Golda Meir VERSUS Ana Pauker, putere VERSUS supunere, masculin VERSUS feminin, comunism VERSUS sionism, pace VERSUS război, datorie VERSUS convingere, iubire VERSUS ură, libertate VERSUS constrângere, curaj VERSUS lașitate, familie VERSUS profesie, vinovăție VERSUS asumare, viață VERSUS moarte, toate într-o poveste imaginată despre două femei puternice care au încercat să schimbe lumea.
Cum ar fi fost dacă la final de viață ele s-ar fi întâlnit într-un spațiu comun al suferinței? Cum ar fi dacă, acolo, fiecare dintre ele ar primi șansa de a retrăi propria sa tinerețe? Ar fi schimbat ceva din intransigența vecină cu obtuzitatea? Ar fi primit o șansă omenii-victime din jurul lor?
Noua premieră de la Teatrul Evreiesc, VERSUS, are autor pe Clemens Bechtel, după o idee de Maia Morgenstern și analizează lucid, fără patimă, fără acuzări gratuite parcursul politic și personal a două femei puternice, personalități controversate, adulate, repudiate, Golda Meir și Ana Pauker. Este cunoscută pasiunea lui Clemens Bechtel pentru teatrul documentar politic. Accentul a fost pus pe conflicte de tip războinic (»Potsdam-Kundus«, Teatrul Hans Otto Potsdam 2011/ »Siebenbürgen, Süsse Heimat/Tu Ardeal», Teatru Radu Stanca Sibiu, România 2008), migrație (»Le pays où on fabrique l ‘ argent’ , Acte SEPT, Bamako, Mali 2009/ ‘Dansk Design’, Teater Aalborg, Danemarca 2010) și dictaturi (‘My files and I, Staats Schauspiel Dresden).
În VERSUS regizorul Clemens Bechtel alege drept loc de desfășurare scena cu partea sa centrală, optând pentru aducerea unui număr destul de redus de spectatori pe părțile laterale. Senzația este de sală de judecată, de Tribunal al poporului în care asiști direct la contradicții, apărări și acuzări, rechizitorii, scene de iertare și izbucniri de conștiință. Extrem de aproape de personaje, spectatorul intră în poveste, simte nevoia implicării, analizează, judecă, formându-și propria sa versiune.
O minimă documentare istorică asupra personajelor centrale este absolut necesară. Golda Meir (născută la 3 mai 1898, Kiev, decedată la 8 decembrie 1978, Ierusalim) a fost om politic israelian care a contribuit la înființarea (1948) a Statului Israel, fiind prima femeie care a ocupat postul de prim-ministru (1969–1974). Eforturile ei de a forța o pace cu state arabe au fost oprite de izbucnirea, în octombrie 1973, a celui de-al patrulea Război arabo-israelian, numit Războiul Yom Kippur. Lipsa de pregătire a Israelului pentru război a uimit națiunea, iar Meir a pierdut din popularitate, demisionând din postul de prim-ministru pe 10 aprilie 1974. Deși s-a pensionat ulterior, ea a rămas o figură politică importantă. La moartea ei s-a dezvăluit că avea leucemie de 12 ani.
Ana Pauker (n. 13 decembrie 1893–d. 3 iunie 1960) a fost unul din liderii cei mai influenți ai comunismului românesc, de tip stalinist.Între 1922, când a fost aleasă pentru prima oară membră a Comitetului Central, și 1952, când a fost înlăturată de Gheorghe Gheorghiu-Dej sub acuzații simultane de deviaționism de „stânga” și de „dreapta”,și-a consolidat cariera politică bazându-se pe prietenia directă cu Stalin, a devenit ministru de externe, apoi viceprim-ministru, fiind prima femeie din lume care a deţinut această funcţie guvernamentală. În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, iniţiat de Gheorghiu-Dej, a fost eliminată din conducerea P.C.R., fiind acuzată, printre altele, de sabotarea colectivizării agriculturii şi de legături cu legionarii, cu agenţi străini. La scurt timp după moartea lui Stalin, a fost eliberată din închisoare şi ţinută mai mulţi ani în arest la domiciliu. Ana Pauker a murit la Bucureşti la 3 iunie 1960, în urma unui cancer de sân.
