„Nu e plăcut să mori pe cruce
E mult mai plăcut să-ți auzi numele șoptit în întuneric.”
Există scriitori care nasc personaje. Și există scriitori care devin ei înșiși un personaj. Charles Bukowski aparține ambelor categorii. În spectacolul Nopți by Bukowski (sau Bukowski by Night), miza nu este ilustrarea unei biografii scandaloase, nici o simplă dramatizare a unor poeme, ci convertirea unei personalități extreme într-o prezență scenică mușcătoare, respirând aburii alcoolului și metafora lumii cu aceeași pasiune.
Bukowski by Night, regie Alina Hristea Aldulescu, adaptarea liberă după Bukowski realizată de Radu Aldulescu din selecții și fragmente din romanele sale, din poezii și mici texte inedite publicate, din scrisorile trimise de el, din interviurile date la diferite televiziuni și din manuscrise se constituie într-un original și sincer omagiu adus controversatului scriitor.
Charles Bukowski, unul dintre cei mai cunoscuți și controversați scriitori americani ai secolului XX, a avut ca puncte de referință excesele, alcoolul, sărăcia, dar și o disciplină de fier a scrisului. A avut numeroase iubite și aventuri, experiențe care au inspirat romanul „Women”, dar care i-au adus și conflicte și dezamăgiri. Cele mai cunoscute opere ale sale includ romanele „Post Office”, „Factotum” și „Women”, care descriu cu realism și un umor negru experiențele sale personale și ale marginalilor din societate. Bukowski a murit pe 9 martie 1994, lăsând în urmă o operă care încă inspiră prin sinceritatea și brutalitatea ei.„Problema lumii este că oamenii inteligenți sunt plini de îndoieli, în timp ce cei proști sunt plini de încredere”, era motto-ul lui.
Regizoarea Alina Hristea își începe spectacolul cum altfel decât cu poezie, într-un bar unde domină, cu litere mari luminoase titlul spectacolului care se apropie de performance prin flacăra cu care actorul Karl Baker trăiește, joacă, recită, cucerește auditoriul captat de spectacolul vieții artistului Art Legend, înnebunit de insistența fanelor, îndrăgostit de Gloria cea tumultoasă, oblojit de tandra Alice, mereu în haos sentimental, mereu la postul său când e vorba de scris.
Art Legend își poartă cu hedonism carisma, peste care aruncă șiroaie de sinceritate frustă, ironie neagră, durere și venin. Personalitatea lui Bukowski este o combinație de exhibiționism și interioritate. Își expune defectele, dar își ascunde inima. Își strigă bețiile, dar șoptește despre „pasarea albastră” dinăuntru. Vorbesc despre Art și despre Bukovski , deși poate ar fi trebuit să încep cu numele celui care are capacitatea de a transforma un scriitor în personaj de teatru prin dibuirea fisurilor sale interioare, Karl Baker. Cei ce l-am văzut înTi amo, Maria sau în Zaraza știamcă va trage spectacolul spre un adevărat one man show, nu din lăcomie, ci din bucuria frenetică de a se îmbăta la rândul său cu versurile scriitorului.
Bukowski nu este jucat realist, în sens clasic. Energia contradictorie a personajului îl plasează pe orbita antitezelor: brutal și tandru, cinic și vulnerabil, misogin în aparență și disperat după iubire în adânc. Jocul lui Karl Baker presupune o economie a efectelor și o intensitate controlată. Fiecare pahar ridicat pare un gest de apărare. Fiecare râs te doare pentru că simți că îl doare. Fiecare tăcere vorbește, pentru că acoperă un urlet.
Pentru Bukowski, alcoolul nu este un accesoriu boem, ci un mecanism de supraviețuire. „Băutura e o formă de sinucidere din care ți se permite să revii.” Beția nu este jucată caricatural, alcoolul nu îl face mai puternic pe Art, ci mai permeabil. Drama alcoolului este, de fapt, drama lucidității prea acute. Bukowski bea pentru că vede prea clar. Pentru că simte prea intens. Pentru că lumea e, pentru el, un mecanism absurd care strivește sensibilitatea.
Dincolo de baruri, femei și replici memorabile, adevărata temă este singurătatea. O singurătate ontologică. „În această lume există singurătate atât de multă…”
Pe scenă, această singurătate se simte mai ales când personajul este înconjurat de muzică, de femei. Karl Baker își creează un spațiu interior izolat, chiar în mijlocul acțiunilor. Bukowski este singur nu pentru că nu are pe nimeni, ci pentru că nu poate rămâne lângă nimeni. El fuge înainte ca abandonul să vină.
„Suntem inexplicabil de singuri,pentru totdeauna singuri,
Aşa a fost planificat să fie,
Niciodată nu s-a dorit ca lucrurile să fie altminteri –
Iar când va începe lupta cu moartea
Ultimul lucru pe care vreau să-l văd este un cerc de feţe omeneşti aplecat deasupra mea –
Mai bine să se afle acolo doar vechii mei prieteni şi zidurile sinelui meu.”
Asistăm la două planuri, cel exterior, bărbatul dur, alcoolic, sarcastic, cu replici tăioase și cel interior, copilul umilit, bărbatul care se teme că nu va fi iubit, artistul care scrie pentru a nu înnebuni.
„Dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiți; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătorești; dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva.“ Băutura e, la Bukowski, nu doar însoțitoarea cotidiană a unei existențe boeme, duse la limita ratării fizice, sociale și psihice. Alcoolul, în formele lui variate (cu obișnuințe, mărci și genuri preferate), e o substanță programatic intelectualizată, legată asumat de scris, de rostul existenței și de o perspectivă voit defazată asupra realității. https://romanialiterara.com/2021/10/bukowski-despre-bautura-si-viata/
Relațiile cu femeile sunt contradictorii. Le ironizează, le reduce la corporalitate, dar în același timp le caută ca pe o salvare temporară. Femeia este, la Bukowski, fie un incendiu care mistuie (Gloria), fie un pansament(Alice). Intenția regizorală pare a fi aceea că eternul feminin își diluează individualitatea, femeile funcționând ca oglinzi. În Gloria vedem propriile excese ale lui Art Legend, în Alice încercăm să întrezărim liniștea iluzorie. În prezența lor, Bukowski nu mai este doar cinic; devine nesigur, pentru că, de fapt, se întâlnește cu el însuși. „Tânjesc după femei ca disperatul, cu cât sunt de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Dar femeile – femeile adevărate – mă sperie, pentru că ele îţi doresc sufletul, iar eu vreau să păstrez ce a mai rămas din al meu. Tânjesc, după femei de joasă speţă, pentru că sunt ucigătoare şi directe, n-au nic o pretenţie. Nu pierzi nimic, după ce dispar. Dar, în acelaşi timp, tânjesc după o femeie tandră, adevărată, cu tot preţul exorbitant. Oricum ar fi, sunt pierdut. Un bărbat puternic ar renunţa la ambele variante. Eu nu sunt puternic. Aşa că merg înainte, mă lupt cu femeile, cu ideea de femeie.” Cele două actrițe, Gabriela Porumbacu (Gloria) și Delia Lazăr(Alice) par copleșite atât de complexitatea personajului principal „Scăpat din brațele unei iubiri,căzut în brațele alteia”, dar și de forța, carisma și dăruirea cu care Karl Baker îl împlinește scenic. Gabriela Porumbacu are o prezență impozantă, simțul umorului și franchețea replicilor atenuează unele stridențe de ton.Delia Lazăr este calină, tandră, dar uneori atinge pateticul. Confruntarea dintre cele două în casa bărbatului iubit nu este cea mai izbutită scenă.
Și pentru că uneori detaliile dau tonul unui spectacol, aș fi preferat o mai multă atenție acordată costumelor personajelor feminine. În a doua parte a spectacolului se impunea ca Gloria, profund schimbată în atitudinea sa față de Art să poarte alte haine, așa cum Alice, o femeie sofisticată cu bani, care se întorcea de la Paris, trebuia să emane lux rafinat. Și dacă tot vorbim de detalii, cărțile împrăștiate pe scenă ca recuzită ar fi fost firesc să fie cărțile timpului, în engleză.
Coloana sonoră este atent aleasă, ținând cont de pasiunea pentru Mozart și Mahler a lui Bukovski.„Nu scriu niciodată dacă nu am radioul deschis pe muzică clasică. Să ascult muzica asta în timp ce scriu a făcut mereu parte din munca mea.”
De ce să-l citim pe Bukowski?
Pentru că este un scriitor care nu se minte pe el însuși. Bukowski face literatură cum bea. Scrie cum curge sângele prin vene. https://anamariaonisei.ro/interviu-cu-cristian-neagoe-bukowski-m-ajutat-sa-trec-prin-multe-momente-grele/
De ce să vedem spectacolul Alinei Hristea?
Pentru că transformarea lui Bukowski în personaj de teatru funcționează. El a trăit deja teatral. Și-a construit propria legenda. Și-a regizat căderile. Și-a mitologizat ratarea. Dar în spatele mitului rămâne omul care scrie din necesitate vitală.
Pentru că spectacolul câștigă în impact luând forma împărtășirii unei vieți damnate și neîmplinite, viața unui om care a trecut prin decenii întregi de ignorare.
Pentru că interpretarea lui Karl Baker este o reușită. Bukowski pe scenă este un bărbat care ar arde lumea pentru a salva câteva versuri. Un om care să îneacă tandrețea în whisky, dar nu reușește o ucidă. Un scriitor care a înțeles că arta nu e despre succes, ci despre supraviețuire.Karl Baker ne face, pentru o clipă, să vedem pasărea albastră fără ca personajul să știe că o vedem.
„viaţa ta e viaţa ta
n-o lăsa târâtă în mocirlă
atâtea uşi deschise
dar există și o lumină undeva
s-ar putea să nu strălucească foarte tare dar
ea învinge întunericul
stai de veghe
zeii îţi vor trimite şanse
recunoaşte-le
mergi pe mâna lor
nu poţi învinge moartea dar
uneori poți rămâne în viaţă
şi cu cât reușești asta mai des
cu atât se va face mai multă lumină.”
Bukowski by Night
Regia și selecția muzicală: Alina Hristea
Adaptare: Radu Aldulescu
Scenografia: Șerban Savu
Cadrul vizual: Ciprian Duică
Distribuția:
Karl Baker
Gabriela Porumbacu
Delia Lazăr