Într-un timp în care râsul gâlgâie strident la glumițe fără perdea și la gaguri prăfuite, în care comicul își atrage drept parteneri de sindrofie sexul, politica și rudimentarul, o echipă de tineri riscă plănuind a ne face să râdem inteligent, vizionar, ironic, reflexiv. Aducând pe scenă personaje reale care se luptă având drept armă un creion, ridicând la rang de intrigă duelul între idei, călcând cu sfială granița fragila dintre viitor și vis, piesa PICASSO VS. EINSTEIN de Steve Martin, în regia Teodorei Petre și scenografia lui Andrei Șova se joacă în premieră națională la Teatrul de Comedie.
Cu siguranță punctul de plecare al piesei este lucrarea teoretică„ Einstein, Picasso, Spațiul, timpul și frumusețea care provoacă ravagii” a dramaturgului Arthur I. Miller. Acesta a fost pasionat de analiza unor coincidențe uimitoare dintre Einstein și Picasso, asemănările în viața lor personală, viața profesională și creativitatea lor fiind documentabile. Miller oferă biografii ale ambilor bărbați. Ambii au fost singuratici prin preocuparea lor pentru descoperire, ambii au atras femei pe care s-au simțit liberi să le abandoneze lejer. În atmosfera intelectuală din 1905, Einstein și Picasso au început să exploreze noi noțiuni despre spațiu și timp. Abordarea lui Einstein asupra spațiului și timpului nu a fost în primul rând matematică. Noțiunile de estetică au fost esențiale pentru descoperirea în 1905 a relativității. Nici studiile lui Picasso despre spațiu nu au fost strict artistice, având interes pentru dezvoltarea știinției, reflectat în celebra „Domnișoarele de la Avignon”, pânză ce reduce noua estetică la simplitatea formelor în geometrie.
Dacă Arthur Miller abordează o întrebare importantă: care a fost legătura, dacă există, între apariția simultană a fizicii moderne și a artei moderne la începutul secolului la XX-lea, Steve Martin se agață de aceaste interogații și brodează o poveste cu nuanțe utopice despre o posibilă întâlnire dintre Picasso și Einstein în barul Lapin Agile. Picasso at the Lapin Agile, care a avut premiera la Steppenwolf Theatre din Chicago în 1993, se inspiră din pictura lui Picasso din 1905 „La Lapin Agile”, oferită lui Pere Freae, proprietarul barului Lapin Agile, pictură expusă acum la Metropolitan din New York.
Steve Martin imaginează o întâlnire într-un bar dintre cei doi nonconformiști geniali unul al artei, celălalt al științei, când ambii sunt la un pas de marile descoperiri: Einstein (Răzvan Krem Alexe), care va publica în scurt timp uimitoarea sa Teoria relativității și Picasso(Theodor Costache), care este pe cale să creeze cubismul. Einstein are doar 25 ani și este încă funcționar guvernamental în acest moment, dar presimte că va descoperi ceva epocal. Picasso este un pictor arogant și un mare afemeiat, pentru care femeile sunt doar obiecte sexuale. Chiar înainte ca Picasso să ajungă la Lapin Agile, o tânără frivolă, Suzanne(Andreea Alexandrescu) se așteaptă să se întâlnească cu pictorul cu care avusesese o aventură scurtă. În bar se mai află și Gaston (Marius Drogeanu) un bărbat cu probleme de prostată care părăsește constant scena pentru a merge la toaletă. Își mai fac apariția Schmendiman (Dragoș Galbăn), un dealer de artă, Sagot(Angel Popescu ), Contesa(Laura Creț), un vizitator staniu (Iosif Paștina)toți sub supravegherea lui Freddy (Sorin Miron), un barman savuros care conduce localul împreună cu iubita lui, Germaine (Ana Maria Turcu). Picasso și Einstein încep să dezbate valoarea geniului și talentului și ajung să se provoace unul pe celălalt la un duel. Armele alese sunt creioanele și când văd ce a mâzgălit celălalt pe o bucată de hârtie, înțeleg că amândoi vor modela secolul la XX- lea.
Regizoarea Teodora Petre reușește să mențină ritmul alert al spectacolului, fără a renunța la sugerarea unei atmosfere relaxante, de boemă piedută. O distribuție numeroasă își găsește locul pe scenă, fiecare rol are momentul său de strălucire, ca întreg ansamblu să funcționeze strălucit. În rolul fizicianului Răzvan Krem Alexe mizează pe comicul de limbaj, deși i-ar fi suficiente atitudinea sa blândă și visătoare, gesturile arhicunoscute bine redate (mișcare rapidă a limbii extinse și a părului). Într-o scenă delicioasă cu un dozaj ideal de copilărie, nonșalanță și siguranță, el devine calculator uman ce descifrează tainele încâlcite ale finanțelor. În rolul lui Pablo Picasso, Theodor Costache pendulează între agilitate și lascivitate, are resurse de senzualitate, chiar umbre de efeminare, fără a-i lipsi energia sexuală și bravada înfumurată. Deși portretizeazaă niște genii în pragul descoperirilor lor majore – cubismul și teoria relativității, cei doi actori aleg insprat să nu iasă din sfera normalului tinereții, ceea ce conferă mai mult farmec disputei lor juvenile. De fapt avem în față niște tineri ce se luptă cu nesiguranțe familiare vârstei în materie de viață, timp, iubire, muncă, încredere în sine.
