NU SUNT EU
”NU SUNT EU”…încearcă să spună dna Maia Morgenstern în spectacolul de la Teatrul Dramaturgilor Români sub direcția scenică a dlui Victor Ioan Frunză. Actrița care se descrie ca pe un tablou pictat cu pete de culoare, care câteodată se mai și tulbură ! Amintirile evocate se armonizeaza, actrița fiind propriul său pictor. Eul său reflectat este detronat de eul autentic, printr-o expunere asumată și îndrăzneață.
Dar Maia este EA în tot ceea ce joacă, dintotdeauna, inconfundabilă. Să fie dilema lămurită de versurile romanțioase ale lui Minulescu?” Nu sunt ce par a fi /Nu sunt/Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!/Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu/Sau prea curând/ Sau poate prea târziu…”.
Lași versurile într-un sertar de memorie pentru a intra în lumea Maiei. Foarte aproape de public, ajutată de căteva obiecte pe post de decor (un fotoliu, păpuși, caiete, cutii vechi ), schimbându-și pantofii pentru a marca trecerea de la o poveste la altă, actrița dăruie spectatorilor primiți în lumea ei un one women show eclectic, patetic( viața noastră este mereu patetică, nu?), îmbinând povești din istoria individuală cu cea colectivă. Copila,,adolescenta, tânăra , actrița, fiica, femeia Maia Morgenstern, fiecare ipostază apare ca un grăunte din istoria mare.
Într-un interviu recent actrița mărturisea că are ca priorități păstrarea memoriei părinților, siguranța copiilor și promovarea Teatrului Evreiesc. Două dintre aceste priorități se regăsesc și în acest spectacol. Se vorbește cu dor și recunoștnță despre părinți, modele de viață, amândoi absolvenţi de matematică, risipiți și sfârtecați de tăvălugul istoriei, niciodată îngenuncheați. Momentele din copilărie, din adolescență se întrepătrund cu dramele familiei extinse, de dinainte şi de după 1944. Subiectele dureroase ale istoriei, Holocaustul, deportările în Siberia, epurările staliniste, lagărul comunist cu față umană străpung destinul personal, realitatea istorică devine emoție prin puterea evocării, croindu-și drumul spre neuitare.
Maia este”suflet din sufletul neamului său”, expresia nevoii de spiritualitate și recunoaștere a nedreptăților istorice. Nu suntem de data aceasta în fața unei lecții de bune maniere, ci în fața confesiunii unui neam întreg.
In final, Maia interpretează Halleluiah al lui Leonard Cohen în yiddish, acompaniată de instrumentiști de la Bucharest Klezmer Band, imn dedicat vieții ca un dar al voinței lui Dumnezeu. Versurile lui Nichita țâșnesc, acoperind întrebările .” Nu cum sunt eu sunt eu / Ci cum eşti tu sunt eu / Un fel de tu sunt eu / Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu”.
Fărâme din istoria personală a Maiei, derulată onest și convingător, se regăsesc în fiecare dintre noi.”Actorul, actul teatral, spectacolul este oglinda. Dacă nu vă place ceea ce vedeți la teatru, aceasta este reflexia a ceea ce sunteți. Să nu spargeți oglinda! Cioburile taie!„ Cât adevăr !
NU SUNT EU
Producție: Teatrul Dramaturgilor Romani
Direcția de scena: Victor Ioan Frunză
Scenografia: Grand Adriana
Concep foto: Oana Monica Nae
Dramaturgie: Dan Druta
0 comentarii