O noapte furtunoasă & Company sau noi înșine, pentru o eternitate și toujours

Publicat de Alina Maer pe

Motto:„Vrei să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-o de departe.”  (I.L.Caragiale)

Doamne, ce harababură! S-a răsturnat căruța cu paiațe. Epidemia florilor de mucigai s-a lăbărțat peste noi. Duhori pestilențiale se revarsă din latrine, la vedere. Maidanul cu dragoste se surpă peste oameni manechin. Totul la vedere, totul încremenit în timp, în noi, în ființă și neființă. Decrepit, grotesc, excesiv, violent, macabru, vulgar. Ea, ele, el, ei,noi, toți. Dinspre sală spre scenă judecăm, analizăm, combatem, strașnic combatem. Dinspre scenă spre sală provocăm, înțepăm, înghioldim, irităm. Suntem care pe care. Cine va supune pe cine? Cine va ieși învingător? Se anunță o seară furtunoasă cu confruntări corp la corp, minte la minte, ambâț la ambâț, onoare la onoare. Nenea Iancu rânjește drăcește „Strașnic i-am tachinat!”. Ce-i drept ne-a prins iar în laț, și pe cei sceptici în fața unui nou Caragiale, și pe cei veniți la relaxare, și pe cei țepoși și închiondorâți contra formelor noi.

„O noapte furtunoasă” devenită „O noapte furtunoasă & Company” în regia lui Cristi Avram, ultima premieră a Teatrului „Tudor Vianu”din Giurgiu mi-a părut un riscant pariu câștigat de regizor și trupă, un pariu cu modernitatea,  actualitatea, unicitatea lui Caragiale. „Ce-ar mai fi de spus?”este întrebarea ce vine în minte spectatorului conservator și ancorat bine în marile și recunoscutele producții inspirate de piesele dramaturgului. Știm că suntem ai lui Caragiale și că el este al nostru. De aceea îl ocolim, îl detestăm, îl minimalizăm. Regizorul Cristi Avram simte, însă,  inepuizabilul din dramaturgia caragialiană și o transpune scenic cu originalitate, forță, iubire și tragism. Oricât ți-ai impune râsul ca manifestare exclusivă în fața unui spectacol de sau inspirat din scrierile lui Caragiale, umbrele tragicului îți dau târcoale, afundându-te într-o stare meditativă ce te obligă să recunoști că așa suntem și, curat tragic, așa vom rămâne. Pe această linie a identificării și recunoașterii perpetue a prezentului cu lumea lui Caragiale, două sunt ideile regizorale de excepție.

Prima idee este introducerea unui personaj colectiv, excelent realizat de câțiva actori alături de o echipă de figuranți liceeni, personaj ce răspunde unei realități a prezentului (suntem un popor palavragiu, gălăgios, pătimaș, irosim energie în discuții sterile și fără finalitate), dar care este și pe linia indicată de dramaturgul care a exacerbat dimensiunea de animal social a personajelor sale duplicitare și palavragii. „Întotdeauna imaginea de ansamblu e mai puternică decât cea individuală.”crede regizorul, mizând pe forța și impactul acestui personaj colectiv.

A doua idee inspirată a lui Cristi Avram este aceea de a insera în text fragmente din publicistica lui Caragiale, înfiorător de actuală. Din„Vocea patriotului naționale” nu răsună doar vocea lui Rică Venturiano, ci și cea a dramatrgului, ziarist renumit, pamfletar, observator lucid al realității social-politice a timpului său:„De ce să ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină stricăciune decât în alte părți ale lumii, și nici nu s-ar putea altfel. Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucăturile intelectuale și morale, religiuni îi pot arăta ca și cum s-ar deosebi mult cei dintr-un loc de cei dintr-altul; ei însă, în adâncul lor, pretutindeni și totdeauna sunt aceiași”. Cele câteva întreruperi ale desfășurării acțiunii prin declamarea fragmentelor de publicistică nu dăunează spectacolului, nu sunt ruperi de ritm, ci momente de respiro și de reflexie. Jocul de-a prezentul și trecutul captivează și încarcă textul original cu mai multă gravitate. Când se vorbește despre cultură, sala amuțește. Sigur nu este un text scris de regizor? Sigur nu reprezintă un fragment din presa actuală?„ Nici cultura nu merge deloc bine…Statul nu vrea să se gândească serios! Nu e nicio încurajare, ba chiar putem zice că este o persecuție…și să-mi dați voie să vă spun, e trist, nu numai pentru noi artiștii… eu consider că arta și cultura sunt cele mai înalte forme de manifestări ale mentalității unei națiuni; căci, în definitiv, nu se prezintă cineva în lume cu pântecele și cu organele inferioare, ci cu fruntea, cu acel aparat sublim al gândirii, care face din om regele creațiunii…Și ce se face pentru arta și cultura naționale?…Nimic! E trist! Statul trebuie să se gândească serios!!”.

