Cum aș fi defini dansul contemporan după ce am văzut BABEL, pentru a nu părea semidoctă, ignorantă, arogantă? Alunecând într-un balansoar al contradicțiilor! Da, văd, simt dansul contemporan ca o împletire între imaginație și realism, între libertate și constrângere, între nou și străvechi, între comunicare și tăcere.
N-am perceput BABEL ca un imn al unei umanități diverse, ci mai degrabă ca un tablou al obsesiilor omenești care ne fac înspăimântător de asemănători în diferențierea noastră, un fel de unitate în diversitate ca lege fundamentală a firii.
Trăim obsesiv într-o permanentă alergare, într- o neostenită alertă, dezvoltînd frici, ticuri și mai ales, obsesii. Nimic nu lipsește din turn. Nici dorinșa de a fi mereu primul, de a privi înainte, uitând că oriunde ai privi, tot înainte este, nici orgoliul de a te impune prin forță sau șiretenie, de a avea un ultim cuvânt, nemaigândind că la început a fost Cuvântul. Suntem obsedați de muncă, respirând sacadat în ritmul ei, chiar dacă ne mecanicizează și înrobește, suntem sfărâmați de birocrație, ne înfășurăm în ea, o sporim ca să ne apere, o urâm pentru că ne dizolvă. Vrem să fim cei mai frumoși, cei mai puternici și, cu cât ne dăm seama că nu vom reuși, cu atât mai înverșunat urcăm muntele căruia nu- i vom atinge niciodată vârful.
E greu să aleg tabloul favorit. Pendulez între cel al relației spital-pacient-frică de moarte-abuzul emoțional profitor și cinic ca un selfie cu cel in suferință și cel al obsesiei maternității. Primul intrigă, revoltă prin adevar, doare. Suferindul încearcă să evadeze din cuibul de cuci fără vreo șansă, ră. Mai iesi in oras zilele astea?
Rămane captivul orgoliilor profesionale, victima neștiinței și a excesului, hibridul tratat artificial, departe de orice urmă de compasiune. Finalul în care bolnava sfârșește îngropată sub ploaia de medicamente cutremură. La fel cum de înspaimântă dansul tribal al mamelor ce își încurcă pruncii, dar se încăpățânează îndârjit să dovedească nemuritoarea, dar recea maternitate, agresiv cultivată în rolul de perpetuare a speciei .
Pe parcursul dansului mă intriga lipsa iubirii. Ințelegeam absența ei, dar o așteptam difuz. Și a venit, cuibărindu-se lent pe podea, ocrotită de o haină și de prea multe visuri.
Fără a uita iubirea față de dans revarsată de cei șase intrepreți, o iubire totală covârșitoare, pe care am luat cu noi la iesirea din sala.Multumesc, LINOTIP, pentru privilegiul de a urca treptele din turn. De fapt, le urcăm în fiecare zi.
BABEL
LINOTIP-CENTRU INDEPENDENT COREGRAFI
Concept și coregrafie Arcadie RUSU
Performeri: Ioana Marchidan, Galea Bobeicu, Diana Spiridon,Arcadie Rusu, Alex Călin, Alin State
Muzica: Alexandru Suciu
Scenografie și light design:HerminaStănciulescu