Iluzia egalității între oameni, societăți, genuri, comunități se întreține din ce în ce mai greu, paradoxal tot prin iluzii. Un exces de corectitudine sufocă luciditatea, un refuz total al comparațiilor, al ierarhizărilor, al competivității ucide, de fapt, progresul real. Granițele de orice tip se fluidizează, limitele sunt considerat abuzuri. Tradiția este demonizată, istoria rescrisă, adevărul se îmbracă în nuanțe perfide. Unde suntem noi, oamenii, în această realitate? Cui aparținem? Avem voie să aparținem cuiva? Avem dreptul de a alege fără a fi etichetați, înfierați, ridiculizați?
Regizorul VICTOR OLĂHUȚ își asumă o piesă hrănită cu interogații și realitate. Structurată în două tablori disparate ca subiect, dar unite prin idee, „MITRALIERA DE LUT” vorbește despre intoleranță, diferențe, valori, alegeri toate nuanțate în funcție de timp, culturi, individualități. Piesa este inspirată din scrierile a doi autori în vogă, din două spații etnice și culturale diferite, Victor Pelevin și Orhan Pamuk. Viktor Pelevin este un scriitor nonconformist publicat în lume, dar romanul său, „Mitraliera de lut”, a ajuns să fie trecut pe sub mână de tineri cititori ruși din cauza cenzurii. Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a fost în repetate rânduri acuzat în cadrul unor procese intentate de autoritățile turce că defăimează în cărțile sale simbolurile naționale.
Scenografia realizată se adaptează spațiului de joc și apelează la obiecte concrete, stampe, covor, saboți, respectiv mese cu scaune într-un bar oarecare. În primul tablou aparent este vorba de un interviu de angajare într-o corporație japoneză. De aici se alunecă într-o distopie absurdă și tragică din care conceptele de onoare, fidelitate, manipulare, supunere capătă sensuri nebănuite. În al doilea tablou intriga pornește de la o întîmplare reală, aceea că niște fete musulmaneau fost exmatriculate din cauză că nu au vrut să renunțe la burkă.
În ambele tablouri se optează pentru aceeși echipă de actori, fiecare actor având partituri de întindere și impact diferite.
CEZAR ANTAL, directorul de corporație din actul întâi, este inflexibil, opac, acţionează. dezarticulat, pacea sa interioară este aparentă , întrucât se trădează prin stupide accese de furie grimase ridicole și mișcări dinamice. În rolul chelnerului se rezumă să fie discret scenic, reușind să scoată în evidență stărea de extremă tulburare prin care personajul său trece în fața unor împrejurări neobișnuite
În rolul aspirantului la angajare, MARIUS DAMIAN parcurge un drum sinuos, trece de o emoție la alta, culminând într-un portret al fricii paroxistice. Dacă la începutul interviului abordează un aer șăgalnic, pare a se împăuna cu o vizibilă victorie asupra adversarului de dialog, treptat conștientizează pericolul și începe să se zbată între tentațiile oferite mult prea lejer și sentimentul pericolului difuz. Cu arsenal de mijloace cuprinzând umorul, bășcălia, reacțiile fiziologice virulente (transpirație abundentă, gestica haotică sub imperiul fricii), actorul oferă un amestec de savuros și de ieșiri patetice. Împreună cu Cezar Antal realizează scene de un umor absurd, într-un echilibru căutat și studiat(purtatul saboților, băutul ceștilor de sake, joaca deloc joacă de-a samuraii). În al doilea tablou este soțul autoritar, bigot, care își controlează soția prin gesturi precise, prin priviri.
DORIN ANDONE nu impresionează în primul tablou în postura paznicului cerbar dur, inflexibil, misterios. Își ia revanșa din plin în rolul profesorului universitar cu vederi progresiste. Rigid și sigur pe el, aspecte relevate de postură, gestică, modul în care răspunde primelor întrebări, profesorul nu simte apropierea pericolului. Identitatea personajului cu tot sistemul de convingeri și valori se anulează sub imperiul fricii de moarte. De la superioritatea distantă și camuflată sub haina politeții se trece la o stare de neliniște. Replicile nu mai sunt livrate calm și doct, cuvintele se precipită, frazele se întrerup sub presiunea presentimentelor stranii. În final, erudiția și progresismul nu mai ajută cu nimic. În fața morții se cască un hău de întuneric.
Debutul actorului IUSTIN CĂUNEAC nu te poate lăsa indiferent. Este tânărul musulman, ferecat în frustrări și prejudecăți, îmbătat de doctrine și credul în dorința sa de răzbunare. Are o intensitate bine susţinută de un gând interior care se insinuează subtil. Tânărul actor și-a pus la bătaie toate resursele de talent, mobilitatea psihică, și fizică, mergând pe firul corect al proiectului său interior de acțiune. Personajul suferă transformări radicale pe care le prevestește printr-o sclipire a ochilor care nu arată doar admirația față de interlocutorul său. Îi simți combustia interioară, transformările sunt la vedere,
În acest univers eminamente masculin îi revine FLORENTINEI NĂSTASE rolul de a întruchipa feminitatea supusă și decorativă.Frumoasă ca poza unei stampe, cu mișcări gracile, actrița este elocventă prin tăceri sale și zâmbetul său înghețat.
Spectacolul regizat de VICTOR OLĂHUȚ prilejuiește multe interogații, sperie, te amuțește. Chiar așa să fii ajuns lumea noastră? Dacă ni s-ar pune în mână o mitralieră câți dintre noi am refuza să tragem, câți ne-am căuta deja în minte țintele?
MITRALIERA DE LUT
Regia: Victor Olăhuț
Distribuția: Dorin Andone, Cezar Antal, Marius Damian, Iustin Căuneac și Florentina Năstase.
Parteneri: Cultură’n Șură, Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Arte București, Colegiul Național „Mihai Viteazul” București.
Proiectul „Mitraliera de lut” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.