„Basarabia este o rană care încă sângerează. Teatrul, arta, cultura sunt pansamentele sale” spunea Ion Hadârcă, intelectual de seamă din Capitala Moldovei la una dintre întâlnirile organizate în cadrul celei de a X.a ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești desfășurate între 10-21 septembrie 2025 la Chișinău. Orice analiză a unui eveniment cultural din Republica Moldova, fie el spectacol de teatru, festival, lansare de carte ar trebui privită și analizată prin prisma acestei afirmații. Noi, cei din România, știm extrem de puțin despre istoria, despre trecutul și prezentul, despre societatea, despre oamenii din această parte de Românie, dincolo de Prut. Știm atât de puțin și, din păcate, nici nu ne interesează să aflăm mai mult, încât judecăm pripit, categorisim fără etaloane corecte de măsură, analizăm trunchiat uitând să calibrăm țara, oamenii, în raport cu istoria lor, una dintre cele mai zbuciumate din Europa de Est.
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești (RTNR) a luat avânt ca eveniment independent în anul 2015, ca o continuare a inițiativei „Teatrul românesc București-Iași-Chișinău” (2014), împărtășită de Ion Caramitru (director al TNB) și de Petru Hadârcă (director la TN „Mihai Eminescu”) .Festivalul a fost gândit ca o „ofensivă culturală”, un veritabil festival al spiritului, o reacție la avalanșa de narațiuni propagandistice de influență rusă ce nu lipsește nici acum din spațiul mediatic și public. RTNR a oferit repere artistice dinspre Occident către Chișinău, consolidând valorile libertății și democrației. De atunci, festivalul a crescut organic, ajungând să fie recunoscut ca fiind cel mai mare festival european al artelor scenice care se desfășoară la Chișinău anual, în septembrie. El are o importanță specială pentru Chișinău: oferă publicului local acces la artă românească de înalt nivel, creează punți între comunitățile teatrale și spațiile sociale de pe ambele maluri ale Prutului, contribuie la afirmarea limbii române și a identității europene într-un context în care aceste întrebări sunt sensibile. Titlurile ultimelor ediții au reflectat evoluția evenimentului de la apropiere, la conexiune continentală, până la afirmarea liberă, clară și publică a valorilor europene:„Atât de aproape”(2023), „Conexiuni europene”(2024),: „Scena unei lumi libere”(2025).
Institutul Cultural Român, ICR, inclusiv reprezentanța sa „Mihai Eminescu” din Chișinău, e partener constant, încă de la prima ediție, și una din forțele motrice ale consolidării festivalului. ICR a înțeles importanța Reuniunii și a altor proiecte teatrale bilaterale.„Reuniunea Teatrelor Naționale Românești este mai mult decât un festival – este o scenă a libertății artistice, un spațiu deschis unde energia creativă românească se întâlnește cu lumea. Institutul Cultural Român, partener constant care a susținut acest proiect de la prima ediție, transformând Reuniunea într-o tradiție de prestigiu la nivel internațional, susține în continuare artele performative și profesioniștii acestora atât la această sărbătoare de la Chișinău a teatrului, dar mai ales pe plan european și internațional”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, prefațând această ediție aniversară.Susținerea a venit în mai multe forme:finanțare pentru transportul și prezentarea spectacolelor;logistică și promovare, care au asigurat vizibilitatea evenimentului în presă și în mediul cultural;mediere diplomatică, prin care evenimentele au căpătat recunoaștere oficială și au fost sprijinite la nivel guvernamental.
„Noi ne-am cucerit libertatea prin cultură, marea de oameni venită la Marea Adunare Națională din 31 august 1989 a crescut picătură cu picătură din puținele săli de teatru, în care se vorbea românește, din puținele cărți cu grafie latină, ascunse tainic pe rafturi, din puținii profesori buni și curajoși, care au transmis idealurile identitare. Credem cu tărie că libertatea, atât în dimensiunea ei artistică, cât și în cea socială, este condiția existenței unei culturi vii, deschise și capabile să susțină atât bunăstarea spirituală, cât și pe cea materială a cetățenilor.” .”sunt cuvinele domnului Petru Hadârcă, director al Teatrului Național„Mihai Eminescu”din Chișinău la conferința de presă, dedicată Festivalului european al artelor scenice „Reuniunea Teatrelor Naționale Românești”, ediția a X-a.
La conferința de presă au participat alături de Petru Hadârcă, Sergiu Prodan, Ministrul Culturii al Republicii Moldova, András István Demeter, Ministrul Culturii al României, Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, Cristian Niculescu-Ţâgârlaș, președintele Comisiei pentru cultură şi media, Senatul României. Programul ediției aniversare a inclus 45 de evenimente, de la spectacole de teatru și audiții radiofonice, până la lansări de carte, conferințe și expoziții, consolidând astfel statutul Reuniunii ca un regal teatral și o platformă esențială de diplomație culturală. Este greu să selectezi din multitudinea de evenimente ce au avut loc la Chișinău în cadrul Reuniunii pe cele mai importante, de aici subiectivismul jurnalistului care a încercat să cuprindă cât mai mult și mai multe, lăsâmdu-se prins în valul de entuziasm care le-a animat pe toate .