Pe lângă protagoniști, alte câteva personaje pline de spirit și vervă au ieșit din Lapin Agile pentru a însufleți conversația și a stîrni confuzii ilariante publicului. Dragoș Galbăn își mulează jocul pe personalitatea stranie și incifrată a lui Schmendiman, un nebun inventator de materiale ciudate, și inutilizabile. Angel Popescu este Sagot intuitiv, ironic(mai ales când analizează performanțele lui Matisse) și curios, dealerul de artă care a recunoscut că lucrările lui Picasso vor evalua în cele din următorii mulți franci. Marius Drogeanu se rasfață în al său Gaston, cu un simț al umorului mucalit, mai ales când admiră o pictură pastorală cu oi, stârnind zâzanie și când exprimă același sentimnte față de o mică lucrare a lui Matisse. Contesa Laurei Creț este prețioasă și stăpână pe farmecele sale fizice mai atractive decât orice teorie.Vizitatorul din viitor jucat de Iosif Paștina are combustie interioară și aplomb. Personajul Suzannei este întruchipat de Andreea Alexandrescu, o actriță din ce în ce mai vizibilă. Senzualitate, fler, teatralitate îndrăzneață, incandescență, nerv, toate dau roade într-un prcurs ce nu te poate lăsa indiferent.
O bucurie întâlnirea cu actrița Ana Maria Turcu (Germaine). Germaine este un fin observator, de acolo, din spatele sticlelor și paharelor, ochii ei agili par a surprinde tot, înțelegând psihologia clienților barului la detaliu. Este nonșalantă, expansivă cu măsură și dezvoltă personajul sugerând și o anume problemă interioară, o nemulțumire față de statutul său care o lasă deseori pradă visării. Punctul forte al distribuției este Sorin Miron în rolul barmanului Freddy. Prin rostirea cu tâlc a replicii, prin ironie fină, își permite a fi uneori cinic, deseori realist. Vorbind și când nu are replică, prin modul cum relaționează prin priviri cu celelalte personaje, Freddy este un punct de echilibru, în jurul căruia și personajele principale gravitează.
Toată această umanitate zgomotoasă, duală, visătoare, superficială are nevoie de un spațiu de manifestare care să o îngăduie și acesta este barul lui Freddy. Scenograful Andrei Șova ne oferă un adevărat bar parizian, cu toate detaliile de mobilier: tejgheaua, mesele confortabile de cafenea, fotolii, o canapea, statuete, un aparat foto retro imens. Oferta expansivă a acestui decor “filmic” se poate adresa și unei săli de mai mare dimensiune.Designul de iluminat proiectează viziuni sugestive ale secolului ce stă să vină. Costumele personajelor respectă timpul piesei și personalitatea celor ce îl populează.
Este un spectacol dens, provocator, dar își va găsi greu publicul. Nu că nu ar avea valoare, dimpotrivă. Fără o minimă cultură generală, fără simțul umorului, fără vagi cunoștințe despre artă și lumea întreagă, nici google nu te poate salva. „Numai prin știință și artă civilizația are valoare” spunea matematicianul Henri Poincaré, descris cândva drept „ultimul dintre universaliști” Așa cum teoria relativității a răsturnat regulile clasice ale spațiului și al timpului, cubismul lui Picasso a detronat perspectiva în artă. Bietul Elvis pare un geniu diletant căutător de ritmuri și forme noi. Ego-urile celor două personaje sunt de nestăvilit, dar mai de nestăvilit este influența operelor create. Știința modernă este Einstein și arta modernă, Picasso. Și totuși, despre ce ar vorbi? Despre ce-am vorbi?
PICASSO VERSUS EINSTEIN („PICASSO AT LAPIN AGILE”)
Teatrul de Comedie
De Steve Martin
Regia Teodora Petre
Scenografia Andrei Șova.
DISTRIBUȚIE: Răzvan Krem Alexe (Einstein), Theodor Costache (Picasso), Sorin Miron (Freddy), Marius Drogeanu (Gaston), Angel Popescu / Emanuel Cifor (Sagot), Dragoș Galbăn / Cosmin Gaspar (Schmendiman), Iosif Paștina (Un vizitator), Ana Maria Turcu (Germaine), Andreea Alexandrescu (Suzanne/O admiratoare), Laura Creț (Contesa)