Creativitatea regizorului nu se oprește aici. Ce-ar fi dacă Jupân Dumitrache și-ar deschide o firmă de pompre funebre? Ce-ar fi dacă în deschidere ar organiza o paradă de modă cu însemne mortuare? Așa se deschide ușa spre lumea lui Jupân Dumitrache et co. Printr-o defilare de dudui de mahala costumate într-un stil halucinant, pavoazate și decorate cu flori desprinse din coroane. Imposibil? Ireal? Nu! Priviți strada, mergeți în sate sau în orașe uitate de lume. Bunul gust s-a îngropat adânc turnându-se peste el lespezi de urât. Bunul simț zace lângă el împopțonat cu coroane de aroganțî și fandacsie deșănțată. Excelentă scenografia Anei-Maria Udeanu luminată prin arta lui  Lucian Moga (lighting design) care au privit lumea din jurul nostru fără ipocrizie și fără milă. Niciun obiect nu este nejustificat așezat în scenă. Manechinele, sârma cu chiloții Vetei la uscat, drapelul, latrina, tejgheaua, sicriile sunt necesare în redarea unui univers în care prostia, prostituția, lăcomia, mizeria sunt asumate cu vulgaritate și mândrie. Actorii poartă costume pestrițe, chicioase, stridente, costume ce definesc personajul și construiesc atmosfera. „Mă preocupă vizualul, atât cât mă preocupă făurirea unei lumi posibile. Universul propus de text inspiră și impune totodată felul în care se nasc imaginile scenice. Eu cred în decor, în obiectul ca semn teatral, în trupul uman care se transformă în scenă.” mărturisește regizorul în interviul din liternet.ro, astfel că întoarcerea la teatralitate este unul din atuurile acestei montări într-un peisaj autohton  dominat de confesiuni și minimalism.

Muzica (Compoziție și ilustrație muzicală: Șerban Chițu) face casă bună cu poezia murdară și stridentă a  lumii ce se înfoaie scenă de scenă, nefiind conștientă de propria sa agonie. Cu experiență în regia de operă, Cristi Avram face din spectacolul de la„Tudor Vianu” un mix de atmosferă, de sunet, de culoare, la care se adaugă un ritm frenetic asigurat nu doar prin mecanisme comice, răsturnări de situație, conflicte, ci și prin mișcarea personajelor care asigură scenelor vivacitate, impact, vibrație. “O noapte furtunoasă&Company” reprezintă a patra colaborare a Victoriei Bucun cu teatrul Tudor Vianu, după spectacolele  “Ziua în care am înțeles”, „Dansând la Lughnasa” și  „Hăul Sfinților – Despre oameni și elfi.” Talentul și creativitatea coregrafei Victoriei Bucun  au fost recunoscute și recompensate de-a lungul anilor cu numeroase premii naționale, iar Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM) i-a acordat de mai multe ori titlul de cel mai bun coregraf de teatru. Cu siguranță spectatorii au remarcat pofta de viaţă şi joc a echipei de figuranți (Antinoro Alexandra, Iosif Adelina, Neacșu Theodora, Sima Maria, Gabor Andrei, Tudoreanu Maria, Tatu Eva, Nastasă Sara, Vișan Marius ) care au transmis o energie nestăvilită  către public. Actorii și figuranții alcătuiesc un organism în perpetuă mișcare, odaă ce pedala de accelerație s-a apăsat, totul a devenit încleștare, alergătură, zbucium, tropăit, fugă, priză, zmuceală, luptă, cădere.

