu cu neguțătorul din Veneția? Pentru că, atribuindu-i lui Antonio calificativul de„negustor” îi știrbim falsa aură de nobil?
Eugen Gyemant tratează personajele într-o altă cheie decât cea în care am fost obișnuiți, ferindu-se de poziția maniheistă în fața realității. Sylockul nu este Agresorul perfect, așa cum nici Antonio nu este deloc o Victimă perfectă. Dar Salvatorul, unde și cine este? Rolurile de Victimă, Agresor, Salvator sunt specifice jocurilor psihologice, adică interacţiunilor caracterizate de lupta de putere, în care pun în scenă rănile personale ale tuturor protagoniştilor, din care nimeni nu câştigă cu adevărat.Da, Sylock este arogant, dacă definim aroganța ca o conștientizare a propriilor competențe. Da, Sylock este crud, dacă definim cruzimea ca o căutare ucigașă și sinucigașă a esenței adevărului care înspăimântă pe toți cei din jur. Doar că acei care îl împresoară nu sunt cu numic mai buni decât el, în fiecare colcăie compromisul, interesul, meschinăria, lașitatea, trufia. Nimic nu se va schimba în lume.O ramă multiplicată a scenei de teatru(adică a Lumii) creează iluzia de profunzime și adâncime a scenei(adică a Lumii). Oglinzile contribuie și ele la sporirea iluzorie a dimensiunilor. În realitate, scena(adică Lumea) este la fel de îngustă. Mila, dreptatea, adevărul se înghesuie cu greu pentru că cruzimea, inechitatea, minciuna au haine fastuoase.
„Puterea pământească seamănă
Cu cea Dumnezeiască, mai cu seamă
Când mila se îmbină cu dreptatea.”
După 24 de ore de la spectacol mă bântuie o întrebare. Nici Shakespeare, nici societatea nu i-a oferi șansa reală lui Sylock să își arate mila, atât de pătimaș trâmbițată. Oare dacă i s-ar fi dat cuțitul în mână și s-ar fi apropiat de trupul lui Antonio chiar l-ar fi străpuns ? Restul e provocare, nu și adevăr.
NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA
Autor: William Shakespeare
Traducerea în limba română: Alina Grigore
Adaptare traducere: Eugen Gyemant
Regia artistică: Eugen Gyemant
Asistent regie: Teodora Toader
Scenografia: Vladimir Turturica
Asistent scenografie: Ionuț Răcoreanu, Iolanda Mutu
Ilustrația muzicală: Eugen Gyemant
Shylock: Maia Morgenstern
Antonio: Andrei Finți / Neculai Predica
Portia: Natalie Ester
Bassanio: George Remeș
Nerissa: Viorica Predica / Lorena Luchian
Gratiano: Darius Daradici / Mircea Drîmbăreanu
Jessica: Isadora Băltățeanu
Lorenzo / Moartea / Nebunul: Filip Popescu
Lancelot: Nicolae Botezatu
Saleria: Anka Levana
Solania: Cristina Cîrcei
Tubal: Mirela Nicolau
Dogele Venetiei: Mihai Ciucă
Prințul Aragonului: Mircea Dragoman
Prințul Marocului: Feras Sarmini
0 comentarii