Îl iubești de la prima pagină. E aspru și dur, duios și patetic. Miroase a dor de ducă și a revoltă. Îi dai chip, îl vezi printre pagini de carte și printre pietrele Cretei. Dacă te lasă indiferent, ai o problemă, de neviață și de moarte. M-am gândit la el la diferite vârste, în diferite fragmente de povești personale. L-am căutat cu gândul pe plajele abrubte ale Insulei de unde își trăgea seva și nebunia. Ce să caute Zorba într-o piesă de teatru? Cum să încapă sufletul lui dezlănțuit după o cortină, cum să îi ponderezi rîsul, și urletul, și durerea, și dansul în conveniențe regizorale? Ce curaj, ce nebunie! Cine cu cine se ia la luptă? Personajul cu scriitorul? Scriitorul cu regizorul? Cine se gândea că Zorba nesupusul, nesătulul, neînfricatul, neâmblânzitul se va lăsa dezmierdat și modelat de mintea și sufletul unei femei?
ANTONELLA CORNICI îl iubește pe Zorba tandru și autoritar. Pe scenă este doar al ei. Îi reduce povestea la esență, îi micșorează lumea cu umanitatea ei, cât să îl lase pe el în deplină lumină. ALINA DINCĂ PUȘCAȘU pariază pe simplitate și simbol în scenografia creată pentru spectacol. Atingând motivul călătorului, pe scenă sunt așezate mai multe valize, ce pot fi pietre, mese, lespezi de mormânt. Personajele se preumblă printre pânze albe drapate care, grație unor proiecții deloc excesive, devin coloane-cariatide legând pământul de cer.
Diferiţi ca stiluri de joc, actorii din distribuţia spectacolului se coagulează într-un scop comun, acela de a transmite emoții și de a-și îmbogăți personajele cu sensurile date de text și de viziunea regizorală. ERICA MOLDOVAN, dezavantajată de frumusețea și tinerețea sa, îmbracă personajul Bubulina cu hainele viciului și ale fragilității, într-un tablou al contrastelor. Fermecătoare în ridicol, rațională în nebunie, personajul se sustrage din realitatea vieţii în crăpături de memorie care O aduc într-o lume unde bărbații din patru puteri se luptau pentru nurii săi. Cronologia faptelor pare miraculoasă prin interpunerea confesiunii brodate pe un psihic labil și suferind. În scena morții, actrița se împuținează sub ochii noștri, pitind în trupul său puzderia de amintiri stranii, de iubiri și măriri iluzorii.
În roluri secundare, DANI POPA, GELU CIOBOTAR și FLORIN GORGOS nuanțează personajele masculine cu detalii care să le sublinieze machismul bineștiut și încă prezent, fără a evita accentele comice. Comportamentul masculin inflexibil, superior și arogant nu se mai încadrează exclusiv într-un timp sau spațiu, ci pare integrat într-o societate universală de unde niciodată nu vor dispărea abuzurile, prejudecățile, inechitățile de gen. DANI POPA creează un personaj care îi va urmări pe spectatori prin adevărurile rostite(” E drept că nu aud, dar mă simt bine. Ce se aude, se și vede, iar ce nu se vede de ce trebuie să știi?”), dar și printr-un limbaj mimico-gestual stăpânit și pus în slujba cuvântului, mai mult decât o poate face uneori cuvântul însuși.
Prin modul în care interpretează un personaj feminin colectiv, MARA LUCACI, MARI DUMITRACHE, MĂLINA BALCAN contrastează cu planul masculin prin gingășie, fluiditate, fragilitate. În anumite momente devin elemente vii ale decorului, vocile lor îngemănându-se într-un cor antic prevestitor de moarte și viață. Deseori în spatele coloanelor, parte din aceastea, cele trei actrițe dovedesc cum corporalitatea devine textualitate. VICTORIA BUCUN semnează coregrafia în care mișcarea are un rol hotărâtor în punctarea relațiilor dintre personaje, în redarea succesiunii planurilor temporale, ca la final să străpungă prăbușirea, cerul, pierderea printr-un dans vârtej și furtună.
Regizoarea ANTONELLA CORNICI a mizat pe un duo actoricesc inedit, cei doi parteneri de scenă fiind la prima întâlnire, cu atât mai mare meritul exploatării calităților și forțelor lor complementare. MARIUS BODOCHI , în sfârșit EL, pe care îl țineam minte din spectacole adolescentine, fără îngroșări, fără egoism scenic, fără vopseluri inutile, îl simte pe Zorba, îl iubește, îl admiră, este Zorba. Renunțând la orice artificiu estetic, nefiindu-i frică nici de riduri, nici de firele albe, actorul joacă(„ O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!/Să nu se simtă Dumnezeu în mine/un rob în temniţă – încătuşat”) orgasmic scenă de scenă, aruncându-se hulpav în replici, mușcând din ele, arzându-și partenerii cu privirea sa, pentru a-i transforma și pe ei în torțe. O asemenea abordare nu poate fi primită decât de la egal la egal. Pentru mine, o bucurie întâlnirea cu actorul COSMIN MAXIM! Frumos, elegant, pe picior de egalitate cu partenerul său de scenă, deține o identitate a pesonajului bine conturată, are un umanism ce iradiază, expresivitate gestuală, grijă pentru cuvântul rostit, umor. Niko învașă mersul lumii din mers, depărtându-sede paginile cărților, lăsându-se ghidat de noul său prieten, conștient de final, ațâțat de aroma tare a risculuiși a căutării.
Suntem sau nu în Creta? Muzica lui Tibori Cári păstrează filonul grecesc, este modernă, proaspătă, ține ritmul poveștii, potențează linia dramatică. „Fiecare e puțin din Beethowen și Beethowen e puțin din fiecare, fiecare poartă în sine spiritul lumii și,prin dispariție, se va descompune în el” spunea Hrisov Boicev prin vocea unui personaj din Orchestra Titanic. Poate fiecare este puțin din Zorba și Zorba e puțin din fiecare. Atunci, curaj, curaj mie, ție, fiecăruia să căutăm pe cineva căruia să îi cerem, fără a aștepta răspunsul :„Mă iei cu tine?”
ZORBA GRECUL
ATENEUL NAȚIONAL DIN IAȘI
după Nikos Kazantzakis și Hristo Boicev
Regie: Antonella Cornici
Scenografie: Alina Dincă-Pușcaș
Coregrafie: Victoria Bucun
Muzică: Tibori Cári
Distribuție: Marius Bodochi (Zorba), Cosmin Maxim (Niko), Erica Moldovan, Dani Popa, Gelu Ciobotaru, Florin Gorgos, Mara Lucaci, Mari Dumitrache, Mălina Balcan