SOLDATUL DE CIOCOLATĂ sau războiul are chip de Tartuffe

Publicat de Alina Maer pe

Ce mai înseamnă patriotismul? Care este definiția eroului național: În numele cărui ideal merită să lupți și să îți sacrifici viața? Pentru ce ai râvni la glorie? Și dacă o cucerești, ce ai face cu ea? Iubirea este și ea o formă de război cu atributele lui (țel, asalt, luptă, armistițiu, compromis, înfrângere?)„Cai verzi pe pereți !” îți vine să exclami lucid după ce vezi„SOLDATUL DE CIOCOLATĂ”, în regia lui Andrei Șerban, de la Teatrul Odeon. Pentru că la propriu, caii verzi sunt element de decor, alături de cei în miniatura, sub formă de jucării. Scenografia creată de Anka Lupeș, asistent Andrada Chiriac ne introduce într-o lume amestec de elemente onirice (ferestre care se deschid spre a lăsa stelelor și florilor șansa de a inunda încăperea), claustrofobe (spații-cutii de unde personajele apar și dispar, iar uneltirile lor dospesc), domestice (interiorul unei case aparținând celei  mai bogate familii din Bulgaria!), intime (chiloți și sutiene, rufărie de budoar întinse în văzul tuturor, doar suntem toți o mare familie).

 Fondul muzical cuprinde fragmente din opera „Ernani” de Giuseppe Verdi , operă ce nu s-a jucat de ceva vreme pe marea scenă „unde lumea se înţelege aşa de bine”. În realitate  Shaw a scris replici şi despre  „elita bulgărească” ce mergea să vadă  „minunatele spectacole de la Opera din Bucureşti.” Despre coincidențele nefericite, despre tratamentul ostil aplicat interpreților străini în această instituție poate este mai bine să nu spunem decât că Shaw a fost un vizionar

În acest spațiu generos în semnificații se derulează o poveste scrisă de dramaturgul George Bernard Shaw, „Soldatul de ciocolată (Arms and the Man)”, o piesă de tinereţe montată în premieră în România. Shaw a ales ca titlu versurile  de deschidere ale Eneidei lui Virgil, epopeea romană care glorifică războiul și faptele eroice ale omului în război și care începe, „De arme și omul pe care îl cânt …”. Ce este teatrul pentru dramaturgul englez, „o forjă de gânduri, un ghid pentru conștiință, un comentariu la conduita socială, un pieptar împotriva disperării și prostiei și un templu pentru Înălțarea Omului, nu o fotografie a naturii, ci o prezentare, sub forma unei parabole, a conflictului dintre voința omului și mediul înconjurător; într-un cuvânt al unei probleme”.

Când crești mare cu piesele lui Andrei Șerban din anii  90  și până azi, când știi ce mare încărcătură civică au multe din montările sale, când simți că ridiculizarea, critica, satira, pamfletul pe care regizorul le împrăștie din mai toate piesele  sunt doar forme ale unui patriotism în cele mai sensibile și adevărate forme (doar urâm, criticăm mai ales când iubim, nu?), intuiești că montarea va fi una de succes.„Shaw priveşte cu umor ipocriziile naturii umane, care, constatăm şi noi odată cu el, au rămas, până în secolul 21, neschimbate. Autorul ne invită să ne vindecăm prin râs de iluziile acelui fals patriotism, cât şi de absurditatea intenţiilor şi acţiunilor noastre.” afirma  regizorul. Nu știu dacă ne vindecăm pe deplin de ipocrizie și fanfaronada patriotardă, dar cu siguranță râdem mult, ne mirăm, ne punem întrebări, ne recunoaștem metehnele colective și individuale, lăsăm ochii în pământ și pierdem abilitatea de a arăta cu degetul spre oricine și orice.

