”O, suferință, numele tău e trădare ! ”Așa par a striga fără glas, personajele lui Harold Pinter în piesa de la Unteatru regizată de Sănziana Stoican. O suferință cu care trăiesc ceas de ceas, li se scurge prin vene ca un sănge otrăvitor. Ele se joacă de-a neștiutul și de-a iubirea.
Privind din perspectivă retroactivă, îndoiala se cuibărește în sufletul celor trei protagoniști din momentul în care se cunosc. Îndoiala de a fi iubit până la capăt, pentru Roger , îndoiala de fi consecvent celei mai apreciate prietenii pentru Jerry și cea de a putea duce o viață duplicitară,cuibărită în sufletul Emmei. Începutul poveștii este de fapt un ”sfârșit de capitol”. ”Doi foști nefericiți amanți”, Emma și Jerry stau de vorbă despre viața lor actuală, . Cea care a trădat la început este la răndu-i trădată de soț, prilej să își justifice și nuanțeze propria trădare. Dar lucrurile nu sunt ce par a fi. Prin întoarceri în timp, prin jocul amintirilor, realizăm că relațile firești dintre cei trei, de căsătorie și prietenie, erau de multă vreme alterate.Printre cărți, picturii și excursii romantice, viața personajelor rula fals și derapant. Rând pe rând , fiecăruia îi vine rândul să vorbească la microfon, devenind erou în propria poveste, dar și narator al poveștii celuilalt, de parcă o altă voce creează o altă viață. Cei trei devin niște hoți in propria viață ( precum eroii din Dea Loher) niște fugari de realitate, de adevăr, de ei înșiși. Nu numai în exterior cei trei petrec timp împreună. Și interioarele lor par să se caute, să se proiecteze unul către celălalt, să introiască în sine sinele altuia.Ei se aseamănă, poate de aceea ceva îi leagă inexorabil.
Emma îl iubește pe Roger, este mama copiilor lui, dar se simte intens atrasă de Jerry, Jerry este cel mai bun prieten al lui Roger, dar asta nu îi stăvilește pasiunea față de Emma, Roger îl apreciază pe Jerry, dar nu are curajul revoltei față de trădarea acestuia.
Silviu Debu întruchipează cel mai interesant personaj al piesei, soțul ce presimte, intuiește drama ce stă să se întămple, dar nu are curajul să se opună. Gesturile încete, privirea tăcută, dar glăsuindă, enervările mute sunt elocvente. De ce această resemnare ? Nu știm răspunsul. Un maxim actoricesc este scena în care Roger se joacă riscant cu Emma, dezvăluindu-i voalat că știe despre aventura ei, că o acceptă cu lașitate, dar că îl doare.
Ionuț Vișan este un Jerry șovăitor atunci cănd credința indusă că nimeni nu știe nimic se clatină. El pare cel mai împovărat de povara trădării, de propria slăbiciune. Dar și cel ce nu vrea să riște nimic din confortul vieții sale reale .
Sabrina Iașchievici, din nou minunată într-un rol minuțios clădit, femeie rafinată și inteligentă, sfâșiată între două feluri de iubiri, între adevărul celor din jur și propriile adevăruri, așteaptă parcă să se închidă jocul. Nu e un joc de-a vacanța, ci unul de-a viața, riscant, dureros. Superbă scena în care, odată adevărul spus, Emma și Roger au nevoie de măști să poată continua. ”Alte măști, aceeși piesă…”Sau scena în care strânge în brațe fața de masî venețiană, cu tot simbolul ei, ca pe un copil neîngăduit a-l avea cu omul pe care îl iubește.
De fapt ce înseamnă a trăda? A fi inconsecvent cu ceea ce ești cu adevărat, chiar dacă îți este teamă de abisurile neștiute din tine. Nimeni nu moare în piesă, dar nimeni nu uită și nici nu iartă.
UNTEATRU
Regie – Sanziana Stoican
Traducere – Sanziana Stoican
Scenografie – Valentin VarlanCu – Sabrina Iaschevici, Ionut Visan si Silviu Debu