Teatrul din Giurgiu își clădește, spectacol după sectacol, nu doar un repertoriu, ci și o trupă. Cristi Avram a intuit potențialul acesteia, s-a bazat pe o distribuție tânără, cu actorii  colaboratori „de tradiție”, fără a apela la nume sonore, asigurând prospețimea și omogenitatea  spectacolului. Haideți să îi cunoaștem și să le reținem numele, o merită din plin: Ana Sivu-Daponte, Anca Pascu, Vlad Bînzoiu, Vlad Ciubotaru, Dani Popa, Claudia Moroșanu, Ștefan Liță, Georgiana Vrațiu, Evelyn Marcu, Robert Poiană.

Să începem a vorbi despre cucoane mai întâi, că așa sunt ele, simțitoare! Veta, piesa de bază a construcției dramatice, cea care face și desface, cea dorită de toți, invidiată de toți găsește în Ana Sivu-Daponte o interpretă ideală, matură, echilibrată, stăpână pe orice situație. Iubirea pare un sentiment nepotrivit într-un spațiu grețos și îmbâcsit de tare, dar Veta reușește ca,  în anumite momente,  să nu ducă în ridicol această trăire, dimpotrivă, să devină motorul unui șir de acțiuni și reacțiuni care devine firul roșu al acțiunii. Publicul așteaptă cu mare bucurie intrările în scenă ale Anei Pascu, o adorabilă Zița, amestec de demoazelă cu beretă roșie și pițipoancă autohtonă. Alintul, frivolitatea, prostia, aroganța, toate sunt prine în țesătura unui joc sigur, precis și cu mare impact în orice scenă. Da, Zița este veriga tare în relația cu Ghiță Țircădău și așa va fi și în cea cu nefericitul Rică. Talentul Claudiei  Moroșanu nu mai surprinde pe nimeni! Ne-am obișnuit ca în orice rol apare, chiar și în travestiuri, să ne bucure prin inocența jocului său care nu exclude concentrarea, claritatea cuvântului rostit, interacțiunea plină de fair play cu colegii de scenă. Spiridonul său face și desface, pricepe și tace, profită și așteaptă. De ce nu ar fi el un nou Chiriac? Are farmec, are inteligență, îi mai trebuie un strop de noroc pe care îl va sorbi cu poftă de bampir. Georgiana Vrațiu și  Evelyn Marcu întregesc tabloul unei feminități pulsionale și acaparatoare, parte integrantă a acelui „delir controlat, un haos organizat, un spectacol cu de toate” de care Dani Popa vorbea. Personajul poporului nu ne gâdilă orgoliul, nu ne menajează, poate de aceea îl percepem doar la primul strat, cel comic, ferindu-ne de „mocirla în care se scaldă societatea românească.”

