Nu îmi place deloc sala mare și impersonală de la Rapsodia! Îmi caut locul mofluză, doar că niște „fantome” mobile și agile, cu chipuri ascunse sub măști mă iau la întrebări existențiale și inoportune pentru o zi de luni seara„Ați păcătuit cu ceva?”, „Când ați păcătuit?”. Nu le răspund, nu am chef de dialoguri pe nisipuri mișcătoare, dar ele revin mai insistente, simțindu-le ochii arzând în spatele măștilor. Mi se pare o întrebare retorică, așa că mă aud răspunzând înțepată:„Da, mască, toți păcătuim, deci și eu!”, „Strașnic te tachinez”, aud glasul interior al fantomei cu mască. Așa începe WOYZECH.ul lui Mike Săvuică, înainte de a începe pe scenă. Un text greu și dur, bolovănăs și sumbru se îmbracă într-un aer ludic și proaspăt, fără a-i șubrezi profunzimea.
Piesa se bazează pe piesa omonimă a poetului revoluționar german Georg Büchner din 1837, care a rămas un fragment. Este una dintre cele mai influente și mai jucate piese din literatura germană. Povestea sinistră este despre Franz Woyzeck, un soldat, care se luptă pentru supraviețuire, se înscrie ca subiect al experimentelor umane și este abuzat de toți cei din jurul lui. El dezvoltă halucinații și în cele din urmă își ucide soția pentru infidelitatea ei. Cel a cărui poveste e pretextul piesei lui Büchner, tratat de nebun, a stat închis cu anii într-o instituţie pentru bolnavi mintal.
De aici întrebările despre normalitate și patologie coboară spre cele legate de liberul arbitru, dar sau pedeapsă. Principala preocupare a regizorului Mike Săvuică, cel ce a tradus și a efectuat adaptarea piesei, este de a sublinia că ne naştem într-o lume în care tot ceea ce există are asociat un anumit grad de relativitate. Întotdeauna există sisteme de referinţă şi diverse perspective. Psihologic vorbind, care este procentul de autentic şi de fals în personalitatea noastră depinde de cât de suportiv a fost mediul nostru de viaţă, de cât de validaţi sau invalidaţi am fost în devenirea noastră. Și atunci, crima lui Woyzech ține exclusiv de patologic? Timp de trei luni, Woyzeck a fost forțat să mănânce altceva decât măzăre, ca parte a unui experiment militar sadic al superiorilor săi interesați, soția lui înșală.Să fie singurul răspunzător de fricile, instinctele și dorințele ce izbucnesc monstruos din interiorul său?
Încercând dacă nu să răspundă, măcar să sublinieze aceste îndoieli, regizorul optează pentru personaje întruchipate de câte doi actori, fețe ale binelui și răului, ale îndoielii și certitudinii, ale desfrâului și smereniei. Pe linia esenței lui Grotowski, decorul este redus la câteva obiecte, iluminarea și ambientul sonor sun reduse la un minim prag senzorial. Din punct de vedere stilistic, piesa încorporează elemente ale expresionismului german, apărând în alb-negru, cu umbre de contrast accentuat .
Siluete izolate sau în tandem, individual sau grupat, corpuri unduoase sau agitate, lascive sau încordate nasc relații de supunere sau de putere, de induferență sau de anxietate. Imaginea coregrafiei de ansamblu este una filmică, de parcă rolurile se inversează li teatrul devine copilul nelegitim al filmului.Actorii își implică total corpurile, dezvăluind straturile fizice ca trepte spre metamorfozarea continuă a sinelui.
Partiturile actoricești se diferențiază ca ântindere și valoare. Woyzech interpretat de Cătălin Gheorghe pare sfâșiat de natura sa dublă, de om şi animal. Ajutat de fizicul său aflat în congruență cu cel al personajului, cu o mimică a suferinței ce îți arde privirea, actorul reușește să convingă că agresivitatea naşte agresivitate, violenţa perpetuează violenţa. Mișcarea permanentă, greoaie, bolovănoasă, senzația că nicăieri prezența sa nu își are rostul sunt pe linia ideii „Toată lumea este un abis”.Doctorul lui Mike Săvuică este capabil să gliseze din registru în registru, ba este coleric, ba frivol sau poruncitor, rugător sau despot. Pendulează între autoironie, indiferenţă și cruzime, asemenea unui Dumnezeu(Tudor Andrei Ostafie) coleric, reflexiv, înțelegător sau acuzator.Actrițele în rolul Mariei(Teodora Vasu și Maria-Claudia Vasile) redau atât puritatea și fidelitatea rănite și ultragiate, dar și voluptatea desfrâului. Și pentru că talentul se simte, iese rupând orice pânză țesută uniform, tandemul Andreea Rogoveanu și Ștefan Cudalb se simte prezent permanent printr-o mișcare scenică neostentativă, lăsând numai libertate corpului să își dezvolte propriul său vocabular.
La finalul reprezentației nu am iubit mai mult piesa lui Büchner, nu am empatizat mai mult umanitatea sa crudă, banală, organică. Dar m-am bucurat că astfel de texte pot fi privite în oglinzi ample, cât să se lase văzute în alte unghiuri și în alte lumini. Dacă Sartre vorbeşte mai mult despre libertatea alegerii, Büchner ne interoghează despre șanse la mântuire în urma asumării păcatului. Woyzeckul lui Mike Săvuică este arogant prin curajul său de a abandona umanitatea unui joc riscant al adevărurilor și mai riscante. Risc, deci creez.
WOYZECK
Text – Georg Buchner
Regia, adaptarea și traducerea, coregrafia – Mike Săvuică
Asistent Regie – Claudiu Marchidanu
Scenografie – Cilem Turkoz
Costume – Florian Mirodonie, Cilem Turkoz, Carmen Rizescu
Muzica – Andrei Duțu, Roland Kiss
Afiș și poze – Răducu Popa
CU:
Woyzeck – Cătălin Gheorghe
Doctor Nitup – Mike Săvuică
Dumnezeu – Tudor Ostafie
Marie – Teodora Vasu și Maria-Claudia Vasile
Andres – Alessandra Petroșca și Oana Tudoran
Margaret/Vrăjitoarea/Circarul – Andreea Rogoveanu și Ștefan Cudalb
Tobă – Alex Cruceru și Lavinia Călinescu
Căpitanul – Alex Surulescu