O INSULĂ sau splendidul naufragiu al realității

Pe Insula lui Robinson găsești de toate: papagali, canibali, bunicuțe trendy, beduini, pirați. Găsești rude pierdute, iubiri posibile, rivalități, inechități, trădări. Găsești voie bună, tandrețe, indiferență, gelozie, acceptare, toleranță, dar mai ales o mare de singurătate. Insula este un loc pentru oricine, dar nu oricine va înțelege glasul ei. Unora ne-a fost tare dor de ea, de ei, amețiții și bezmeticii ei locuitori. Printre cuvintele aruncate ca nuca-n perete, printre genealogii neverosimile și urmași orfani de părinți și de fericire, aflați într-o fugă circulară continuă, se strecoară timid un sentiment de profundă duioșie, melancolic și cald precum un fenomen tropical. Sentimentul acesta se împletește paradoxal cu o răbufnire de viață clocotitoare ce te zguduie și te face să dai și tu în clocot de atâta energie .
O INSULĂ croită din nimic sau nimicuri, într-un spațiu micuț, cât o barcă de salvare. O INSULĂ în care, paradoxal, încăpem toți, ascunși în capre-troiene sau pe valuri, în picioare. O INSULĂ în care te apucă amocul nemărginirii și dorul de tine însuți. Iar când te regăsești, munții de gunoaie devin luxuriante păduri tropicale, scheletele de pești de plastic devin peștișorii aurii care îți îndeplinesc dorințele, canibalii nu mai râvnesc la hălci de carne, ci doar la o felie pricăjită de fericire.
Spectacolul O INSULĂ, concept Ada Milea, cu efervescenta trupă a Teatrului de Stat din Constanța e jucăuș și fragil ca un balon de săpun. Doar îl privești, te lași dus de mișcările lui inconsecvente, nu vrei să fii la cârmă pentru că pierzi cheful de a deține rațional controlul. Te simți atât de bine printre pirați, naufragiați, sirene, bunice, străbunice, beduini, încât te întrebi dacă nu ești cumva vreun descendent al celor șase sute de copii al lui Vineri. Bucuria întâlnirii cu această INSULĂ a lui Robinson este atât mai mare cu cât unii am fost și am rămas locuitori ai unei alte insule (minunatul „Jurnalul lui Robinson„, regia Mihai Măniuțiu, scenografia Adrian Damian, spectacol al Teatrului Odeon). Oamenii sunt diferiți, artiștii așișderea, Insulele sunt diferite, doar nevoia de fericire și frica de singurătate sunt mereu aceleași, pe orice tărâm am naufragia.
În emisiunea Tête-à-tête, realizată de Anca Brășfălean la EBS Radio, în data de 14 noiembrie 2024m Ada Milea accepta provocarea de a răspunde la întrebarea „Ce carte ai lua cu tine pe o insulă?”: „Cartea <<Insula>> de Gellu Naum, probabil ar putea fi un manual de utilizare sau ar putea apărea personaje halucinate din acea carte și m-aș simți mai puțin singură pe acea insulă pustie, cartea fiind despre Robinson singur pe o insulă pustie plină de lume”, a fost răspunsul. Un răspuns care nu miră pe cei care îi cunosc activitatea artistică și pasiunea sa pentru opera scriitorului suprarealist.
Gellu Naum a fost contemporan cu nașterea și explozia teatrului absurdului în anii 50-60, fiind considerat ultimul mare poet suprarealist din Europa. El este primul dramaturg care plonjează în zona absurdului, scriind în 1945 piesa Exact în acelaşi timp, înainte de piesele lui Eugene Ionesco sau Samuel Beckett. Apariția celor trei piese Insula, Ceasornicaria Taus și Poate Eleonora (publicate in volum la Editura Cartea Romaneasca in anul 1979) denotă nu doar influențele acestui stil, ci și un filon dramatic născut din poezia scriitorului. În toate cele trei piese se conturează o idee fundamentală, aceea a dramatismului născut din lipsa comunicării interumane. Și ce personaj mai potrivit pentru o elegie adusă absurdului și singurătății poate fi altul decât Robinson Crusoe?
Proiectul „Insula“ după textul piesei de teatru omonime scrise de Gellu Naum, a început în 2006. Era o variantă de concert în două personaje, caracterizată de Ada Milea ca fiind „melancolică și descriptivă”. După reprezentațiile de succes, în limba română, a urmat versiunea spectacolului în limba engleză. Concertele „The Island“, susţinute de Ada Milea și Alexander Bălănescu Quarte au avut mare succes în cadrul Festivalului Europalia România. A urmat „Concertul cu jucării „Insula” alături de Bobo Burlăcianu şi Anca Hanu, apoi o „Insulă” nouă, un musical la Teatrul Național din Cluj cu alte melodii, texte, situații și multe personaje. „De fiecare dată când revin la Insula lui Gellu Naum se schimbă aproape totul. Nu-mi place să înghesui actorii în forme, ci să recreez totul împreună cu ei. ” https://ctnl.ro/2025/ada-milea-mereu-ni-se-face-dor-de-locul-in-care-nu-mai-suntemlavarsta-pe-care-nu-o-mai-avem-si-de-oamenii-pe-care-nu-i-mai-putem-intalni/
În versiunea concepută împreună cu echipa Teatrului de Stat Constanța se inventează o lume pestriță, populată de personaje animate, cu toate naufragiate pe o insulă urâtă și neprimitoare. Plastic, mult plastic sufocă micuța scenă a teatrului ce pare a respira greu sub grămezile de deșeuri(scenografie și lighting design: Andu Dumitrescu). Nimic luxuriant, nimic exotic. Magia lumii e lăsată pe mâna cuvintelor și sunetelor.Un pește uriaș aproape descompus tronează asupra spațiului privind protector cu ochi din care se scurg lacrimi șiroaie-girlande de plastic. Andu Dumitrescu știe că didascaliile din textul original par a diminua forța dialogurilor, subliniind o lume a obiectelor inutile, lipsite de funcția lor utilitară, simple elemente de décor. Se fredonează, se râde, se țipă, se foșnește, se șuieră, se plânge, se jeluiește, se bate ritmul, se dansează, se cântă la toate instrumentele posibile(chitară, tobe) și închipuite(bidoane, bețe, sticle). Se înnoadă și deznoadă replicile text cu versurile cântecelor într-o sarabandă aiuristică de glume, adevăruri, grozăvii, tâlcuri. Aluziile cu toponimii locale fac deliciul spectacolului și dovedesc o fantezie colectivă greu de ținut în frâu. Este atâta energie pe scenă că intuiești bucuria fiecărei zile de repetiții, dar și rigurozitatea cu care se ține de un fir logic al construcției dramatice într-o poveste total ilogică.