Femei avide de putere, ascunse până și de propria conștiință în cutele unor idealuri mărețe, cu o uluitoare putere de muncă, sacrificând fără remușcare prieteni, membi ai familiei, Golda și Ana stau în fața noastră dezbrăcate de onoruri și sloganuri, doar în cămăși albe de spital, sfidând durerea și moartea, așa cum o viață întreagă au sfidat adevărul. Un salon simplu de spital cu paturi, noptiere, stative pentru perfuzii, mese pe care se află fotografii de epocă și cărți devine locul unde cele două femei își deapănă amintirile în monologuri lungi, dialoghează cu amintirile, se întâlnesc cu personaje reale din viața lor la diferite vîrste, dar și cu ele însele într-o tinerețe în care aproape că nu se recunosc. Trecutul și prezentul se ating, se îngăduie, nu se ciocnesc virulent, prezentul devine trecut, acceptând aceleași alegeri și renunțări, trecutul redevine prezent intuind capcanele viitorului.
La prima reprezentație a piesei distribuția a părut ușor inegală, partiturile feminine neavând ezitări, stăpânind textul pe deplin. În rolul lui Morris Meyersohn, soțul Goldei, George Remeș transmite frustrarea și durerea unui bărbat care încă iubește, deși știe că a piedut definitiv în jocul de-a familia fericită. Andrei Miercure în Zalman Robinsohn se achită salutar de sarcina conturării profilulului unui tânăr sensibil înfrânt în lupta cu timpul istoric. Personajul Marcel Paukergăsește în Darius Daradici interpretul potrivit pentru redarea neputinței și a înfrângerii masculine într-o relație ce moare încet, fără a primi șansa unui colac de salvare.
Notabile mi se par cele două creații ale actrițelor ce interpretează personajele principale la tinerețe. Anka Levana în Golda tânără este vie, dinamică, robustă, trimițând spre femeia puternică din viitor. În postura asistentei care o îngrijește pe Golda vârstnică, Anka Levana are sensibilitate, tragism fără nuanțe patetice, este caldă și umană, contrastând cu asprimea Goldei. Ana (tânără), Alina Tomi, desenează în cele mai mici detalii o tînără care te atrage prin privirea sa sigură și rostirea vie. Sămânța autorității și a intoleranței începe să rodească, personajul tinerei Ana este rigid, are un entuziasm cu iz de exaltare.
Mirela Nicolau, interpreta Goldei Meir, are duritatea, cinismul și implicarea cerute rolului. Cu un comportament superior-burghez impregnat și de ieșiri patetice, dar și de umor savuros, vârstnica Golda nu cedează în fața iminenței morții, nu se leapădă de aroganță și nu își dezvăluie vulnerabilitățile. Din nou minunat jocul Katiei Pascariu în Ana Pauker la maturitate! Cu „Manifestul Partidului Comunist” la capul patului în loc de Biblie, mormăind singură, certându-se explicit sau neinteligibil cu umbrele trecutului, stăpânindu-și durerile, personajul are momente când pare o victimă care a produs alte victime, dar și momente unde irită, devine odioasă în abordarea unilaterală a oricărei viziuni despre lume.
Spre finalul spectacolului, în scene scurte, cele două personaje își exteriorizează durerea, frica, frustrarea. Cuvintele sunt preschimbate în priviri goale, așa cum goale rămân și idealurile lor. Evenimentele traumatizante care le-au distorsionat mințile agile nu le lasă să sfârșească în pace. Umbre și demoni cutreieră în sufletele lor în căutarea unui înger care nu va fi găsit niciodată. O complicitate fragilă se naște între ele, o punte șubredă pe care fiecare calcă temător.
Ca mai toate spectacolele din repertoriul Teatrului Evreiesc, VERSUS te trimite spre cărțile de istorie, stârnindu-ți nu curiozități banale, ci nevoia unor adevăruri consistente, dincolo de erezii istorice servite în funcție de timp și oamenii lui.
VERSUS
de Clemens Bechtel.
Autor: Clemens Bechtel, după o idee de Maia Morgenstern
Golda Meir: Dorina Păunescu / Mirela Nicolau
Ana Pauker: Luana Stoica / Katia Pascariu
Golda (tânără) / Asistenta: Viorica Predica / Anka Levana
Ana (tânără): Lorena Luchian / Alina Tomi
Morris Meyersohn, soțul Goldei: Mihai Prejban / George Remeș
Marcel Pauker: Darius Daradici / Viorel Manole
Zalman Robinsohn: Mircea Dragoman / Andrei Miercure