THE NIGHT ALIVE sau lungul drum al vieții către viață

Publicat de Alina Maer pe

Motto: „Omul să trăiască acolo unde-s prietenii și lumina!” -Conor McPherson (The weir)

În New York Times, la momentul primei puneri în scenă a piesei „ The Night Alive”(2013) se scria: „Inspirația pentru „ The Night Alive” a venit când domnul Conor McPherson își împingea fiica pe un leagăn într-un parc din Dublin . În depărtare a văzut un bărbat care escortează o tânără femeie într-o cameră dezordonată. A simțit că i s-a întâmplat ceva rău femeii și că ea urma să rămână o vreme în apartamentul bărbatului – că acești doi „membri ai unui eșalon inferior al societății” se vor ajuta cumva unul pe altul.”

„The Night Alive” a fost nominalizată la Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună piesă și a fost descrisă ca„ Un alt triumf ” de The Independent on Sunday. Este o piesă a întâlnirilor ce țâșnesc din dorințele refulate ale subconștientului, a despărțirilor inevitabile, a alegerilor fie ele bruște și instinctuale, fie dospite în nopți de insomnie. Acțiunea ce împletește fire din  viețile înnegurate ale personajelor se petrece într-o singură cameră dintr-o casă din Dublin deținută de Maurice (Paul Chiribuță), mai precis dormitorul de la parter  locuit de nepotul lui Maurice, Tommy (Bogdan Farcaș). Spațiul este dezordonat precum viața stăpânilor săi, cu două paturi – unul pentru Tommy, altul  pentru partenerul său Doc (Ioan Coman), cu dulapuri paradite și aglomerate de lucruri inutile(biscuiți de câine fără a exista un câine!), totul având iz de bârlog unde personajele se adună să își împartă prada(produse furate sau de contrabandă) sau să își lingă la propriu și la figurat rănile. Amorțeala vieții celor trei bărbați este zguduită de apariția intempestivă a lui Aimee(Ada Simionică), o prostituată maltratată de iubitul ei (Andrei Radu), pe care Tommy încearcă să o ajute, sfârșind previzibil a o iubi.

Scenografia lui Vladimir Turturică își releva toate sensurile  atunci când piesa se juca în spatele scenei, pe gradene, un spațiu comun actori-spectatori, cu senzația participării directe la viața personajelor. Aceleași decoruri aranjate pe scena mare fură spectacolului din farmec și parcă îi conferă o doză de lentoare ce obosește puțin. Muzica nu susține mereu povestea, este prea agresivă, prea tonică în raport cu povestea.Pentru că tonul ludic deseori  ascunde poveşti de viaţă banale și amare.

“The Night Alive” este un spectacol ce prilejuiește întâlnirea cu actorii recunoscuți ai Teatrului Toma Caragiu ( Ioan Coman, Bogdan Farcaș, Ada Simionică, Andrei Radu) la care se adaugă și se integrează dnul Paul Chiribuță, toți mânuiți cu mare pricepere de regizorul Cristi Juncu, toți găsind accentele necesare punerii în valoare a textului. Regizorul nu este la prima întâlnire cu dramaturgia irlandeză, dovadă fiind spectacolele Vestul singuratic, Navigatorul, Hoți.

Bogdan Farcaș  îl interpretează pe Tommy, un bărbat de vârstă mijlocie, cu familia destrămată, cu un atașament disfuncțional față de copii, fără o profesie definită, cu preocupări ciudate și slujbe temporare, dependent de unchiul său. Viața lui Tommy putea  fi sinonimă cu ratarea dacă nu ar exista  sprijinul pe care el îl reprezintă pentru prietenul său, Doc, dar și scânteile stimei de sine ce scapără  când realizează că poate fi salvatorul lui Aimee. Psihologii ar face o analiză a altruismului lui Tommy combinat cu sindromul de salvator:ajuta pe cei din jur, pe Doc, Aimee puțin  compulsiv, uneori nemulțumit,  dar cu larghețe sufletească. Antieroul piesei are în Bogdan Farcaș interpretul ideal. Răsfățat deja de public mai ales în roluri comice, de data aceasta Bogdan lasă deoparte(și bine face) orice improvizație, nu se mai joacă în artificii, ci își construiește personajul cu migală, atent pe detalii, cursiv( aceeași postură a corpului, aceeași tonalitate a vocii mai bine de două ore), convingător în fața sa adevărată aceea de  ființă profund umană, generoasă, înfometată de dragoste.

