Motto: Roger Chartier (2008): „Ascultați morții cu ochii celor vii”,
„Unde-ai fost 25 de ani?”
„Unde ai fost atunci când ne-au luat și ne-au umilit?”
Sunt întrebări care te bântuie și cu care pleci acasă în căutarea unor răspunsuri ce nu vor ajunge vreodată către cel ce le pune. Sunt întrebări arme care aruncă în aer poduri ce abia se construiesc. Sunt întrebări lacrimă ce nu se lasă ștearsă. Sunt întrebări ucise de răspunsuri, înmormântate în tăcerea lor. Sunt întrebări pentru care nu există niciodată nici momentul potrivit, nici răspunsul potrivit. „Memoria și trecutul au propria lor identitate. Stau ascunse în întuneric și așteaptă momentul potrivit pentru a ieși din nou la iveală. Nu există nici o șansă să negi sau să respingi trecutul pentru că te va prinde din urmă și te va încolți ca într-o ambuscadă.”scria Nava Semel, autoarea piesei RUDE PIERDUTE (traducerea în limba română: Gabriela Myers, dramatizare: Eugen Cojocaru).
Anul 1949, războiul a sfârșit, statul Israel trăiește o perioadă de austeritate. Două familii refugiate încearcă să supraviețuiască într-un cartier de imigranți, în Shikun Olim muncind, visând, negociind, înșelând, uitând. o epocă a raționalizării în perioada de austeritate a Israelului, iar două familii de refugiați caută cu disperare surse de venit. Într-un apartament locuiește familia Boim din România, care a supraviețuit războiului din Polonia renegându-și relgia, pretinzând că este creștină. Alături locuiește o croitoreasă din Salonic împreună cu fiica ei, ambele supraviețuitoare ale lagărului de concentrare de la Auschwitz. Cu toții ascultă la Radio emisiunea zilnică dedicată căutării rudelor pierdute, difuzată, zilnic, de postul Kol Yisrael timp de peste douăzeci și cinci de ani.Aparatul de radio capătă valențe multiple, el fiind legătura familiilor cu trecutul, o poartă către viitor, un fir de speranță, un creuzet al identității spirituale într-o lume ce pare a se pulveriza în lumi mărunte și instabile.
RUDE PIERDUTE este o piesă despre recuperarea memoriei, despre necesitatea conservării ei, o cale de transmitere a acesteia. Femei și bărbați, tineri și maturi în haine triste și învechite, purtând în brațe valize, un aparat de radio, o trompetă, amintiri din copilărie, frînturi de conversaţie, o mașină de cusut, fotografii în sepia, artefacte salvate pe drumul exodului, toate aceste fragmente de istorie par o scenografie vie, elemente de istorie punctuală reconfigurează o memorie colectivă disparată.
RUDE PIERDUTE este o piesă de echipă, cu o distribuție generoasă, cu partituri ce se susțin reciproc, se completează. Şi fiecare personaj de pe scenă răspunde parcă la întrebarea „ Unde am fost acum 25 de ani?”urmată de reacţii ce se constituie într-un un răspuns colectiv pe care fiecare spectator îl ia cu el după spectacol și îl înțelege în felul său.
Minunată Roxana Guttman, un munte de tărie într-un trup fragil, o față a cărei frumusețe stă în ridurile și fine și în tristețea ochilor, un chip cu austeritatea mormântului în care se îngroapă cuvinte, chipuri, reflexiile lumilor trecute. Actrița știe să evite cu eleganţă alunecările în melodramă și patetismul, optează pentru un joc în forță, desprins parcă din filmele neorealiste italiene.
Finalul, rotund, alungă durerea pierderii și a căutării. Așteptarea ostoită și împlinită deschide porți spre o nouă așteptare, spre un nou răsărit.
RUDE PIERDUTE
co-producție cu Teatrul de Artă Deva
Autor: Nava Semel
Traducerea în limba română: Gabriela Myers
Dramatizare: Eugen Cojocaru
Regia: Mihaela Panainte
Scenografia: Mihai Panaitescu
Light design: Lucian Moga
Sound design: Romeo Ioan
Distributia
Anuța: Maia Morgenstern/ Roxana Guttman
Iankel: Andrei Finți / Mircea Drîmbăreanu
Gitta: Luana Stoica
Nisan: Mircea Dragoman
Rebeca, Rivka: Cristina Cîrcei
Sarika: Lorena Luchian / Cabiria Morgenstern
Izhar: Andrei Miercure
Avram: Mihai Prejban
Avihai: David Mihai Enache
Fetița: Antonia Maria Dragoman
Părinții: Dorina Păunescu și Mihai Ciucă
Voce radio: Nicolae Călugărița