Nu, nu este o recenzie. Nu am nici competența efectuării ei, nici timpul necesar documentării. Este doar o poveste. O poveste despre o seară rece de toamnă din anii optzeci în care, în cea mai mare sală văzută vreodată pe care ochii mei abia o puteau cuprinde, într-un spațiu desprins parcă din romanele lui Petru Dumitriu, oamenii vii ca noi și totuși sigur atinși de aripa fantasticului râdeau, urau, iubeau, trădau într-o succesiune de scene, replici, mișcări care amețeau și îți provocau mintea și inima să fie acolo, să se lepede de tine, raționând și simțind alături de ei. GAIȚELE marelui Grigore Gonța, sala mare fostului Teatrului Național, 1987. Prima mea întâlnire cu teatrul, începutul unei iubiri pătimașe, rezistente precum forța cuvintelor ce inundau scena ca„o lavandă sonoră.”
Am învățat aproape pe de rost textul lui Kirițescu, l-am căutat ș l-am retrăit în multe alte seri, niciodată cu efectul de atunci, pentru că nici receptorul de atunci, uimit sau de-a dreptul năucit nu mai este. A rămas iubitorul de teatru lucid și uneori cu ifose de critic care a primit cu bucurie invitația unei actrițe tinere, de care nu știa nimic. De nimeni din distribuție nu știa și nici sala, ce oftează parcă după glorii drapate în roșu nu o atrăgea prea tare. Și mai era și tare obosit spectatorul după patru seri de teatru consecutiv.
Și pentru că este un spectator un pic haotic spune ce trebuia să spună la final: Tare s-a bucurat că a ajuns. S-a instalat ca de obicei într-o margine de rând (rândul întâi, cum altul?) cu memoria voit stoarsă precum un burete ce trebuie reciclat, cu urechile ciulite și ochii hulpavi. Și da, a fost teatru. Cu bucurie de a juca, fără ifose, cu drag de piesă, cu empatie față de personaje, cu stângăcii, cu îngăduință față de public(oricum ar fi el câteodată), cu umor, cu un șuvoi de sentimente care să echilibreze goliciunea interioară a personajelor.
Regizorul Radu Crăciun a știut să comprime textul cât să nu plictisească, dar fără a-i știrbi valoarea, nu l-a vulgarizat, nu l-a îmbrăcat în haine nonconformiste, l-a scuturat de praf atât cât trebuie a păstra patina timpului, fără a-i ascunde actualitatea și nemurirea. Trăim cu toții într-un cuib de viespi, ne ferim cum putem de acele lor veninoase, riscând uneori să ne înțepăm în propriile ace. Mierea noastră cea de toate zilele pute a rânced și are gust de acreală. Bârfim sub pavăza toleranței, trădăm, ne complacem în relații vide, ne-am învățat cu moartea pe care o privim ca pe un spectacol, nu vedem sau nici nu încrcăm a vedea durerile ce se zvrcolesc sub ochii noștri.Ne amuză nimicurile, negociem până și cu Dumnezeu, ruga se confundă cu blestemul, bullyngul se îmbracă în pijama de casă. Așa sunt ei, pe scenă, așa sunte noi într-un stup fără sentiment în care toți ne credem Regina.
Umorul inteligent obloșește un pic tragedia, Radu Crăciun are imaginația necesară să creeze momente și scene originale și sugestive: scena de sex tocmai pe scaunul de invalidă, bătaia fraților, citirea pomelnicului, cumpărarea-negocierea piesei de argint, citirea scrisorii de dragoste în fața Margaretei. Scenografia semnată de Amalia Năstase și Maria Costeschi preia ideea simplității, limitându-se la câteva piese de mobilier acoperite de cearceafuri albe ca pentru o lume ce are agățată de spate afișul„de vânzare”. Chipurile tuturor interpreților sunt acoperite de măști albe. Nu pentru a le ascunde tinerețea, ci mai degrabă pentu a ne zugrăvi lumea ca un imens circ ambulant în care personajele commediei del arte umblă libere și nestingherite. Măștile nu pot umbri prospețimea și vigoarea jocului întregii echipei. Amalia Năstase în Vanda are senzualitatea, boemia, nestatornicia necesară personajului. Vlad Pelin (Mircea) se diluează voit sub apăsarea spiritului de familie unit împotriva veneticilor, își pierde din consistență, se complace într-o lașitate a alegerilor prevestind singuratate și ratare. Roxana Popescu într-un rol nu foarte ofertant își construiește intrările și ieșirile cu aplomb. Miruna Andreea Icleanu este o Margot lucidă, ironică, ce își asumă alegerea cu o aparentă indiferență care te tulbură. Maria Grosu, Zoia, își construiește rolul cu simț ludic, este ghidușă, se răsfață, se gudură printre ceilalți pentru a le cata atenția, dar și pentru a-i păcăli. Lena Laviniei Călinescu este discretă, fină, aproape că îți vine să o consideri singurul personaj onest al piesei, echilibrează duelurile celor două surori. Foarte buni interpreții fraților Ianache și Georges, Silviu Lupescu și Răzvan Răduță, atât în scene individuale, cât și în tandem. Cu înfățisări fizice total diferte, ambii timorați în fața femeilor din viața lor, fie ea soție, mamă, fiică, par un cuplu de film comic. Toți actorii înțeleg necesitatea spiritului de echipă și cred în acest spectacol ce nu poate oferi fiecăruia rolul principal. Maria Costeschi parcurge cu finețe în expresie, fără exagerări comice ambele roluri. Cu o dicție foarte bună, cu prestanță(mi-a amintit de Ilinca Goia), speculează situațiile nuanțat. Privirea vorbește mai răspicat decât replica, este elegantă, are stil și acel ceva care captează privirea.
Gabriela Porumbacu este punctul zero al spectacolului. Niciodată nu am văzut o Anetă atât de înaltă și subțire. Doar că fragilitatea ei nu o împiedică să fie un adevărat pater familias. Actrița trece de la o situație la alta, cu umor, dar și cu forță dramatică prin modul în care susține relațiiile cu partenerii de scenă ce gravitează în jurul său. Regizorul este atent ca în interpretarea fiecărui personaj să fie subliniate efectele deteriorării sentimentelor, ale ignorării spiritului de familie real, ale ruperii comunicării firești și inteligibile, dar mai ales ale anihilării relațiilor de iubire adevărată. Nimeni nu iubește pe nimeni, mult mai rău ca în Cehov.Veninul a devenit puroi, înțepătura cangrenă. Așadar, să tot râdem!
CUIBUL DE VIESPI
de Alexandru Kirițescu
Concept și montare scenică, lumini și sunet : Radu Crăciun.
Scenografie: Amalia Năstase și Maria Costeschi.
Distribuție: Gabriela Porumbacu, Maria Grosu, Roxana Popescu, Lavinia Călinescu, Răzvan Răduță, Silviu Lupescu, Maria Costeschi, Miruna Andreea Icleanu, Amalia Năstase, Vlad Pelin.