„Oamenii, leii, vulturii şi potârnichile, renii cu coarne înrămurate, gâştele, păianjenii, peştii cei tăcuţi ai apelor, stelele de mare şi cele ce nu puteau fi văzute cu ochiul, într-un cuvânt toate vieţuitoarele, toate, toate s-au stins după ce au încheiat tristul ciclu al vieţii lor. Sunt mii de veacuri de când luna în zadar îşi mai aprinde candela…„. Am plecat cu Cehov în gând după ce, aproape două ore, pe scena Teatrului Apropo, am urmat un vagabond reflexiv pe un tarâm entomologic unde au zburdat fluturi, molii, gândaci, furnici, greieri, scorpinoni, licurici, efemeride și muște într-un tablou straniu, dar realist, amuzant, dar tragic în esență.
„Imagini din viața insectelor” sau The Insect Play, The Life of the Insects, The Insect Comedy, The World We Live In and From Insect Life este o piesă scrisă în cehă de frații Čapek (Karel și Josef), publicată în 1921 și cu premiera în 1922 la Teatrul Național din Brno, Cehoslovacia, care abordează teme precum superficialitatea sentimentelor, degradarea valorilor umanismului, amenințările consumerismului, naționalismului și totalitarismului toate rezultând prin viața insectelor. „Astăzi, piesa pare de-a dreptul profetică, având în vedere momentul scrierii ei și nebunia care avea să stăpânească Europa încă aproximativ 15 ani în viitor”, spunea omul de teatru John Blondel despre această alegorie morală satirică din care se revarsă un șuvoi de comportamente și caractere umane.
Regizorul Radu Craciun se joacă cu venerabilul text cu vârsta de 100 de ani, îl reîmprospătează cu trimiteri din realitatea autohtonă, îl descoase și îl coase la loc înlăturând ceea ce i se pare mai puțin relevant ca să îi adauge inserții spumoase desprinse parcă din Caragiale „Unde vrei să ajungi cu asta? Ce, tu nu sugi sângele poporului? Nu asta facem toți? Toți cei care vorbesc așa, virtuos, vor doar să țină tot sângele pentru ei. Până la ultima picătură.” sau sloganuri foarte actuale în peisajul politicii autohtone:„ „Pentru națiune! Pentru Popor! Pentru Binele comun!Interesul menține Națiunea. Națiunea menține poporul. Poporul menține binele comun! Iar binele comun menține statul!” .Excelentă ideea aducerii în piesă a poeziei „Gândăcelul”, de Elena Farago, poezie simbol pentru o anumită generație.
Cu experiență deja în „d ale cabaretului”, regizorul optează pntru această formă dramatică, aliaj între tragic și comic și își aduce personajele pe o scenă rotativă unde performează pe rând sau în grup într-o structură compusă din prolog, actul întâi (cu tablourile ”Farmec”și „Eternul sex”), actul al doilea (tablourile „Răpirea la ceruri: delir și extaz” și „În cuibul inamicului”), actul al treilea(”Furnicăria”) și un epilog concluzie”Viața și moartea”.
În ritm de cabaret, totul zumzăie, totul pișcă, totul forfăie. Nimic deplasat, totul actual, pertinent, relevant „… noi suntem o reflecție la scară microscopică a universului după cum și universul este o reflecție la scară macroscopică a noastră. Ce e în mic e și în mare și viceversa, la infint. Deci dacă Universul reflectă lumină, înseamnă că reflectă și lumina noastră, pe care noi o reflectăm la rândul nostru.”
Pământul se învârte, lumea se învârte, istoria se învârte, o alegare năucă după tot și nimic. Scenografa Ioana Șomănescu se descurcă bine într-un spațiu destul de mic, nu îl aglomerează inutil, adaugând doar o construcție ce poate fi privită ca o cochile de melc, coiful unui războinic sau copertina unui cărucior de copii. În ceea ce privește costumele, se exclud cele de de insecte prea metamorfice. Actorii poartă un fel de salopete funcționale de culoare bej și doar câteva elemente precum ochelarii, lanternele au rolul de a indica speciile. Personal apreciez lipsa aripilor, antenelor, a măștilor de plastic și a altor artificii care ar fi putut, la nivel vizual, coborî reprezentația la nivelul unui spectacol pentru copii. Din păcate, la nivel de mișcare scenică, de coregrafie, cu excepția câtorva momente, actorii nu reușesc să își exprime natura de insectă prin gesturi, mișcări sau dans, totul rămânând la nivel de intenție (Coregrafia: Vlad Pelin). Universul sonor aparținând lui Theo Costache este incisiv, percutant, se împrumută de la natură, te scâcâie, te neliniștește. Songurile se încadrează în poveste, delimitează scenele, conțin mesaje decriptate sau sintetizează consecințe și efecte în versuri burlești.
