ULTIMA DORINȚĂ

Publicat de Alina Maer pe

Gânduri-rânduri, azi, de Ziua Mondială a Prevenirii Suicidului

Motto „Oricât de absurd este, există un singur întuneric, pentru toată lumea”.(Alessandro Baricco)Spectacolul „ULTIMA DORINȚĂ”, text și regie Radu Popescu s-a hrănit, se hrănește încă dintr-o poveste de viață. Care este raportul dintre ficțiune și realitate nu mai contează, contează doar verosimilitatea și adâncimea poveștii, multiplele ei ramificații. Da, Alexandra și Nicole putem fi noi, surorile noastre, prietenele noastre, copiii noștri. Uneori știm atât de puține lucruri tocmai despre cei apropiați nouă, despre dorințele lor. „Utima dorință” a lor poate fi spamul nostru, zgomotul lucrurilor în cădere, trezirea la realitate,  ultima șansă de a le  cunoaște așa cum nu am vrut sau nu am reușit să o facem înainte de ea, dorința mărturie, dorința urlet, testament.

Textul lui Radu Popescu a fost nominalizat la Irish Embassy Award for Romanian Emerging Playwright (2010); a participat în programul european de dramaturgie ”FabulaMundi” având parte de un spectacol lectură la Milano, iar în 2022 a fost nominalizat la prestigiosul premiu ”Carlo Annoni” din peste 700 de texte în limba engleză înscrise de dramaturgi din întreaga lume.

Cred că e unul din cele mai valoroase lucruri care vor rămâne în urma mea.Este, între textele pentru scenă scrise de mine, poate cel mai drag, cel mai important – datorită încărcăturii afective personale care m-a făcut să îl aștern pe hârtie. Și chiar sunt convins, acum, când există o a treia versiune scenică și după ce am primit de la spectatori multe feed-back-uri emoționante – că este o poveste extrem de reușită, care poate avea un impact puternic asupra audienței.”(Radu Popescu, regizor și dramaturg).

Narațiunea curge în două planuri, întâlnirea aparent accidentală între două fete tinere, inteligente, cu joburi de top solicitante, două destine care se ciocnesc, se atrag, se resping, gravitează unul în jurul celuilalt, iar celălalt plan fiind al amintirilor, amintiri sorbite cu nesaț în cupa unui pahar de vin, amintiri luminate de răsărituri sau ascunse în frânturi de cuvinte pline de taine.

Spectacolul vorbește  despre miracolul vieții și pânda vigilentă a morții,  despre conștientizarea unui „înainte” și a unui „după”, despre prietenii câștigate și pierdute, despre aripile perforate ale adevărului, despre singurătatea atrocce, despre viermele neadormit al depresiei, despre asumare și alegeri, dar mai ales despre păcat și puritate. Captive în niște trupuri nărăvașe, robite  unor minți inteligente, dar tulburate de durere, prejudecăți și dogme, cele două personaje își spun poveștile în arome de tămâie și mare sărată, cu note de liturghie și cu acorduri de punk rock. Granițe fizice, mentale, religioase, afective, limite din toate părțile. Căi de evadare? Munca haotică, mai multe pahare cu vin, cariera, dar mai ales minciuna înfiptă bine în sinele propriu,

Regizorul Radu Popescu nu dictează, nu constrânge, realizând că  jocul deschis, cu sufletul pe masă al celor două actrițe foarte tinere și foarte frumoase va face să nu fie lezată sensibilitatea spectatorului conservator, dimpotrivă, îi dezleagă noi sensuri existenței la care să reflecteze mai târziu. Prin prezența lor elegantă, spectacolul însuși a căpătat eleganță și claritate. Ritmul dialogului este viu și bine controlat.Claudia Moroșanu are parte de un personaj cu un conflict interior construit impecabil din punct de vedere dramaturgic. În opinia mea, ea duce greul spectacolului. Cucerește cu blândețea glasului și lumina din ochi, îi simți conflictele lăuntrice gata să izbucnească, glisează lejer între ironie și autoironie. Minunată  nota caldă, umană, prin care personajul încearcă să își găsească refugiul în erotism,  expresiv redată naivitatea cu care căutarea lui Dumnezeu se întretaie cu regăsirea de sine însăși. Păcatul ca sursă de conflict și condiționare, păcatul care face o gaură, doare pentru că ne este inerent și este greu să gândim altfel, adesea imposibil.Nicoleta Marica este fragilă și sinuoasă în rolul  fetei misterioase care își redactează testatamentul  suspect de devreme. Are un discurs când  melancolic, când autoironic  sau de-a dreptul comic, oferind o perspectivă nuanțată asupra iubirii, dar mai ales a adevărului. Lipsa melodramaticului, sinceritatea, căutarea interioară exprimată printr-un discurs ponderat, alungarea oricărei forme de patetism, tonul jucăuș, tristețea topită în zâmbet, zâmbetul paravan al durerii sunt atuurile interpretării celor două actrițe pentru care, cu iguranță, „Ultima dorință”  a fost o provocare  ce a implicat muncă și renunțarea la artificii și orgolii individuale.

Pierderea și mântuirea/Pofta si castitatea/Întuneric și lumină.” Sentimente și emoții confuze pe care le simțim cu toții,la final, finalul când bați la ușă și nimeni nu îți mai deschide. Nu cumva pentru că ai bătut prea târziu ți a obosit de atâta așteptare?

Să nu uităm!

La nivel mondial, suicidul este principala cauză de deces în rândul adolescenților de 10-19 de ani și a doua, după accidentele rutiere, a tinerilor de 15-29 de ani

Termenul “sinucidere”, a fost menţionat pentru prima dată, într-o lucrare, Religio medici – 1642, a medicului şi filosofului Thomas Browne. “sui” (de sine) şi “caedere” (omorâre), prin urmare “omorâre de sine”. În 1658, Edward Phillips îl include în Dicţionarul General, invocând ca motiv al sinuciderii, latura animalică a omului. Conform Dicţionarului Sănătăţii: „Suicidul este tulburarea instinctului de conservare, prin care o persoană se distruge singură, alegând o metodă fizico-chimică (spânzurare, înec, electrocutare)”, iar după Organizaţia Mondială a Sănătăţii,”suicidul este actul prin care un individ caută să se autodistrugă, cu intenţia mai mult sau mai puţin de a-şi pierde viaţa, fiind mai mult sau mai puţin conştient de motivele sale...” În 1980, E. S. Schneidman formulează o definiţie foarte clară și concisă ”suicidul este un act uman de încetare din viaţă cu intenţie proprie”.

Există mituri extrem de nocive referitor suicid: discuția despre sinucidere este o idee proastă și poate încuraja sinuciderea, doar persoanele cu probleme psihice sunt suicidare, cele mai multe sinucideri se întâmplă fără avertizare, discuția despre sinucidere este o idee greșită și poate încuraja sinuciderea.

ULTIMA DORINȚĂ

O producție a Teatrului APROPO

Cu: Claudia Moroșanu, Nicoleta Marica
Regia: Radu Popescu
Scenografia: Nairam. Marian Văsii
Muzica: Alexandru Suciu
Multimedia: B4 (Bogdan Benea, Dragoș Mazo, Vlad Gheorghe, Bogdan Nedelcu)
Afiș: Cosmin Ardeleanu
Recomandare de vârstă: +14

 

Categorii: TEATRU

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.