Doc prin  Ioan Coman  e personajul frate de cruce lui Lenny din „Oameni și șoareci”. Poate printre cele mai bune creații ale experimentatului actor ploieștean. „Doc … scurt pentru Brian …” nebunul piesei explică la un moment dat numele său, „pentru că oamenii nu au toată ziua să-ți spună numele”.Cu un vizibil  retard mintal (se referă la o vârstă mentală sub nivelul vârstei cronologice), resursele actoricești sunt abil utilizate în relevarea acestei boli: întârzierea în achizițiile psihomotorii precum gândirea logică, rezolvarea de probleme, planificarea, învățarea din experiență, judecata, gândirea abstractă, limbajul. Farmecul personajului constă în sclipirile de inteligență pe care le are, în exploziile de afecțiune față de prietenul său, în șiretenia dublată de naivitate. Bijuterii interpretative sunt scene ca aceea în care își negociază„iepuroii”, prima întânire cu Aimee, scena abuzului psihologic săvârșit asupra sa de către Kenneth. Contrar unei tipologii clasice de întârziat mental, Doc păstrează o carte despre  gândurile sale despre natură și timp, face yoga, știe ce este  levitația, povestește despre „valurile de timp” culminând cu  credibila expunere despre atemporalitate și găuri negre, în contradicție cu inteligența sa fragilă. Personajul compensează lipsurile cognitive cu o afectivitate debordantă, cu un respect total față de Tommy, respect  combinație dintre o emoție (de admirație, de considerație, de simpatie, de acord, de încredere), niște idei (de apreciere, de valorizare, de încredere), precum și comportamentul aferent acestora.

Ada Simionică (ce mult a lipsit de pe scenă, îmi era dor) este  credibilă  emoțional în rolul Aimee, conturat cu finețe, sensibilitate. Permanent Aimee se simte fugărită: de iubitul violent, de  amintirea fetiței abandonate, de frica de boală, de vicii greu de controlat. Ochii, privirea, gesturile tremurate, trecerile imponderabile pe scenă vorbesc mai mult decât replicile nu foarte ofertante. Aimee este copleșită de trecut, sclava imaginii de sine negative și devalorizante. Devalorizarea personală o va conduce la acțiuni care vor avea în continuare ca efect deprecierea personală-furtul banilor, minciunile. Proiectându-și trecutul în prezent, interpretând prezentul conform paternurilor trecute, pare a rata șansa unui alt început, fidelă scenariului nefericirii.

Paul Chiribuță parcurge  cu har  rolul unchiului Maurice. De la ruda bătrână și zgârcită la vârstnicul înfricoșat de singurătate, de la colocatarul arțăgos la unchiul afectuos și grijuliu, actorul  reușește să creioneze personajul suport pentru toate celelalte prin  intuiție, talent, echilibru. Andrei Radu în Kenneth(„frumos cum numa-n vis/un demon se arată”)scoate în evidență un rol secundar, deloc decorativ, sâmbure de conflict. Cu hainele sale negre și elegante, cu gesturi stranii, cu ticuri bizare, pare întruchiparea forței Răului împotriva căruia ceilalți trebuie să se unească și să îl anihileze.

Poate starea de bine pe care mi-o dă orice piesă de teatru bine realizată m-a facut să nu  simt un  final ambiguu. Aimee respinge oferta finală a lui Tommy de a o salva și pleacă. Dar ușa rămâne deschisă, seara de octombrie alină dorul celui părăsit, luminițele de Crăciun sunt aprinse cu ceva timp înainte, nu întâmplător,  timpul este relativ, găurile negre sunt ca o stea „care se prăbușește în sine”.Visele pot fi stranii și efervescente la fel ca visurile. Rănile vizibile și cele invizibile se pansează încet, dar există leac pentru orice suferință. Cât timp rămâi să trăiești acolo unde sunt prietenii și lumina.

Închei cu destăinuirile dramaturgului:„Pentru mine, toate piesele mele sunt despre misterul lui Dumnezeu, despre atingerea unui punct de transcendență în care pot emana emoții de nedescris și despre întrebarea: Ce se întâmplă?„Până la ultima scenă, am vrut doar ca bărbatul și femeia din cameră să se arunce în cosmos, pentru că aceasta este minunata posibilitate a teatrului.”

„The Night Alive”ne conduce  cu umor, tandrețe, duioșie pe lungul drum al vieții către VIAȚĂ.

The Night Alive

Teatrul Toma Caragiu Ploiești

de Conor McPherson

                                                                                          traducerea: Bogdan Budeș

regia: Cristi Juncu

scenografia și costume : Vladimir Turturică

cu: Bogdan Farcaș (Tommy), Ioan Coman (Doc), Ada Simionică (Aimee), Paul Chiribuță (Maurice), Andrei Radu (Kenneth)

Categorii: TEATRU

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.