PRIMA FACIE/Și legea se împușcă, nu-i așa?

Te privește drept în ochi. Te scrutează, vrea să afle dacă o înțelegi sau caută ea la rându-i să te înțeleagă. Menține contactul vizual nemilos, oprindu-ți parcă respirația. A intrat în forță pe scenă, în timpul tău, în Universitate, în sala de judecată. Emană putere, siguranță și o inteligență ce te complexează. Inteligența este sinonimă cu logica? Mai degrabă cu o cunoaștere a firii umane căreia trebuie să îi dibuiești fisurile. Vorbește, explică, acuză, fără frâna de mână trasă. Nu este nebunie, nici aroganță nu este, ci o cunoaștere exactă a proporiului potențial. Al avocatei sau al actriței? Totul este în galop, o cursă nebună spre mai mult, mai sus. Lăcomie? Nu? Doar dorința de a învinge? Exhibiționism? Nu, doar puterea de a fi pe scenă ceea ce vrei să fii, acolo unde vrei să fii. Corina versus Tessa, Tessa versus Corina, variante insesizabile ale unui întreg: profesionistul exemplar, fețe ale aceleiași monede: dăruirea întru ideal. Nu le deosebești, nu le disociezi personaj-artist, fantoșă-om, ficțiune-realitate. Ce-ar fi povestea Tessei fără Corina Moise? Poate o altă istorie activistă cu note de feminism. Ce-ar fi Corina Moise fără Tessa? O actriță care își caută de la un timp încoace roluri pe măsură. Ce sunt ele împreună? O dovadă că Teatrul înseamă de-a pururi Actorul, restul venind de la sine.
După ce treci de foaierul elegant al Centrului Cultural Lumina, într-o sală mică cu iz de teatru independent, asiști la un spectacol de teatru de o oră jumătate care te lasă fără glas: PRIMA FACIE, de în regia lui Andrei Huțuleac, un one women show cu Corina Moise.
De unde provine titlul piesei? Prima facie este o expresie latină care înseamnă „la prima vedere” sau „în baza impresiei inițiale”. Termenul prima facie este folosit în limbajul juridic actual(în dreptul civil, cât și dreptul penal, sistemul de jurisdicție anglo-saxon) pentru a semnifica faptul că, la examinarea inițială, există suficiente probe pentru a susține un caz. În jurisdicțiile de drept comun, o referire la probe prima facie denotă probe care, în cazul în care nu sunt respinse, ar fi suficiente pentru a dovedi o anumită situație de fapt. Majoritatea procedurilor legale, în majoritatea jurisdicțiilor, necesită existența unui caz prima facie, pentru a demara procedura. De exemplu, în cazul în care partea vătămată arată că suspectul a atins-o cu intenție într-o manieră ofensatoare și care i-a provocat vătămăre, se stabilește prima facie un caz de agresiune. Dar asta nu înseamnă că și câștigă automat, ci poate pierde dacă se demonstrează, de exemplu, că atingerea nu a fost dăunătoare sau ofensatoare în prezumtiva speță de agresiune, înfrângând astfel un element al cazului prima facie susținut de partea vătămată.
Susan-Suzie Miller (născută în 1963) este o scriitoare și scenaristă din Australia care își desfășoară activitatea în Marea Britanie, SUA și Australia, în domenii de activitate ca teatrul, literatura și filmul. Are studii în drept (avocat specialist în dreptul internațional-drepturile omulului). A scris peste 40 de piese și a câștigat numeroase premii, inclusiv Australian Writers’ Guild, Kit Denton Fellowship for Writing with Courage și un Olivier Award. Cea mai cunoscută piesă a ei este Prima Facie care a fost pusă în scenă în aprilie 2022, o producție câștigătoare a două premii Olivier, la trei ani după succesul de la Sydney în 2019. Prima Facie a fost tradusă în 25 de limbi și a fost interpretată în întreaga lume. Miller a refăcut piesa într-un roman, care a fost publicat în 2023.
Regizorul Andrei Huțuleac lasă textul în mâinile unei actrițe de mare forță și sensibilitate, Corina Moise. Scenografia minimalistă a Marei Nicola adună câteva obiecte cu valoare simbolică: un birou, scaune, o biblie, cărți de drept, o perucă de avocat. Lumina (Lighting design: Lucian Moga) cade nemilos pe fața actriței, dezvăluindu-i fiecare tresărire, fiecare grimasă, punând-o în fața unui interogatoriu colectiv, cel al publicului. Muzica lui Adrian Piciorea este un adjuvant al adrenalinei ce își face de cap, amestecând personajul și spectatorii în cursa nebună spre triumful legii.
Tessa Elser este o avocată specialistă în drept penal, absolventă strălucită de Cambridge, care lucrează într-o firmă de prestigiu, depășind dezavantajele originilor ei umile prin studiu, inteligență, muncă asiduuă. Și-a câștigat procesele apărând cea mai bună versiune a clienților săi și subliniind defectele sau contradicțiile victimelor printr-o precizie matematică a argumentelor. Dreptatea este trofeul obținut la capătul unei curse în care aleargă inteligența, adevărul, logica. Tessa adulmecă victoria cu nas fin de animal pur-sânge, fiind dependenă de laurii acesteia.„ Putere.Azi am câștigat.Azi, am ieșit pe primul loc.”.Pozițiile acuzatului și victimei sunt aleatorii. Achitările au certitudinea unei legi bine aplicate și mândria măiestriei avocatului, fără vreo îndoială cu privire la validitatea regulilor jocului judiciar. Ce se află dinco de victorie nu o interesează pe Tessa. Dar, după o o noapte de petrecere, un eveniment neașteptat are loc, răstrurnându-i viața (profesie, prieteni, familie), dar, mai ales, valorile. Ce face Tessa când realizează că legea nu este aceeași pentru toată lumea și că încrederea oarbă în sistemul pentru care a lucrat se prăbușească la picioarele ei?