Regizorul Radu Crăciun și-a format deja o echipă care și ea s-a sudat( prezentă în„Gaițele”, „Dansul morții”), așa că nu este de mirare că la nivel de distribuție, atât individual, cât și în scene de ansamblu, totul se leagă, totul curge firesc. Prezent permanent în scenă, Theo Costache(Vagabondul) acționează ca un cor din agora, are rolul de conaisseur, rol pe care îl exercită cu smerenie și uimire. O lume întreagă se perindă prin fața sa, el îi absoarbe tarele, vaietele, nedreptățile, le înghite, le simte gustul de putregai, din când în când dialoghează cu publicul sau cu sine însuși„„Sau dacă ucizi, să nu-ți faci provizii. Mănânci și gata! Să faci provizii e o crimă față de cei care nu pot să-și facă. Mănânci cât vrei și gata! Și așa ar ajunge pentru toată lumea! Nu?” Răzvan Nicolae Răduță (Arnold, Victor, Lepidopteristul, Mitya, Greierele, Furnică, Nikolai) are greutate și consistență scenică în orice postură s-ar afla.De la superficialitate la duritate, de la umilință la forță, trecerile se fac , aparent fără efort, tonul se schimbă, chipul parcă este altul. Arthur, Felix, Dima, Larva scorpionului, Parazitul, Furnică, Căpitan Bugdanovici, toate aceste personaje se adună, se combină în jocul ludic, cu accente de burlesc al lui Mihai Niţă. Maria Grosu performează în songuri, combină lascivitatea cu puritatea, intuiește nevoia de gestică și mișcare adecvate personajului și îi reușește și acest punct, este senzuală, calină și felul în care rostește replicile ți le întipărește definitiv în memorie. „Viața înseamnă să ai căsuța ta. Și copii. Și perdeluțe.”Mariei Costeschi îi revine rolul de a deschide, în manieră brechtiană, spectacolul. Detașată, rece, foarte sigură în postura de dramaturg intervine în diverse scene, le evaluează, ca să emită apoi cu o voce impersonală, constatări succinte asupra instinctelor biologice care propulsează conduita umană. Mariei îi aparține și finalul în care superba efemeridă străvezie închide viața în moarte într-un ciclu firesc și previzibil.
Am lăsat-o la final pe Gabriela Porumbacu (Samantha, Scorpion, Furnică, Cântăreață cabaret, aghiotantul căpitanului Bugdanovici) pentru că resursele ei pentru comedie s-au revărsat din plin. Fără ostentație, fără îngroșări, fără excese pentru a capta publicul, Gabriela mustește de talent și de imaginație, nu lasă niciun gest să îi scape în afara unei intenții bine definite, stârnește râsul, dar imediat ți-l îngheață printr-un moment de luciditate extremă. Este absolut adorabilă în postură de scorpion-mamă copleșită de iubirea maternă, iar scena în care îl interpretează pe subalternul lui Bugdanovici pare a fi desprinsă dintr-o antologie de umor:
„Încet, să nu ne audă!
Aghiotantul: Cu respect vă raportez: calc pe vârfuri!
Comisar:O să te împușc într-o zi!
Aghiotant:Cu respect vă raportez: vă stau la dispoziție!
Comisar: Hai odată, idiotule!
Aghiotant:Cu respect vă raportez: vin odată!
Comisar:Gura!
Aghiotant:Cu respect vă raportez: Gura!”
Prin vocea vagabondului, autorul declară: „Nu vreau să îndrept pe nimeni, nici insectele, nici oamenii. Eu doar mă uit. Stau și mă uit. Și, pentru că sunt om, stau și mă uit la oameni. Și-i și văd!” Nici Radu Crăciun nu vrea să îndrepte nimic, pentru că știe că nu poate îndrepta. Dar nici să nu se facă a observa nu vrea și nici nu poate. Noi știm că „trăim oricum în întuneric”, doar că ceva, cineva, ne ma ia din când în când de mână și „îndreaptă spre lumină.”oricare ar fi sursa ei: jertfa unei efemeride, o piesă de de teatru aproape uitată, niscaiva cuvinte , un petic de cântec.
I N S E C T E
După Karel și Josef Capek și Victor Pelevin
- Montarea scenică: Radu Crăciun
- Coregrafia: Vlad Pelin
- Muzica: Theo Costache
- Scenografia: Ioana Șomănescu
CU:
- Vagabondul: Theo Costache
- Dramaturgul, Clythie, Nimfa: Maria Costeschi
- Iris, Greierița, Furnică, Marina: Maria Grosu
- Arthur, Felix, Dima, Larva scorpionului, Parazitul, Furnică, Căpitan Bugdanovici: Mihai Niţă
- Samantha, Scorpion, Furnică, Cântăreață cabaret, aghiotantul căpitanului Bugdanovici: Gabriela Porumbacu
- Arnold, Victor, Lepidopteristul, Mitya, Greierele, Furnică, Nikolai: Răzvan Nicolae Răduță