Spectacolul de la Teatrul Odeon este spumos și înțepător ca o șampanie scoasă de la gheață. O sorbi repede și gustul ei îți rămâne pentru mult timp. Nu vreau să scriu amănunțit despre subiect. Este  un conglomerat de satiră, comedie, operă bufă, vodevil din care conaisseurii vor extrage și câteva picături de dramă. Este jucată cu atâta vervă, pasiune, har, bucurie, că te năucește, te ține în priză și îți lasă o porție de entuziasm  pentru zile bune. Traducerea și adaptarea realizate de stabila colaboratoare a regizorului, Dana Dima pun accent pe dialoguri vii, poante, exclamaţii subtile, cuvinte  cu subînţeles, echivocuri. Acțiunea are loc în timpul confruntării armate dintre Serbia și Bulgaria în 1885. Eroina, Raina Petkoff, este o tânără bulgară logodită cu Sergio Saranoff, unul dintre eroii războiului. Un mercenar elvețian din armata sârbă, căpitanul Bluntschli, urcă pe fereastra sufrageriei și amenință să-l împuște pe Raina dacă trage alarma. Fata  devine complice și îl ascunde, astfel încât să nu fie ucis de patrulele bulgare care îl caută. Ajutată de mamă, Caterina și servitorii Petkoff și Luka, soldatul scapă.Situația scapă de sub control  la întoarcerea de pe front a lui Sergio și a Maiorului Petkoff urmată de reapariția lui Bluntschli, pe vreme de armistițiu.

Nu doar inepțiile războiului real sunt redate fără milă (glorificarea absurdă, idealismul inutil, lupta fără noimă, sfântul compromis, prostia și incapacitatea comandanților, sacrificiul zadarnic, patriotismul deșănțat, naționalismul amețit), ci și acelea ale războiului domestic unde neveste de comandant dau ordine mai abitir decât cel îndreptățit, unde vanitățile zburdă bete printre toate formele eului, unde iubirea este de scurtă durată, iar credința are forța unui glonte de cioolată, unde interesul pecuniar triumfă, iar buisnessul se împletește cu orice eveniment de familie, mai ales  logodnă și căsătorie .

Distribuția aleasă de Andrei Șerban, dublă ca în mai toate piesele regizate,  pune în valoare caracterele  puternice ale personajelor prin interpretări actoricești de mare forță. O să scriu despre o variantă de distribuție, cea recentă, deși am avut norocul să văd piesa în  ambele variante.  Și pot exclama sincer: ce echipă are Odeonul!

Raina Petkoff  , interpretată  de Nicoleta Lefter  îmi pare personajul principal al piesei. Despre Raina, Shaw a scris într-un eseu intitulat „Un realist dramatic pentru criticii săi”:„Eroina a fost clasificată de critici ca o o mincinoasă și o posesivă. Nu am nimic cu asta: singura întrebare morală pentru mine este, face ea bine sau rău?” Actrița are ceva din patetismul eroinelor de operă,  este o combinație de ludic, romantism, mercantilism, inteligență, are idealuri stelare, dar se căsătorește cu o persoană cu „sufletul unui hotelier”. Cea mai bună scenă? Cea în care relizează ce partidă bună este Bluntschli și că ar fi cazul să exerseze mecanismul cedării pe toate planurile.

În mare formă, Antoaneta Zaharia  este mama Catherina Petkoff. Actriţa posedă un rezervor inepuizabil de energie, pare un general deghizat în veștminte feminine,  reușește să redea abilitățile organizatorice și  volitive ale personajului, descurcă firele încurcate ale întâmplărilor mereu în favoarea ei, are un joc permanent în alertă, izbutește efecte comice doar prin mișcări oculare și grimase. Superbă scena în care ea și Raina vor să îl determine pe soldat să plece din casa lor, în timp ce tatăl insistă să rămână.

Sluga Louka  este o tânără atractivă din punct de vedere fizic ce și își folosește șiret aspectul pentru obținerea unor avantaje. Ana Bianca Popescu abordează jocul în manieră goldoniană, pare ruptă din comedia dell arte. Una dintre cele mai bune actrițe ale momentului, posedă vocea, trupul, expresivitatea, inteligența scenică necesare unui personaj  colorat, exploziv, șarmant și nu în ultimul rând, câștigător.

Interpretările masculine  nu sunt mai prejos! Alegerea lui Gelu Nițu în rolul Pavel Petkov este extrem de insprată. Gelu Nițu este unul dintre actorii pe care maturitatea i-a înnobilat, le-a dăruit roluri pe măsura talentului și charismei. Marele stăpân din cea mai de vază famile este de fapt un bleg sub papuc, mai fraier ca Jupân Dumitrache și mai incapabil ca Trahanache, dar cu simț ascuțit al banului și cu un drag nebun de compromis, astfel că acceptă rapid noua partidă a fiicei sale, prin prisma averii riașe a noului logodnic.

