Oricând „viaţa îţi poate fi schimbată în câteva clipe de către oameni care nici nu te cunosc…”. Oricând viața îți poate fi schimbată de un telefon. Oricând marea istorie poate intra cu bocancii plini de noroi în mica ta istorie. Oricând destinele pot fi jucate la ruleta rusească sau la un chemin de fer, fără a ști care este cifra câștigătoare. Unori te salvează fuga. Fuga de rău, de putere, de moarte, o fugă haotică în care te împleticește în amintiri, te împiedică în propriile limite, te ciocnește de propriile orgolii. O fugă mută care te înmpotmolește în mocirla istoriei precum un iepure șchiop în capcana unui vânător abil. Nu mai poți să scapi, oricât te-ai zbate, adevărul din tine se scurge încet, lăsându-te un schelet caraghios stors de visuri. Unde să fugi? De ce să mai fugi? Capcane, peste tot capcane și vuiet de moarte.
Așa te cuprind spaimele și memoria face salturi în trecut ca lovită de bombe bine ferecate într-un subconștient colectiv. „CAPCANA”, spectacolul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău în regia lui Petru Hadârcă după Mihail Bulgakov pornește de la un fapt istoric: Bulgakov îi va scrie lui Stalin celebra scrisoare manifest din 28 martie 1930 în care își va face portretul onest, acuzând cenzura de incompetență și demonstrând neapartenența sa politică, singurul său scop fiind creația. Exprimându-și două dorințe, aceea de a fi lăsat să plece sau, dacă nu se poate, de a fi angajat la Teatrul Dramatic de Artă ca regizor secund. Urmează celebrul telefon al lui Stalin și obsesia unui dialog cu dictatorul, dialog care niciodată nu va avea loc. Acest prim fir narativ se îmbină cu al doilea, povestea descrisă în piesa „FUGA” piesă ce evocă perioada între 1918 și 1920 când în Rusia a avut loc marele razboi civil, între „albi” și „roșii” și este inspirată din povestea celei de-a doua soții a lui Bulgakov, Liubovi Belozeorskaia, care fuge cu primul său soț la Constantinopol, părăsind definitiv Rusia cucerită de„roșii” .
Regizorul Petru Hadârcă unifică fluid și elegant cele două fire narative, subiectul nuvelei și povestea reală a scriitorului Bulgakov, astfel că în trei ore de spectacol planurile se succed și se întrepătrund firesc, nu derutează spectatorul, dimpotrivă, îi dă timp de respiro și de reflecție. O scenă în care personajul Bulgakov își privește melancolic personajele create părăsind scena, Rusia, lumea are o mare încărcătură emoțională. Prin fața spectatorilor defilează la propriu și simbolic Serafimei Korzuhina, soție de ministru din aristocrația rusă, un profesor îndrăgostit și rupt de realitate- Golubkov, generali ai„albilor”- Cernota și Hludov, Liuba generăleasa, mujici, prostituate, un freamăt continuu întrerupt de scene învăluite în lumină dintre Bulgakov și soția sa.
Decorul imaginat de Adrian Suruceanu este apăsător, are consistența morții absurde și culoarea fricii. În spatele scenei o roată a norocului luminată felurit este prinsă într-un construct dur, cu aspect de cazemată, închisoare, biserică, în funcție de imaginile proiectate inspirat, de jocul luminilor și al umbrelor. Câteva obiecte de mobilier, o masă lungă, un pian emană căldura interiorului, contrastând cu răceala vastă și gri din celălalt plan. Costumele concepute de Stela Verebceanu sunt cusute în firul temporal și geografic al acțiunii, din materiale dure, aspre, în culori posomorâte, par poveri pe umerii personajelor. În contrast, personajele din planul casei Bulgakov poartă veștminte elegante, ușoare, în culori deschise ce par surse de lumină și de bucurie.
