După ce am văzut „Salonul nr.6”, prima piesă care mi-a făcut cunoștință cu formidabila echipă de la Teatrul Toni Bulandra din Târgoviște, am crezut că regizorul spectacolului este un domn respectabil, cu maniere aristocratice, care doarme cu Stanislavski sub pernă. A urmat superba montare după Dostoievski, „Crimă și pedeapsă”, când imaginația mea i-a atribuit lui Dumitru Acriș un temeperament nevrotic, un soi dubitativ de a fi și un chip de Hamlet în fața fantomei tatălui său. Da, nu m-am uitat la fotografii, nu am citit date biografice, limitându-mă la cele legate de școlile absolvite.
A venit momentul din acest an al întâlnirii mele cu teatrul din Moldova, urmat de vizionări spectacole, gale de premiere ca să realizez că Dumitru Acriș nu are nici măcar vâsta eroilor lui Cehov care își urlă bătrânețea când noi, adulții maturi ne dăm încă aere adolescentine. De ce scriu aceste lucruri? Pentru că ne lansăm prea des în stereotipii și clișee când este vorba de un artist, îl încadrăm în curente, îi țesem biografii fictive din firele personajelor pe care le însuflețește.
La Târgoviște, în Babel Fast 2023, am avut bucuria să dau mâna cu domnul Dumitru Acriș, un bărbat tânăr, jovial, emanând putere și masculinitate, cu o căutătură a privirii dincolo de aparențe și cu o incredibilă modestie a discursului. Așa că am intrat la DISPARIȚII, piesa doamnei Elise Wilk, producția Teatrului „Sava Ognyanov” din Ruse, Bulgaria cu sentimentul siguranței unui act artistic profund, dar și cel al întâlnirii cu o poveste spusă cu har minții și sufletului, pentru că, da, spectacolele montate de Dumitru Acriș clocotesc și irump foc și scântei.
Piesa scriitoarei româno-germane Elise Wilk „Dispariții”, vorbește despre o familie de sași transilvăneni din 1945 și până în prezent, despre consecințele războiului, emigrare, pierderea căminului, a identității, a valorilor. Istoria europeană (nazismul, războiul, înfrângerea Germaniei, divizarea acesteia, instaurarea comunismului în est, deportările) și poveștile personale se contopesc într-o saga în care accentul a fost pus pe trei femei din trei generații ale unei familii.
În viziunea scenografică a dlui Mihai Constantin Ranin, spaţiul îmbogăţeşte vizual și metaforic spectacolul prin simplitatea liniilor geometrice, prin deschideri şi închideri ce delimitează un spațiu gol, înghețând timpul și extinzând dimensiunile poveștii spre oriunde. Suntem într-o casă sau suntem în iluzia noastră că am avea o casă. Nu există niciun obiect domestic care să dea senzația de stabilitate, de trăinicie, ci dimpotrivă, pe scenă personajele se agață, se așază, cară, dezmiardă câteva valize pe care lumina laterală cade superb, însuflețindu-le ca pe niște fantasme ale depărtărilor(Video, proiecții: Ionuț Gavrilă).
Personajele par a suferi toate de „tulburare de doliu prelungit”. Toate pierd ceva: case, speranțe, copii, ani, autoritate, iluzii, părinți, identitate. Nimeni nu le alină pierderile, poate de aici experimentează furia cu vocea tristeții, a durerii, a neputinței. Te înșală zbaterea lor, nu este vorba de dinamismul vieţii, ci mai degrabă de o alergare fără sens, de un haos uman în care nimeni nu mai are loc și rost.
În minte îmi vine o frază dintr-o carte(Jacob se pregătește să iubească) ce vorbește tot despre deportările din Bărăgan:„ Cum poți să ajungi să iubești oamenii, mai ales pe părinții care-ți fac cel mai mare rău, într-o lume în care toți ceilalți iubesc orice altceva: caii, pământul, aurul, puterea… ?”.Viziunea regizorală a lui Dumitru Acriș se distanțează de tonul calm, ușor ludic adoptat de Cristian Ban la Teatrul„Andrei Mureșanu”. Textul se dezbracă de înflorituri stilistice și orice dulcegărie, este redus la esență prin replici scurte, interogative. Războiul se poartă nu doar între regimuri politice, ci și între generații, între membrii aceleiași familii, între valori și atitudini, între prejudecăți și idealuri. Un du-te-vino permanent la cheremul istoriei, un război de anduranță fără învingători, armistiții mirosind a compromis. Universul uman este debusolat de atâtea dislocări, depărtări, dispariții
Să pleci sau să rămâi? Cu ce pleci? Cu ce rămâi? Nu doar persoanele dispar în lagăre, colhozuri, în apele Dunării, în închisori. Dispar și lumile lor interioare, se estompează senzații și imagini. Dictatura impune graniţe peste tot, dar și mințile, sufletele personajelor au propriile frontiere, vizibile şi invizibile. Îmbrățișările eșuează în lovituri, mângâierea capătă duritatea palmei, sărutarea mușcă, atingerea înțeapă. Întoarcerile nu sunt de bun augur și se petrec numai la nivel mental. Nimic din ceea ce crezi că vei găsi la întoarcere nu mai există.
Cei șase actori ai Teatrului Sava Ognyanov Ruse, Bulgaria trec granița actoriei spre performance și își duc de mână personajele printre demoni și tenebre, cu precizie, siguranță, cu un excelent simț al intrarilor-ieșirilor în scenă. Fluiditatea jocului nu exclude un calcul matematic al mișcărilor, o rigurozitate a relațiilor când își pasează de la unul la celălalt energie, emoție şi dinamism.
S-a spus în diferite montări că vedeta în spectacolele semnate Elise Wilk rămâne textul (Alberto Păduraru, Despre text ca vedetă a spectacolului – Eltűntek / Dispariţii). În opinia mea, Dumitru Acriș este inspirat când concentrează textul, dând posibilitatea actorilor de a se exprima dincolo de cuvinte. „Pur și simplu nu pot trăi fără întoarcere!”, scrie Matei Vișniec într-una din piesele sale. În „Dispariții” întoarcerile miros a război și prevestesc eșecul oricărui armistițiu între trecut, prezent și viitor, între părinți și copii, între cei rămași și cei plecați.
Semnificațiile actuale ale mesajului final nu scot ochii spectatorului. Descumpănit de neieșirea actorilor la rampă, acesta aude pregnant sunetul de sirenă. Cu ce pleci? Cu ce rămâi? Cum să te întorci, când pe de-a-ntregul nu ai fost niciodată plecat? Unde să mai pleci, și de ce, dacă vuietul ei lugubru te va însoți?
DISPARIȚII
De Elis Wilk
Teatrul Sava Ognyanov Ruse, Bulgaria
BABEL FAST
Regia: Dumitru Acriș
Scenografie și costume: Mc Ranin
Video, proiecții: Ionuț Gavrilă
Cu:
Vencislav Petkov
Dona Vulova
Ivaylo Draganov
Kadri Habil
Kristiana Tsenkova
Ivana Keranova
Yasena Gospodinova
Todor Lazarov