Schimbăm perdelele sau ducem copiii la o școală mai bună? Plecăm în vacanță sau luăm o casă nouă? Ce facem dacă vom cîștiga mulți bani la Loto? Vom deveni răsfățați sau progoniți ai sorții? Ne pierdem sau ne descoperim?
Spectacolul „Schimbăm perdelele” este o adaptare după piesa „Prah” („Praf”, în traducere din maghiară) scrisă de dramaturgul Spiró György, o comedie amară care vorbește despre noroc, iluzie și fragilitatea naturii umane atunci când viața se schimbă peste noapte. Această piesă minimalistă, cu doar două personaje și o acțiune concentrată într-un singur spațiu, explorează într-o manieră profundă psihologică tensiunea determinată de schimbări prea bruște în viața omului simplu.
În regia lui Victor Olăhuț, spectacolul a făcut parte din proiectul „Artă în vatra satelor”, care s-a desfășurat în 16 localități rurale din județele Sălaj, Maramureș, Bihor, Brașov, Vâlcea, Argeș și Brăila. Premiera a avut loc la Festivalul Internațional de Teatru „Atelier” din Baia Mare, unde s-a bucurat de aprecierea criticii Fiecare reprezentație a fost precedată de un atelier de teatru pentru copii, susținut de actori profesioniști, pentru a stimula creativitatea și apropierea celor mici de lumea artei. Victor Olăhuț este regizor de teatru și antreprenor cultural. A fondat „Cultură’n Șură”, o asociație non-profit, având ca principal obiectiv promovarea și dezvoltarea evenimentelor artistice în zonele cu acces limitat la cultură, respectiv comunitățile mic-urbane sau rurale. În 2022, la gala Premiilor UNITER, Premiul British Council a fost acordat de către Andrew Glass, directorul Consiliului Britanic, proiectului „Cultură’n Șură”, pentru promovarea accesului la cultură în mediul rural.
Au mai fost montări ale piesei la Teatrul de Artă („6 din 49”, cu Liviu Cheloiu și Dana Voicu,regie Alexandru Maftei), la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş (cu Marinela Popescu și Mihai Gingulescu, regie Cristian ioan) și la „Teatrul la mustață”(cu și de Andreea și Axel Moustache).
Intriga este una simplă: un cuplu modest câștigă o sumă imensă la loterie, dar în loc de fericire, veste aduce frică, neîncredere și destrămarea echilibrului fragil al vieții lor. Spiró transformă o întâmplare banală într-o oglindă a lumii contemporane, în care omul simplu visează la salvarea miraculoasă, fără să realizeze că norocul necontrolat poate fi mai periculos decât lipsa lui. Având în vedere că spectacolul a fost unul intinerant, cum sunt toate cele din proiectul„Cultură în șură”, scenografia este una minimalistă, un interior domestic dintr-o casă modestă, o cameră unde doi soți stau de vorbă, la o masă care domină spațiul.
Dacă Florentina Năstase este membră fondatoare împreună cu regizorul și soțul său a proiectului „Cultură în șură”, vom fi surprinși, dar bucuroși, să îl vedem în rolul masculin pe Mihai Smarandache de la Teatrul Odeon.
Spectacolul este o provocare actoricească majoră. Doar doi actori poartă pe umeri întreaga piesă, ceea ce necesită o chimie autentică și o finețe a interpretării. Mihai Smarandache interpretează un personaj simplu, muncitor, dar dezamăgit de viață, cu un simț practic și o nevoie de stabilitate. Reacționează la câștig cu prudență și neîncredere, temându-se că totul este o farsă. În el se simte frica bărbatului care știe că nu poate controla lumea și care preferă siguranța sărăciei în locul riscului schimbării. El treace de la umorul sec al omului simplu, la disperarea mută a celui care se teme de propria fericire.
Florentina Năstase care interpretează soția, are un parcurs diferit: de la entuziasm și euforie la vulnerabilitate și confuzie. Ea este mai visătoare, mai impulsivă, și dorește o viață mai bună, chiar dacă nu știi exact cum ar arăta aceasta. Se lasă prinsă de febra visului: insule exotice, haine scumpe, o existență „ca în filme”. Ambii actori creeză o tensiune constantă între banal și extraordinar, între comic și tragic. Ritmul dialogului, pauzele, tăcerile și gesturile mărunte devin elemente esențiale ale spectacolului. Evoluția personajelor este condusă descendent: de la speranță la neliniște, de la vis la spaimă.
Climaxul piesei apare atunci când cei doi încep să se teamă nu că ar putea pierde biletul, ci că nu vor ști să facă dacă îl păstrează. Norocul lor devine o povară. Fiecare gest, fiecare cuvânt capătă o greutate neașteptă. Tensiunea atinge apogeul atunci când se întreabă dacă să vindece premiul sau să-l ascundă pentru totdeauna.
Spectacolul evită finalul moralizator sau spectaculos. Ambiguitatea devine însăși esența mesajului: nu știm dacă vor revendica premiul, dacă vor rămâne sau dacă vor despărți. Cert este că viața lor nu mai poate reveni la normal. Deznodământul este amar, în ton cu subtitlul de „comedie amară”. Visul fericirii materiale se topește în praful (prahul) cotidianului. Ceea ce părea o binecuvântare se dovedește a fi o oglindă în care cei doi se văd pentru prima dată cu adevărat, iar imaginea nu le prea place. Spectacolul demonstrează subtil că norocul, atunci când nu este însoțit de echilibru interior, devine un blestem.
Conflictul central al piesei este unul interior, psihologic. Fiecare se confruntă cu propriile frici și contradicții: dorința de schimbare versus echipa de necunoscut, speranța unei vieți noi versus incapacitatea de a trăi. Soțul se luptă cu ideea pierderii identității: „Dacă nu mai sunt același om, cine voi fi?”.Soția trăiește conflictul dintre dorința de evadare și vinovăția față de viața până atunci: „Avem dreptul să fim fericiți, dacă alții nu sunt?”.
La nivel exterior, conflictul se manifestă prin tensiunea din cuplu. Dialogurile devin tot mai tăioase, planurile lor se contrazic, neîncrederea se insinuează între ei. Spațiul domestic se transformă într-o scenă a confruntării, iar cutia cu biletul câștigător devine un „personaj” mut, care concentrează toată energia spectacolului.Prin aceste conflicte se dezvăluie o realitate dureroasă: oamenii nu sunt pregătiți să-și schimbe viața, chiar și atunci când li se oferă șansa pe tavă.
Pentru calitatea interpretării, Florentina Năstase (Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești) a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriță, iar Mihai Smarandache (Teatrul Odeon, București) a primit distincția de Cel mai bun actor în rol principal.
Printr-o construcție dramatică simplă, concisă, densă, spectacolul ne arată că fericirea nu se cumpără, că hazardul nu oferă sens și că omul nu poate fugi de sine, nici măcar cu un câștigător în buzunar. Câștigul, ascuns într-o cutie de cacao („prah” – praf), devine simbolul unei poveri uriașe.Hazardul aduce schimbarea, dar realitatea cere adaptare. Personajele, incapabile să se adapteze, sfârșesc prin a rămâne captive între vis și teamă. Realitatea socială nu se schimbă doar prin bani; mentalitatea, structura interioară și valorile nu se pot cumpăra, pentru că adevărata dramă a omului contemporan nu este lipsa norocului, ci incapacitatea de a gestiona. Hazardul nu înlocuiește maturitatea, iar fericirea nu vine din întâmplare,ci din echilibru interior. Schimbăm perdelele, dar pe noi este tare riscant și greu să ne schimbăm.