Te captivează dimensiunea spectacolului, amploarea scenelor și ritmul lor, mesajul acestuia, în sensul că luciditatea și efervescența proceselor psihice nu te îndepărtează nici de emoția estetică, nici de avalanșa de sentimente ce te copleșeșc scenă după scenă. Spectacolul aduce pe scenă mulți actori într-un real dialog între generații concretizat prin jocul realist, asumat, nimic tărăgănat, totul cu seriozitate și concentrare. Apreciem un joc în unitate stilistică, fără disonanțe, cu scene de grup coerente și partituri individuale integrate în mesajul colectiv. Într-o ordine pur aleatorie voi aminti:
– forța scenică aparte, noblețea chipului, frământările duse la granița nebuniei, prin renunțarea la masca epoleților, armei, uniformei și puterii toate în personajul interpretat de Emil Gaju – Roman Valerianovici Hludov;
– interpretarea gradată, transformările interioare, conturarea ușor caricaturală de la început în echilibru cu umanizarea sa din final a lui Anatol Durbală în Grigori Lukianovici Cearnota ;
-sensibilitatea, inefabilul, ludicul din personajul Serafima Vladimirovna Korzuhina prin jocul Corinei Rotaru;
– Angela Ciobanu, ce compune cu temperament o Liuska aprigă, senzuală, cu tărie în replici și privire, fără exagerări expresive;
– Alexandru Pleșca, Serghei Pavlovici Golubkov, mereu distrat, mereu anapoda, crezând în iluzoria sa libertate de acțiune, permanebt într-o atitudine ce transmit promisiunea de fericire; plecarea, revenirea, bucuria, renunțarea, regăsirea le trăiește credibil, copilărește într-o luptă inegală cu brutalitatea istorie;
– Ion Mocanu în Paramon Ilici Korzuhin, licheaua desăvîrșită, expert al trădării și lingușirii, cu ochii mijiți, fără să își privească în ochi partenerul de dialog, mereu aplecat,umil, alunecos;
–Dan Melnic excelent în Comandantul suprem al armatei, el nu întruchipează doar o tipologie, ci conţine în personajul lui absurdul unei mărețe instituții, o bucată de istorie care se repetă, mereu se repetă la o masă lungă și goală de rațiune și sentimente;
-Doriana Zubcu-Mărginean, Secretara din teatru, efigia ipocriziei sub masca bunăvoinței, cascade de zâmbete false și grimase de ură;
În roluri de mai mică întindere, dar cu aceeași virtuozitate și responsabilitate am admirat pe Valentin Zorilă – Gurin, Baev, Un Donjuan, Igor Babiac – Fedia, Cavaleristul, Olesea Sveclă – Ania, Dansatoarea, Mihai Zubcu – Paisie, Antoine, Petru Oistric – Arturka, Șeful gării, Vecinul, Anișoara Bunescu – Nicolaevna, Vecina, Vladislav Ropot – Krapilin. Și pe micul Mircea Onică în Pavlic.
Unică, originală, plină de tâlc, metafora gândacilor! Gândacii istoriei, gândacii sufletelor bolnave și găunoase mișună peste tot, ies de pretutindeni, se înmulțesc, se vor înmulți și vor mușca din oameni, inimi, conștiințe, vor zdrențui destine și idealuri în colcăiala lor puturoasă. Într-o coregrafie de impact, în costume inspirate, Rusanda Radvan – Vecina 1, Gândacul Năsturel, Draga-Dumitrița Drumi – Vecina 2, Gândacul Perla Neagră, Ana Tkacenko – Maria Konstantinovna, Gândacul Ienicerul, Doriana Zubcu-Mărginean.
Am lăsat la final superbul cuplu (în istorie, în scenă) Alexandru Leancă – Mihail Bulgakov, Diana Decuseară – Elena Sergheevna Bulgakova. Scenele în care apar se încarcă de lumină, o lumină țâșnită din iubirea lor, din preaplinul minții și al sufletului. Pe chipul dramaturgului ostracizat în propria casă vezi, până la finalul spectacolului cum speranța puerilă se duce în durere și disperare. O viață trăită într-o lume în care nu pare să-și fi găsit locul niciodată. Doi oameni frumoși rătăciți în propria viață, izolați în propria țară, inadaptați în propriul timp se refugiază în notele unu pian și plătesc scump decența unei existențe aparent tihnite. .
„Am nevoie să văd lumea”a strigat în van Mihail Bulgakov! „Trebuie să vă reamintiți lumea, timpul, așa cum au fost!”, pare a fi strigătul spectacolului, pentru că libertatea este încă iluzorie, iar gândacii și-au depus ouăle peste tot. „Literatura bună presupune o națiune fără granițe” scrie Salman Rushdie. Un spectaol de teatru bun presupune o umanitate fără identități rigide. Țârâitul telefonului este lugubru, pentru cine sună? Pentru cine bat clopotele? Pentru tine, pentru mine bat, pentru noi toți.
CAPCANA
de Mihail Bulgakov
Regie:Petru Hadârcă
Dramaturg:Petru Hadârcă
Scenografie:Adrian Suruceanu
Costume:Stela Verebceanu
Distribuție: Alexandru Leancă – Mihail Bulgakov, Diana Decuseară – Elena Sergheevna Bulgakova, Alexandru Pleșca – Serghei Pavlovici Golubkov, Corina Rotaru – SerafimaVladimirovna Korzuhina, Emil Gaju – Roman Valerianovici Hludov, Anatol Durbală – Grigori Lukianovici Cearnota, Angela Ciobanu – Liuska, Ion Mocanu – Paramon Ilici Korzuhin, Iurie Focșa – Vlădica, Besprințipnâi, Tihii, Arkadiev, Valentin Zorilă – Gurin, Baev, Un Donjuan, Dan Melnic – Comandantul suprem al armatei, Igor Babiac – Fedia, Cavaleristul, Olesea Sveclă – Ania, Dansatoarea, Mihai Zubcu – Paisie, Antoine, Petru Oistric – Arturka, Șeful gării, Vecinul, Anișoara Bunescu – Nicolaevna, Vecina, Vladislav Ropot – Krapilin, Rusanda Radvan – Vecina 1, Gândacul Năsturel, Draga-Dumitrița Drumi – Vecina 2, Gândacul Perla Neagră, Doriana Zubcu-Mărginean – Secretara din teatru, Gândacul Baba Cloanța, Ana Tkacenko – Maria Konstantinovna, Gândacul Ienicerul, Mircea Onică – Pavlic.