Cătălin Babliuc  construiește un personaj pe o linie bine exersată  în Zadarnicele chinuri ale dragostei si Caroussel.  Sergius Saranoff, tânărul ofițer bulgar  arogant și chipeș nu se va lăsa pradă romantismului de niciun fel. Părerile sale despre război sunt fluctuante precum sentimentele pentru logodnica sa,  astfel va respinge „iubirea superioară” idealistă față de Raina în favoarea unui parteneriat  cu practica Louka.Sergius are măști multiple pe care le jonglează abil. Poate admite că există cel puțin șase persoane diferite care se ocupă și apoi se întreabă cu voce tare: „Care dintre cei șase este adevăratul om? Aceasta este întrebarea care mă chinuie”.

Cezar Antal( ce actor!) este  Nikola,  celălalt slujitor, un alter ego al Loukăi, un soi de Pristanda  britanic capabil să își urmărească interesul material prin orice mijloace,  tipologie clasică de oportunist, docil, cu idealuri pământene (acela de a fi proprietarul unui magazin de lenjerie intimă, la Sofia, Nikola’s Boutique!). Aproape insesizabil trece de la o stare la alta, apare și dispare, are ceva de reptilă la pândă, gata să muște când trebuie. Dimitri Bogumaz, impozant, dominator prin statură și glas, mereu pregătit să ne arate că de la ruși vine nu doar ploaia, ci mai ales comenzile vin, cu limba sa rusă declamată pătimaș creionează un personaj imposibil de uitat.

l-am lăsat la final pe Gabriel Pintilei, interpretul Căpitanului Bluntschli, soldatul profesionist din Elveția care slujește în armata sârbă.  Jocul  calm, echilibrat, lipsa stridențelor de orice fel, echilibrul afișat  și când umbra marelui urss îi ține calea sunt în contrast cu agitația continuă a celorlalte personaje. Așa trebuie să fie, doar face  parte dintr-un popor neutru și echilibrat, nu are nicio moleculă  de sânge balcanic. Intuind exact firea reală a fiecăruia, el înlătură elegant măștile de pe chipurile celorlalți. „Când atingi acea atitudine nobilă și vorbești cu vocea aceea palpitantă, te admir; dar mi se pare imposibil să cred un singur cuvânt pe care îl spui„. Astfel, Bluntschli o forțează pe Raina să-și dezvăluie caracterul real. Gesturile discrete, măsurate, privirea pătrunzătoare se mențin pe tot parcursul piesei. Personajul pare a prești ceea ce se va întâmpla în tot și toate.

Oscar Wilde spunea că în Anglia ipocrizia  îmbracă haina etichetei și a politeții. Să ne relaxăm, așadar că nu este o  invenţie autohtonă! Așa cum nici histrionismul, falsitatea, fanfaronada, șovinismul, extremismul, trădarea nu au doar rezonanțele piciorului de plai. De-a lungul piesei ni se prezintă o lume în care mișună omul practic, departe de orice ideal, ipocrizia devenind virtute. Carl Gustav Jung explică modul în care este un proces psihologic normal și indispensabil să folosești măști în viața de zi cu zi. Toată lumea adoptă o mască „preferată” pe care o consideră funcțională și pe care o poartă predominant în relațiile sale cu lumea exterioară: ipocritul este cel care este conștient de asta (în timp ce mulți oameni nu sunt atât de conștienți de purtarea lor) și care nu o scoate, chiar dacă aceasta implică o cheltuială enormă.

La teatru, însă, deghizarea își pierde orice forță, fiindu-ți  rușine să nu fii doar cine și ce ești!

SOLDATUL DE CIOCOLATĂ

după piesa Armele și omul de G.B. Shaw

Regia: Andrei Şerban

Traducerea şi adaptarea: Dana Dima

Scenografia: Anka Lupeş

Asistent scenografie: Andrada Chiriac

Coloana sonoră: fragmente din opera Ernani de Verdi

În distribuţie: Nicoleta Lefter / Sabrina Iaşchievici, Antoaneta Zaharia, Alina Berzunţeanu / Ana Bianca Popescu, Alexandru Papadopol / Gabriel Pintilei, Marius Damian / Cezar Antal, Gelu Niţu/ Constantin Cojocaru, Conrad Merricofer/ Cătălin Babliuc, Dimitrii Bogomaz

Categorii: TEATRU

2 comentarii

Simo · septembrie 3, 2021 la 1:13 am

Soldatul de ciocolata nu era cu Pavel Bartos?
Multumesc.

    Alina Maer · septembrie 10, 2021 la 10:07 pm

    Nu, nu era cu Pavel Bartos. Soldatul Svejk era cu PB

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.