Corina Moise trece de la persoana întâi la persoana a treia lejer. Ea este naratorul poveștilor altora, dar mai ales a propriei povești. Evocările ei prind viață, făcându-te să vezi limpede interiorul unei familii modeste din care Tessa se desprinde cu greu, biroul unei mari case de avocatură, sala de judecată, dormitorul, aula Universității. Nu este nevoie ca personaje secundare să traverseze scena, ele sunt vizibile prin foța cuvintelor. Vocea Corinei Moise sună într-o gamă de tonalități: clară, concisă și autorizată când pledează în fața Curții, înșelătoare, mieroasă, tunătoare când interoghează victimele, blândă, supusă, coplăroasă în relațiile cu familia, colocvială, atentă, distantă în raporturile cu colegii.
Îmbrăcată într-un costum bărbătesc mult prea lejer, cu părul strâns, machiată decent, actrița parcurge drumul Tessei cu expresivitate și credibilitate, împletind limbajul verbal cu cel corporal într-o țesătură rezistentă, fără fisuri. Nu este suficient ca Tessa să fie avocat, trebuie să știe să arate efectiv ca un avocat. Jocul rece și calculat din prima parte servește portretului unei avocate care crede în lege ca într-o religie.„ Legea trebuie să protejeze pe toată lumea.Pe cei care acuză și pe cei acuzați deopotrivă.” Munca ei nu este în a scruta fațetele adevărului, nu este vorba despre dacă clientul ei este nevinovat sau vinovat. Totul este un joc.„ Pentru mine nu e ceva emoțional.Ăsta e jocul. Jocul justiției.”Tot ce trebuie să facă este să creeze suficientă îndoială în mintea juriului, să analizeze vulnerabilitățile și contradicțiile victimei și să împuște tot ce este fragil și nesusținut prin textul juridic. Un joc cu mize foarte mari pentru inculpat, iar pentru Tessa, un izvor de plăcere la dublu: plăcerea de a câștiga și aceea de vedea sistemul în care crede, aplicat corect. Excelentă evocarea primei zi la Cambridge, punctul de start al cursei pentru supremație„”Acum uitați-vă înapoi la mine și ascultați-mă bine! Unul din trei dintre voi nu va reuși. Unul din trei va eșua. Fără îndoială, așa va fi. Sunteți în competiție unii cu ceilalți. Nu sunteți prieteni, sunteți într-o întrecere/ luptă. Jocul/ Meciul începe acum!”
Demnă, dreaptă, intransigentă, inflexibilă, actrița punctează mai bine ca un text de lege organică menirea profesiei de avocat:„Rolul meu e să apăr, Acuzarea acuză;Fiecare dintre noi spune o poveste, iar juriul decide care va fi povestea pe care o va crede.Este responsabilitatea lui.Un avocat bun va spune cea mai bună versiune a poveștii clientului său.Nimic mai mult. Nimic altceva.E doar un povestitor.Niciodată nu judecă.Dar absolut niciodată!Niciodată nu decide!În momentul în care ai judecat sau ai decis, ești mort! Ai pierdut…Te-ai pierdut!
În a doua parte, actrița pierde umorul, ironia și autoironia. Tot la pândă este, dar se transformă din subiect în obiect al propriilor strategii. Într-o concentrare exemplară, de la o secundă la alta, de la o replică spre alta, Tessa este acuzat, acuzator, martor. Corina Moise își trece subtil personajul de partea cealaltă a barei, unde îndoiala, rușinea, uitarea, negarea, frica sunt piedici, abia acum palpabile în cursa legii spre supremație. Pe scenă stă o singură actriță, dar publicul vede două ipostaze ale personajului, Tessa victimă, Tessa avocat, trăgând cu disperare una de cealaltă, urându-se, zdrobindu-se de aceeași lege dură și impermeabilă la suferință și adevăr.
Pariul cu publicul este câștigat. Stilul destins și conversațional de la început s-a transformat într-un dialog fără menajamente. Corina Moise a știut exact până unde să ne incite, ca oameni„Niciodată să nu presupui că tu îți spui ție însuți tot adevărul.Niciodată să nu ai încredere în ce ”crezi” că știi.Aici nu e viața reală, aici e justiție.”, dar mai ales ca actori sociali pe o scenă plină de contradicții. După ce spectacolul se termină, rămân întrebările. De ce legea este mai clară pentru persoanele păgubite când este vorba de o pagubă adusă proprietății, față de un abuz adus persoanei? De ce nu se acceptă că în amintirea traumatizantă a abuzului pot fi incluse aspecte de confuzie în cadrul unor mecanismr psihice de apărare inerente firii umane? De ce nu acceptăm „că atunci când vine vorba de abuz sexual, privim lucrurile greșit.În loc să chestionăm legea, Chestionăm victima. Legea e un construct organic.Noi suntem cei care o formulează, cei care o definesc.Ca răspuns la experiențele pe care le trăim.Experiențele tuturor!De aceea legea trebuie să se schimbe!
PRIMA FACIE
Centrul Cultural LUMINA
de Suzie Miller
Regia: ANDREI HUȚULEAC
Scenografia: MARIA NICOLA
Muzica originală: ADRIAN PICIOREA
Lighting design: LUCIAN MOGA
Afiș: BLANCA DOBA
Distribuție: CORINA MOISE
0 comentarii