„E primăvară!” îți vine să strigi bezmetic, nebâgând în seamă zăpada care se sfărâmă sub tălpile tale.Te simți invincibil și ușor, fără să te mai întrebi ce diferențe sunt între lucruri și cuvinte. Tocmai ai aflat că  iarba este „batista Domnului” și că iubirea are puțin din viață, puțin din moarte și, dacă este adevărată, nu trebuie rostită. Cortina s-a lăsat ascunzând sărutul a doi tineri frumoși în a căror poveste ți-ai vârât și tu puțin nasul, inspirând stropi de bucurie simplă.

Un spectacol clasic, fără pretenții, cald și uman, doi actori fermecători, un mesaj primit cu inima deschisă și iar devii alesul Domnului pentru că alegi teatru, respiri teatru, trăiești teatru.Bună seara, Teatrule Infinit! Ce bine că ești și tu în lumea noastră de care este mereu nevoie de cei ca tine, liberi și independenți!

Piesa „Sălbaticul” este o adaptare după „Al treilea cuvânt”, piesă scrisă de Alejandro Casona cu  Premiera pe 29 mai 1953 la Teatro Odeón din Buenos Aires. Sub aparența unui text amuzant se ascund adevăruri dureroase despre exaltarea lumii „naturale” și denunțarea corupției și a minciunii  îmbibate în viața socială. Finalul par un imn adus iubirii, elementul salvator care servește drept punte între două „lumi” îndepărtate.

Piesa spune povestea lui Pablo, un tânăr de 24 de ani crescut în contact cu natura, lipsindu-i o educație tradițională. Personajul răspunde caracteristicilor „nobilului sălbatic”, iar puritatea inimii este aproape de eroii romantismului. Când tatăl său moare, mătușile  vor să găsească un tutore potrivit. Marga acceptă să fie profesoara lui Pablo. De aici, povestea începe să curgă, să se încarce de simboluri, să vorbească despre cuvinte magice viață, moarte, iubire.

” Voi vorbiți cuvinte..iar eu vorbesc despre lucruri. De exemplu, despre mâna ta caldă, Luna de pe cer, zăpada rece, dar sunt și lucruri mari și înspăimântătoare. Ca Viața și Moartea (…) Viața și Moartea sunt atât de similare…și atât de simple…cuvintele nu înseamnă nimic, trebuie să înțelegi ce e acolo, dincolo de cuvânt (…) și nu mi-ai spus al treilea cuvânt…a Treia Taină…”

Scenografie clasică,  recuzită minimă, dar suficientă, costume  corecte adecvate momentului piesei, muzică spaniolă când alertă, când sfâșietor de romantică, lumini „la locul lor”, dialoguri alerte (uneori există erori de dicție), personaje secundare inconsistente și nedefinite o regie ce nu îți dă bătăi de cap și totuși minunea scenei se petrece și data aceasta!

Claudia Moroșanu (Marga) și Răzvan Ilie (Pablo) sunt absolut fermecători.În uniformă de fetiță de pension, Claudia își face apariția pe scenă într-o candoare care topește orice inimă. Este în același timp copilăroasă, dar și responsabilă de sarcina ei de a educa, are un control desăvârșit al stărilor prin care trece personajul său, control deghizat în naturalețe, domină partenerii prin priviri ferme, punctează  atât cât trebuie, ce trebuie. Se leagă de replica partenerului, are inițiativă atunci când scena i-o cere, trece în defensivă  discret, lăsând mereu ceva dintr-o carismă înnăscută.

Răzvan Ilie are atuurile  unei constituții atletice și ale unui chip frumos, ale unui masculinității izbitoare. Adaugă la aceste însușiri naturale o inteligență a situațiilor scenice pe care le rezolvă prin gesturi ample și  sigure. Are prestanță, dezinvoltură, se simte precizia și efortul cu care își construiește fiecare scenă.

Cei doi actori relaționează atât de bine, se completează, se înțeleg, se ajută, încât, în afara personajelor celor două mătuși ( Stela Focșa și Marina Fluerașu), celelalte par invizibile. Cele mai reușite momente ale spectacolului ( citirea versurilor, flirtul, întoarcerea de la vânătoare, invitația la scăldat) le aparțin în exclusivitate. Experiența, autocontrolul, seriozitatea jocului, firescul, expresivitatea privirii, autoironia permanent licărindă, sentimentul de bucurie sunt mostre de profesionalism pentru Claudia Moroșanu și Răzvan Ilie, doi actori ai zilei de azi si ai zilei de mâine.

Ieși din sală cu un teribil sentiment al bucuriei de a trăi, toți zâmbesc, și tu îți zâmbești ție. Efemer sau esențial, veghe sau vis, viață sau moarte, toate au drept liant același cuvânt, al treilea cuvânt. Ce norocos ești că i-ai știut măcar o dată înțelesul!

Notă: Casona a fost unul dintre cei mai importanți autori spanioli ai secolului al XX-lea; A trăit între Spania și America Latină, unde lucrările sale au avut succes în cinema și teatru, în special în Argentina, unde au fost produse mai multe filme despre lucrările sale. A primit, printre altele, Premiul Național pentru Literatură și Premiul pentru Teatru Lope de Vega.

ALEJANDRO CASONA, autorul.. «Nu sunt un evadator, care închide ochii la realitatea spaniolă actuală. Ce se întâmplă este că nu consider doar angoasa, disperarea și sexual drept realitate. Eu cred că visul este o altă realitate la fel de reală ca veghea»

Sălbaticul

După Alejandro Casona

Regia: Boris Focșa

Scenografia: Kimberly Ligia Vintilă

Light design: Alexandru Macrinici

Sound design: Alexandru Petrescu

Distribuția:

Răzvan Ilie

Claudia Moroșanu

Stela Focșa

Marina Fluerașu

Vlad Oancea

Nicu Rotaru

Valentin Corneanu

Georgiana Herciu