REPUBLICA MELANIA sau o viață-n viață

Publicat de Alina Maer pe

În căsuța ei albă, protejată de spiritul cocostârcilor și însuflețită de urletul vijeliei sau de țârâitul unui telefon, Melania începe fiecare dimineață cu sufletul ușor. În fața noastră, adresându-ni-se direct, nu pentru a cerși empatie, ci pentru că ne consideră apropiații ei, Melania ne povestește viața în episoade esențiale cu o sinceritate ce te cucerește instantaneu. Este superficială și profundă, modernă și conservatoare, tânără și vârstnică, optimistă și pesimistă, este trecut, prezent, istorie, țară. „Melania are credință și speranță, chiar dacă nu e în întregime sigură ce înseamnă credința ei sau la ce e bună speranța ei. Melania pentru mine e o șansă de mântuire.”, sunt cuvintele Irinei  Nechit, autoarea textului. De fapt, de unde a apărut Melania?

În cadrul Galei UNITEM 2018, la secțiunea Dramaturgie contemporană, „Sfaturile Melaniei” de Irina Nechit a primit Premiul pentru Cea mai bună piesă. În 2010, Irina Nechit a aflat că în Băxani, satul în care a trăit Emanuil Gavriliță, cel care a făcut primul ziar în limba română din Basarabia, trăiește o femeie singură, Valentina Sotnic, cu toți copiii și nepoții plecați la muncă în străinătate, ei rămânându-i partener doar Iorgu, o pasăre „vorbitoare”. Povestea reală a Valentinei devine cea a Melaniei, personajul interpretat de actrița Rodica Mandache, inițial în spectacol radiofonic adaptat de Magda Duțu, înregistrat în ianuarie 2018, în regia lui Petru Hadârcă. Ulterior, Melania pășește cu alaiul său de cocostârci pe scena Sălii Studio a Teatrului Odeon, regia fiind a domnului Gelu Colceag.

Scenografia superbă semnată de Adrian Damian respiră fragilitate și efemer. Pe scenă, trecutul se întrupează din  hîrtie albă. Hărtie ruptă, șervețele, hârtie boțită devin material din care se însuflețesc cocostârcii agățați de tavan și de întreaga viață a personajului. Aglomerarea detaliilor minore (obiecte, casnice, cărți, reviste) are rost și mesaj. Decorul de un alb astral inspiră puritate celestă. O prelungire a iernii de afară se scurge în locuința mică în care lemnele sunt mereu prea puține. Surprinzător, nu simți răceală, pentru că bucuria de a trăi pur și simplu, crez de viață pentru Melania, este foc și flacără. Proiecțiile(Light-design: Cristian Niculescu, Video: Luca Achim) susțin amintirile, fantasmele și visurile personajului, nu rup vraja molcomă a poveștii, dimpotrivă, o leagănă între real și ireal.

Viața Melaniei nu are, aparent, intensitatea dramatică a celei trăite de Aniţa Nandriș în  deportările comuniste siberiene, ea este doar o femeie bătrână, uitată de timpul aspru și războinic, supusă lui. Intre Doruleț și  Melania se deschide o poartă prin care actrița Rodica Mandache trece cu delicatețe de înger. Recitalul actoricesc depănat în graiul românesc te ținuiește în scaun, orice vârstă ai avea. „Limbajul e autentic sută la sută, e un limbaj al oamenilor din satele dimprejurul orașului Soroca, din zona unde Nistrul desenează conturul de est ale unei țări mari, care se întinde spre vest, până la Dunăre” – precizează Irina Nechit. Nimic greoi, nimic confuz în rostirea marii actrițe. Nicio poticneală, nicio pauză necontrolată, doar povești susurate dulce, firesc, între lacrimă și surâs. Jocul deschis, cald, complice cu spectatorul și cu un privitor suprem care se miră uneori întrebând ”Ei, na?” este un amestec savuros de rigoare și alint, de ludic și dramatic, de intim și incandescent. Discuțiile purtate cu soțul Timofte, odihnit și în viață, și în moarte sunt de un umor noir princiar. Privirile încărcate de speranță la auzul țîrâitului de telefon au un conținut  mai plin decât orice replică. Oftatul doare, căderile scurte în deznădejde te cutremură. „Clasa I am făcut-o timp de trei ani” mărturisește Melania, urmând o istorisire între comic și tragic despre un popor aruncat când rușilor, când românilor, pe un monaigne russe al istoriei încă în mișcare.

Regizorul Gelu Colceag reușește scene antologice: dansul Melaniei pe muzica Zdob și Zdup, rememorarea morților satului, răsfoirea cărții cu Lenin pe o copertă și cu o listă lungă de victime pe alta, convorbirile telefonice purtate real și imaginar, evocarea nunții într-un sat îngropat în noroaie și zăpadă, rememorarea întîlnirii cu Petrică Morneală, amintirea distracțiilor de la club. Piesa nu avea nevoie de un al doilea personaj, pentru că MELANIA nu avea nevoie. Pe scenă ea este femeie, bărbat, cârjă, stâlp. Pentru mine, spectator subiectiv, indeferent de intensitatea  jocului personajului secundar masculin( Emanuel Varga inițial, Marius Manole în prezent), pe scenă se află doar dna Rodica Mandache. Ea va rămâne acolo, pentru totdeauna, adormită sub aripa unui înger sau unui  cocostârc izgonit.

Sfaturile Melaniei sunt clare, netezi, rupte din trânta ei dreaptă cu viața nedreaptă, mustesc de umor, înțelepciune, sunt  eterne și atotcuptrinzătoare, depășind malurile Nistrului și Prutului. „Faceți ceva cu viața voastră…”urlă șoptit Melania. „Trăiți, iubiți, iertați, iubiți-vă părinții și bunicii, nu amintirea lor, păstrați-vă credința, fiți veseli, rezistați, îndurați, tolerați, râdeți, învățați, munciți, simțiți, priviți...”înțelegi, tu, spectatorul. Și mai înțelegi ceva, cât de nedrept și crud ai fost și ești cu toate Melaniile și cu toți Timoftii din satele românești părăsite sistematic după din decembrie ’89. Ți se face rușine, ți se face frig, ți se face dor.

REPUBLICA MELANIA

de Irina Nechit

Regia: Gelu Colceag

Asistent regie: Alexandru Bogdan

Scenografia: Adrian Damian

Light-design: Cristian Niculescu

Video: Luca Achim

Cu

  • Rodica Mandache
  • Marius Manole
Categorii: TEATRU

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.