O INSULĂ este un spectacol de echipă, o echipă ce aduce cu o gască de prieteni care au învățat glasul păsărilor și al peștilor traducându-l în replici jucăușe și înțepătoare, o echipă care s-a năpustit spre roluri dificile, cu atât mai dificile cu cât aparența le distila în porții mici de fantezie și ludic. Sirena Mihaelei Velicu nu e o apariție fantasmagorică, ci o delicioasă femeiușcă provocatoare, cu un trecut cam dubios, de care imprudentul și sentimentalul Robinson se îndrăgostește. Candoare și concupiscență, naivitate și șiretenie, toate reies la o clipire a genelor languroase sau dintr-un zâmbet ingenuu. Adorabile limba păsărească în care se rostesc replicile și mimica de fetiță bosumflată, excelentă versatilitatea unei actrițe cu un joc din ce în ce mai rafinat. Ecaterina Lupu, cu nimic mai prejos în senzuala, calina, provocatoarea Mary. Verva și candoarea cu care își declamă iubirea maternă, nevinovăția cu care își desctrie slăbiciunile lumești în ale amorului sunt arme de seducție și pentru cel mai ursuz spectator. Luiza Martinescu (Mama lui Mary) și Mirela Pană (Bunica lui Mary) formează un cuplu greu de uitat într-o manieră de policier zănatec. Înfășurate în pelerine de ploaie, camuflate sub ochelarii fumurii, au alură de exploratoare ce adulmecă urme și urmași, mereu pregătite să atace, dar gată să renunțe la principii morale când e vorba de familie.(“Când apar inamici, toată familia trebuie să fie aici!”).
Marian Adochiței (Piratul) emană sobrietate, rigiditatea sa este în contrapunct comic cu o generozitate afectivă everfescentă. Andrei Bibire (Vineri/Beduinul) își impregnează rolurile cu mult umor, dezinvoltură şi picanterii de cuceritor.Cosmin Mihale (Mabolo, Regele Canibalilor) construieşte cu replici puţine şi cu economie de mijloace, un personaj deosebit de expresiv. Foarte inspirată distribuirea lui Andrei Stroescu, actor de la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanța “Căluţul de mare” (Coco, papagalul lui Robinson/Canibalul). Rolul său este un prilej de etalare a disponibilității ludice și a talentului său de chitarist. Lucian Iftime (Randolph)este un maestru al comediilor noir marca Teatrul Act, așa că nu ne surprinde în Randolph sadismul comic, agresivitatea ce se sparge ca un balon de săpun la prima înțepătură a unui poznaș sentiment de iubire, autoironia bufă.Și, alături de toți, dar mereu singur, Robinson! Ștefan Mihai (Robinson), optează pentru o abordare depresivă mai mult decât filozofică a personajului. Tristețea privirii sale, trupul inert, golul în care simți că se află amintește de o frază din romanul Zenovia. „E un pustiu în mine, fără sfârșit; șuiera vântul, ardea soarele Saharei în mine, mă acoperea nisipul. Era urat și rău în mine, aș fi preferat să mor de o mie de ori ca să nu mai simt pustiul acela. ” Singur, singur, singur, singur…Robinson cade în plasele de nesiguranță ale paradoxurilor vieții pe care niciodată nu o va înțelege, pentru că, ce să vezi, ea chiar nu este de înțeles.
Ce înțelege publicul după un asemenea spectacol? După dorință, știință, putință, ființă. Că în fiecare dintre noi sălășluiește un Robinson? Că oricare visăm la insula noastră? Că râsul și jocul te salvează din cel mai spectaculos naufragiu? Că toți suntem o păgână treime de victimă-salvator-agresor? Că viața este o continuă călătorie la braț cu visul, erosul, moartea, dorința? Robinson, contemporanul nostru! Căci a noastră și a lui e Împărăția, și Insula, și Singurătatea.
O INSULĂ
după un text de Gellu Naum
Regie, muzică, text: Ada Milea
Scenografie și lighting design : Andu Dumitrescu
Asistent lighting design : Prasti Lucian
Regia tehnică: Sorina Mihaela Toma
Producător delegat: Alexandra Mădălina Babă
Sunet: Hagiu și Eduard Lupu
Consultant sunet: Victor Panfilov
DISTRIBUȚIE: Ștefan Mihai, Marian Adochiței, Mihaela Velicu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Mirela Pană, Andrei Bibire, Cosmin Mihale, Andrei Stroescu, Lucian Iftime
0 comentarii