Romanul „Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină” (Humanitas, 2025) confirmă vocația lui Matei Vișniec pentru parabola poetică și pentru discursul dublu: aparent adresat copiilor, dar încărcat de semnificații pentru adulți. Sub forma unei povești fantastice, cartea vorbește despre mecanismele fricii, despre degradarea morală și despre felul în care inocența devine o formă de rezistență împotriva manipulării.
Adelina, eroina visătoare a cărții, trăiește într-un oraș unde mlaștina și crocodilii se strecoară încet, transformând realitatea cotidiană într-o alegorie a invaziei răului. În jurul acestei imagini se articulează o reflecție despre lume, despre adevăr și despre fragilitatea spiritului uman în fața istoriei. ,,Nu toți locuitorii orașului respectă consemnul autorităților. Unii dintre ei s-au apucat să-i aplaude pe crocodilii de mlaștină, ceea ce aceștia par să aprecieze foarte mult.”
Unul dintre punctele forte ale romanului este capacitatea lui Matei Vișniec de a construi o metaforă universală: invazia crocodililor nu este o întâmplare fantastică ce poate fi tradusă ca un mecanism de contagiune socială. Mlaștina care înghite orașul poate fi citită ca imagine a mediocrității, a corupției sau a fricii colective. Autorul activează astfel o tradiție a alegoriei politice care amintește de Fahrenheit 451 de Ray Bradbury sau 1984 de George Orwell*, dar o traduce într-o formă accesibilă și poetică. Fidel spiritului teatrului său absurd, mizează pe puterea imaginației: crocodilii nu sunt monștri exteriori, ci umbrele din interiorul comunității. În acest sens, Consulatul Lunii devine o reflecție despre complicitatea umană, despre modul în care răul se instalează nu prin forță, ci prin obișnuință.Adelina, fetița visătoare și nonconformistă, este contrapunctul inocenței în fața haosului. Ea reprezintă gândirea critică, sensibilitatea artistică și puterea de a spune „nu” atunci când toți tac. ,,Eu trag semnale de alarmă de multă vreme. Încă de acum doi ani am avertizat că domnii crocodili de mlaștină se înmulțesc în mod excesiv. Toți suntem vinovați de ceea ce ni se întâmplă. Vinovăția este colectvă. De ani de zile ne petrecem timpul la televizor în loc să ne interesăm de lumea reală.”
Alegerea unui personaj feminin adolescent ca protagonist are o valoare simbolică puternică: Vișniec oferă o voce tinerilor care refuză conformismul și care îndrăznesc să viseze „în afara mlaștinii”.În acest sens, romanul se înscrie într-o direcție modernă a literaturii pentru copii și adolescenți alături de Coraline de Neil Gaiman, unde lumea imaginară devine terenul confruntării cu fricile reale. Fantezia nu este evadare, ci metodă de cunoaștere. În raport cu Fahrenheit 451 sau 1984, Consulatul Lunii este o distopie miniaturală, un „avertisment delicat” rostit în limbaj de basm. Cu Coraline de Neil Gaiman* împărtășește tema lumii paralele, a curajului în fața necunoscutului.
Dacă la Bradbury sau Orwell rezistența se manifestă prin revoltă intelectuală, la Vișniec salvarea se produce prin vis, prin poezie, prin refuzul de a renunța la imaginație. Romanul se înscrie astfel într-o genealogie a literaturii poetice, unde fantezia nu se detașează net de luciditate. .,Toate poeziile cad de fapt din Lună.Dar oamenii nu văd acest lucru.Puțini sunt cei care întind mâna ca să prindă câte o poezie căzătoare. Iar multe se pierd, chiar dacă sunt minunate, pentru că nu le prinde nimeni.”
,,Stranie mai este această relaţie dintre oameni și cuvintele care cad din Lună! Stranie, dar frumoasă.”
Limbajul este simplu, dar stratificat, se combină ludicul cu melancolia. În spatele umorului blând se simte o ironie amară, specifică scriitorului exilat, care privește lumea de la distanță, între mirare și neputință de a schimba ceea ce ar vrea să schimbe. Motanul Sleepy, dublul ironic al protagonistei, introduce un filon de absurd și un contrapunct filozofic: personajul care comentează realitatea, dar nu o poate schimba.
Ar fi minunat ca lectura cărții să fie urmată de discuții, pentru ca lucrarea să fie percepută și ca fabulă morală, dar și ca o poveste „de aventură”, pentru ca unele simboluri (mlaștina, crocodilii, discursurile despre frică) pot părea prea abstracte pentru cititorii tineri, iar finalul, prea intelectual, nu și spectaculos. Dincolo de mesajul moral, cartea este și o minunată chemare spre lumea cuvintelor, a poeziei. „Cuvintele dospesc la fel ca aluatul atunci când faci pâine. Aluatul, după ce îl frămânţi bine, trebuie lăsat un timp ca să crească. Aşa trebuie să faci şi cu cuvintele scrise în caiet. Le laşi singure câteva ore, sau chiar o zi. Apoi te întorci la ele şi vei vedea cum brusc în mintea ta se face lumină, vei şti cum trebuie continuată povestea”.
Îndemnul la scris este făcut într-o manieră clară, exxplicită, pe etape obligatoriu:
„Prima etapă: să-ţi cumperi un caiet şi un pix.
A doua etapă: să deschizi caietul şi să scrii un prim cuvânt pe prima pagină, în stânga sus.
A treia etapă: să asculţi ce dorinţe are acel prim cuvânt şi să scrii pentru el, imediat după el, un al doilea cuvânt.
A patra etapă: să asculţi ce încep să povestească împreună cele două cuvinte şi să le ajuţi să înainteze în poveste, scriind un al treilea cuvânt după primele două.”
Trebuie să înţelegi că înăuntrul cuvintelor există viaţă. Iar atunci când le scrii, pagina albă începe să colcăie de viaţă. În timp ce scrii trebuie să şi asculţi viaţa din cuvinte şi să o transcrii.
Consulatul Lunii este o carte subtilă și curajoasă: vorbește despre lume prin simboluri, despre frică prin poezie, despre rezistență prin vis. Matei Vișniec confirmă, încă o dată, că literatura pentru copii poate fi o ancoră într-o rmare de manipulare, într-un ocean de ignoranță. Adelina, cu privirea ei îndreptată spre Lună, devine imaginea artistului care refuză să accepte mlaștina ca pe un dat, dovedind că, într-o lume invadată de reptile simbolice, visul rămâne ultimul teritoriu al libertății.