Așa de mult a iubit Cehov lumea, încât i-a dăruit acesteia piese de teatru în care lumea a încăput ca pe un pat al lui Procust, ajustându-se și prelungindu-se cât să simtă fâlfâire de pescăruș și freamăt de livadă de vișini prin care trei surori se plimbă la braț cu o dama de pică și cu un unchi Vania sceptic și dezamăgit.
Niciun dramaturg nu a impulsionat așa de tare precum Cehov scrierea unor piese- remake sau urmări, cu personajele sale în situații inedite sau în diverse perioade (Cehov în show business, A patra soră, Nina, Stupid Fucking Bird, Și Mașa, și Vania, și Mike sunt numai câteva dintre ele). Pentru Evdokimos Tsolakidis, actor, regizor, profesor de actorie, creator al Teatrului Schimbărilor din Atena, Cehov este inspirație și punct de plecare în cea mai cunoscută din scrierile sale: Atena -Moscova (2001) ce ar putea fi continuarea modernă a piesei „Trei surori”. Regizorul Radu Catană și actrițele din distribuție(traducerea & adaptarea textului: colectivă) optează pentru titlul „TREI SURORI ÎN ATENA”, un titlu simplu și sugestiv ținând cont de subiect, viața femeilor din Rusia care trăiesc ca imigranți economici, relațiile lor personale și sociale. Cu titlul originar „Atena –Moscova”, piesa a fost montată la „Apo Michanis Theatro” și DIPETHE Kozani, în timp ce a fost reprezentată la Zurich, Hamburg, București, Teheran, respectiv, Tipota la Zurich, Izmir, Istanbul, Teheran
Suntem, așa cum indică autorul, într-un living boem și trist. Cu atât mai rău, pentru că nu are nicio fereastră sau deschidere către balcon. Așa că spațiul ușor claustrofob al Casei Kerim unde lumina artificială este necesară tot timpul, este ideal pentru scenografa Kimberly Vintilă. Apartamentul înghesuit și înțesat de lucruri reflectă precaritatea materială și izolarea celor trei personaje ce acum fac parte din minoritatea orașului. Personajele par claustrate înăuntrul casei. Olga și Mașa sunt două dintre cele trei surori rusoaice care acum trăiesc în Grecia. Sosirea mezinei, Irina, le aprinde suspiciunile uneia față de celălaltă. Unde lucrează Mașa? Irena este într-adevăr călugăriță sau este implicată în mafia rusă și în vânzarea de arme? Olga chiar practică prostituția? Oare mai visează ele să ajungă la Moscova?
Nici în această nouă viață fericirea nu dă buzna în viețile celor trei. Suntem acum în secolul XXI, în capitala Greciei care se pregătește de olimpiade și este plină de imigranți ilegali . Mirajul Bursei prinde în rândul oamenilor simpli, frumusețea clasică nu mai are valoare.
Piesa începe prea zgomotos și mult prea teatral. Este adevărat că vechea Olgă care se întreba „Dacă am ști, dacă am ști de ce trăim, de ce suferim…! a murit, lăsând în loc o tânără ce nu are timp să se întrebe despre sensul existenței, fiind un imigrant economic care trebuie să supraviețuiască. Andreea-Roxana Neagu are un joc entuziast, poate prea temperamental, prea declarativ, dorind să arate tot dintr-o lovitură: că este frumoasă, că o iubește și o acceptă pe Olga, că o poate înfățișa publicului așa cum este ea, energică, avară, nervoasă, gata de orice compromis să își mărească sumele investite. Luiza Ghindă bâjbâie la început în căutarea Mașei, dar se regrupează rapid și își recuperează personajul, „compătimește” împreună cu el întreținând o atmosferă misterioasă și romanțioasă. Sensibila Mașa este menajeră, alergică la detergenți și ia constant pastile Minunat monologul de final rostit cu ochii înlăcrimați în fața unor simple amintiri. Dacă vreți ca o piesă să capete consistență și lumină, să echilibreze și să niveleze asperitățile jocului celorlalte personaje spre care întinde punți de comunicare, atunci distribuirea Claudiei Moroșanu(Irina) este soluția ideală. Măruntă, fragilă, dar cu o mare expresivitate a privirii care te captează ca un magnet, absolut delicioasă în hainele negre de călugăriță, Claudia este cariatida care susține acțiunea din momentul intrării în scenă, îi dă mister și dinamism. „Se spune că după ce ai văzut Cariatida plângând, nu o să mai plângi niciodată în viața ta..” Nimic artificial în rostire, nimic patetic, nimic gratuit. Un firesc desenat prin zâmbete și mirări, prin gesturi mărunte și întrebări discrete. Relațiile celor trei femei trec prin multe fluctuații, Irinei revenindu-i sarcina nespusă de a le determina prin abordarea ei calmă, empatică a situațiilor tensionate până când surorile reușesc să-și mărturisească reciproc ceea ce simt cu adevărat. Claudia Morășanu surprinde cu candoare curaj existenţial al Irinei, singura capabilă să ia o decizie de viaţă, luându‑şi soarta în mâini.
Într-o lume a bărbaților care bat la tobe în creierii nopții, urlă că se sinucid, sună la telefon ca disperații, impun reguli, fac și desfac lucruri, celor trei surori nu le rămâne drept armă decât solidaritatea. Laitmotivul operei cehoviene, înstrăinarea de sine, nu lipsește. Poate s-au rătăcit una de cealaltă, poate sunt suspicioase, chiar paranoice, dar cu siguranță, toate trei încă visează la Moscova.„Și vom munci…” auzi în minte.Cu semn de exclamare saui interogație, niciodată punct.
TREI SURORI ÎN ATENA
textul: Evdokimos Tsolakidis;
traducerea & adaptarea textului: colectivă;
Regia: Radu Catană;
Scenografia: Kimberly Vintilă;
Cu Andreea-Roxana Neagu, Luiza Ghindă, Claudia Moroșanu. Parte din proiectul Th. Umbræ