Personalitatea lui Ion Caramitru a fost evocată într-o expoziție instalație multimedia gândită și realizată de Florin Ghioca, cu titlul „Ecoul unei absențe”, dar și printr-o masă rotundă, „Lecție de teatru și de viață”, în care colegi de teatru, colegi de proiecte, discipoli, oameni care l-au cunoscut au povestit cum și-l amintesc pe Ion Caramitru, ce urme a lăsat în viața lor și în spațiul cultural românesc.Pentru Caramitru, Reuniunea era mai mult decât un festival: era o declarație de apartenență și un proiect strategic de consolidare culturală. În discursurile sale de deschidere, el vorbea despre „teatrul ca punte de unire” și despre necesitatea de a „spune împreună povestea noastră, în aceeași limbă și cu aceeași forță artistică”.
În cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, a avut loc premiera spectacolului dramatic „Patimile după Iov” în regia Luminiței Țâcu, după romanul omonim al lui Val Butnaru. Am asistat la un un spectacol care o consacră definitiv pe Luminița Țâcu în zona teatrului social, confirmându-i vocația de regizor capabil să transforme sociopoliticul în artă scenică, o reprezentație cu greutate, construită cu rigoare și intensitate, care nu doar evocă trecutul, ci oferă spectatorilor chei de înțelegere.”Am considerat important și valoros, ca această poveste legendă, mit, îmbinat cu adevăr istoric să își facă viața aici pe scândura Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Este un roman care cred că scrie istorie și cred că aceste reprezentații ale teatrului vor face parte din istorie. Și eu tare sper ca această poveste a spectacolului și a romanului, să fie de mare învățătură.”(Luminița Țâcu).Aceeași regizoare a adus un omagiu marii actrițe Constanța Târțău în spectacolul „Constanța Târțău. Marea confruntare”,care a avut la bază volumul scris de Antonina Sârbu:„Constanța Târțău. Ultimul dialog”.
Publicul prezent în foaierul Teatrului Național „Mihai Eminescu” a devenit martorul unui eveniment unic, lansarea a două volume care traversează memoria, credința și istoria teatrului românesc. Două lucrări esențiale și-au găsit locul firesc într-un dialog deschis cu publicul:,,Cultură și credință. Părintele Constantin Necula în dialog cu Constantin Chiriac” (Editura Junimea, 2025) și ,,Pagini din Istoria Teatrului Național din Chișinău” de Petru Hadârcă (Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2025).Acest eveniment a întărit prietenia îndelungată și fertilă dintre Constantin Chiriac și Petru Hadârcă ,o legătură care depășește granițele geografice și profesionale și care reunește teatrul, spiritualitatea, cercetarea istorică și devotamentul față de cultură.
Matei Vișniec a avut o intervenție – conferință/dialog – în fața studenților de la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova pe tema „Libertatea în jurnalism și în creația literară”, „Libertatea nu este niciodată un bun definitiv câștigat, ci este pusă la încercare sub fiecare guvernare și în sufletul fiecărui individ”, a spus Matei Vișniec.
Pentru publicul din Republica Moldova, însemnătatea teatrului radiofonic este imensă. Fiind un mediu accesibil și non-formal, permite difuzarea artei dramatice în comunități diverse, contribuind la educația estetică și culturală a publicului larg. Prin sonoritate și tehnică vocală, teatrul radiofonic dezvoltă imaginația ascultătorului, oferind o experiență artistică profundă chiar și în absența vizualului scenic.Printre spectacolele prezentate numim „Eu am vorbit cu Putin”, în regia lui Radu Ghilas , dramaturgie semnată de doamna Irina Nechit, o invitație de a privi în față trecutul, de a înțelege rănile pe care sistemul sovietic le-a lăsat în suflete și în comunități, și de a medita asupra prezentului nostru. În premieră, chiar în ziua în care a fost canonizat, s-a prezentat un documentar radio despre preotul SOFIAN Boghiu, născut în Basarabia, devenit Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor.
Maria Pilchin a moderat conferința cu tema „Educație și teatru”, subliniind că lectura și teatrul merg mână în mână. Cartea ne deschide ușa către lumi nevăzute, iar teatrul le dă chip, voce și frumusețe.
Pentru al patrulea an consecutiv la Reuniune a participat Teatrul Național Academic Dramatic „Ivan Franko” din Kyiv cu spectacolul „Tartuffe” de Molière, în regia lui Dmytro Bogomazov. Spectacolele teatrelor din Kiev sunt deseori întrerupte de sirene. Spectatorii ies din sală, se duc prin adăposturi, apoi revin să vadă piesa până la capăt. Văzând cum se întorc în sală, actorii îi aplaudă pe privitori – e un ritual născut în vreme de război. „Să nu permitem Tartuffilor să ne intre în casă,” a spus Rohovei Paun, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova după spectacolul îndelung aplaudat.
Poate exista artă autentică fără libertatea de a spune ceea ce doare și incomodează? Cum își păstrează arta forța de a rămâne conștiință civică într-o lume dominată de manipulare și divertisment? Până unde urcă artistul în turnul de fildeș și unde începe responsabilitatea față de celălalt și față de societate? CÂTĂ CULTURĂ – ATÂTA LIBERTATE! S-a scris, s-a comentat, s-a analizat la Chișinău, totul într-o atmosferă în care simțeai că teatrul este o supapă salvatoare nemulțumirilor, fricilor, pericolelor. Și, poate cel mai important, simțeai că toți cei ce îi stăteam în preajmă, eram prieteni unii cu ceilalți. Pe o scenă liberă, la Chișinău, s-a câștigat un dublu pariu, pe forța teatrului, dar și pe delicatețea prieteniei.