Când am primit propunerea de a-l juca pe Jupân Dumitrache, „nu am putut ca să o tratez cu refuz„. ”mărurisește Dani Popa. Și bine a făcut, pentru că l-a conceput  pe Jupân Dumitrache așa cum l-a văzut și dramaturgul: un bărbat în floarea vârstei, care nu de pierderea onoarei îi este teamă, ci mai ales de pierderea iubirii. Oricât de țanțoș s-ar înfățișa în mahalaua sa, un soi de vulnerabilitate răzbate în comportamentul Jupânului dincolo de fanfaronada cu care îți prezintă afacerile, veniturile, relațiile. Dani Popa are meritul de a se feri de o interpretare „groasă”, fără a diminua consistența personajului său. Cu o Vetă atât de prezentă scenic alături, Chiriac interpretat de Vlad Ciubotaru trece uneori în umbra acesteia, astfel că în balansoarul timidității și îndrăznelii, nu i-ar strica personajului cu indubitabil poternțial de cuceritor o mai mare doză de pasiune. Robert Poiană mizează pe un comic de bun simț atât în postura profesorului Popescu, cât și în cea a cetățeanului și trece inspirat în postura unui Țircădău vulnerabil, fără forță fizică, dimpotrivă, olog și abuzat atât de fosta consoartă, cât și de neamurile acesteia.  Ștefan Liță pune la bătaie umorul din dotare, controlează grotescul anumitor scene ce lezează pudibonderia unora în ipostaza lui Nae Ipingescu. Excelent Vlad Bînzoiu în ambele ipostaze, impunându-se cu siguranța și versatilitatea unui actor cu experiență.Dacă în rolul dramaturgului impresionează prin forța replicilor, prin prestanță și dramatism, în Rică este o adevărată apariție. Băiat de băiat, fante de mahala  cu poleială de intelectual, star rock și prinț de manea, Rică este licheaua masculină perfectă. Mersul, gesturile largi, ocheadele, replicile aruncate în zeflemea, toate converg spre alcătuirea porterului unei cocote masculine pus pe distracție și șmechereală.

Într-o manieră ce amintește de songurile lui Bertolt Brecht, în  momente cheie ale spectacolului, actorii apar cu pancarte pe care sunt scrise  „În pustiul lumii mari”, „Lapte și circ”, „Râsu’ plânsu’”, „Nici așa, nici altminteri”, „Inspirațiune”, „Orbul găinilor”, „Deșteptarea” . Teatrul și lumea se completează, se privesc față în față. Noi nu prea avem curajul. Un strigăt diserat ne trezește „Noi nu vrem război!”. Nici atunci nu am vrut, nici acum, doar că lumea întreagă e scoasă din țâțâni și niciun Hamlet nu mai vrea să o așeze în matcă. La scară măruntă, părem un Isarlâk la mijloc de Rău și Bun. Ne-am pierdut oare uzul rațiunii ?„Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă; nu e pân’acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghietura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere in nimeni… Fript cu lapte, suflă și ‘n brânză. N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotrivă; și astfel încă nu înțelege că în mâna lui ar sta să-și îndrepteze soarta și să dispună apoi de-a-ntregul de ea – precum e drept și precum are să și fie odată.”

Are să fie vreodată?

 

O noapte furtunoasă & Company

adaptare după texte de I.L. Caragiale

 

Regia: Cristi Avram

Scenografie: Ana- Maria Udeanu

Compozitie si ilustratie muzicală: Serban Chițu

Coregrafie: Victoria Bucun

Lighting design: Lucian Moga

Distribuția: Ana Sivu-Daponte, Anca Pascu, Vlad Bînzoiu, Vlad Ciubotaru, Dani Popa, Claudia Moroșanu, Ștefan Liță, Georgiana Vrațiu, Evelyn Marcu, Robert Poiană

Figurație: Antinoro Alexandra, Iosif Adelina, Neacșu Theodora, Sima Maria, Gabor Andrei, Tudoreanu Maria, Tatu Eva, Nastasă Sara, Vișan Marius

Categorii: TEATRU

1 comentariu

Femeisex · aprilie 26, 2024 la 6:39 am

Spectacolul „O noapte furtunoasa & Company” este o radiografie fidela a societatii noastre, dar si o oglinda a lumii in care traim. Prin intermediul comediei si a unui personaj colectiv plin de vitalitate si expresivitate, regizorul Cristi Avram ne provoaca sa ne privim si sa ne recunoastem cu toate bunele si relele, cu toata ipocrizia si trivialitatea care ne definesc ca oameni. Prin inserarea fragmentelor din publicistica lui Caragiale in text, ne aminteste ca aceste trasaturi ale societatii noastre sunt prezente de secole si ca nu suntem singurii care traiesc intr-o lume atat de complexa si contradictorie. Este un spectacol plin de sinceritate si curaj, care te face sa te gandesti la adevarata stare a societatii noastre si sa privesti lumea de aproape. Si, asa cum spunea Caragiale, asta este singura cale prin care putem intelege si ne putea schimba lumea in bine – privind-o de aproape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.