„Orice zbor e o fugă
Orice fugă e-o-nfrângere
Și totuși, și totuși
Salvează-te, îngere!”
Unde să fugă îngerii? S-ar împiedica de șenilele buldozerelor puse pe fapte mari, s-ar agăța în ghearele ascuțite ale macaralelor, s-ar înmpotmoli în mâlul vâscos al nepăsării noastre, ar împietri de uimire în fața unui Dumnezeu care tace și îngăduie. Cine să îi protejeze pe îngeri? Un popor care a privit tern și indiferent cum istoria, cărțile lui, simbolurile lui au fost făcute una cu pământul și îngropate în sicrie de praf? Un conducător care s-a temut de umbrele și slovelele celor de dinaintea lui? Un cer cu pleoape lăsate și zâmbet cenușiu?
În curtea Casei Filipescu-Cesianu în care am intrat de atâtea ori, mă lepăd de orice nostalgie de vară și mă îmbrac în haine de înger. Pentru că și îngerii par a purta sufletele noastre. Este doar o expoziție „În apropierea sfinților. Frescele de la Văcărești după 40 de ani”. Doamne, câte am vizitat! Este doar un spectacol de teatru în aer liber, printre atâtea văzute „O crimă perfectă (Îngerii de la Văcărești)” de la Teatrul Masca.
Nu, se întâmplă ceva, mai mult decât o oră de teatru. Intri într-o poveste spusă fără menajamente, blând, dar și necruțător, șoptit, dar și urlat ca dintr-o mare durere. Este un teatru despre durere, despre moarte în multiplele ei forme, moartea minții, a sufletului, a verticalității și a demnității din noi. Îngerii frescelor din mica expoziție coboară printre oameni, zâmbesc, se bucură cu ei, îi dojenesc amar, îi privesc ambiguu. Umblă ca niște stihii rătăcitoare căutânduți locul și rostul. Este atâta poezie în ochii lor, atâta cer în privirea lor astrală, mâinile lor întinse și neliniștite caută și te caută să le fii sprjin. Cu ce suntem noi mai buni decât cei ce le-am dărâmat lăcașul cu lovituri de buldozer? Ce avem noi în plus față de cei ce au rămas muți și orbi privind rănile de flacără și fum ce au supurat pe Dealul Văcăreșilor? Nu mai sunt un spectator critic, nu mai privesc amănunte legate de decor, scenografie, interpretare, pentru că ochii mei desenează icoane , mintea mea numără pictuiri arse și supurânde, urechile mele aud vaietul zidurilor arse.
Finalul doare cumplit, pentru că adevărul doare:„ Astăzi, peste amintirea Mănăstirii Văcărești, cea mai mare ctitorie a unui domnitor român în întreaga ortodoxie a Europei de Est, avem simbolul libertății și demnității pe care, ca români, le merităm din plin: acolo, pe acel loc sacru, pe acea rană deschisă a sufletului românesc s-a construit un mall!” (Mihai Mălaimare)
A fost odată Mânăstirea Văcărești, inflorescență de elementele brâncovenești împletite cu ornamentații baroce, mare critorie invidiată de marea Europă. A fost odată un timp măreț și smerit. Și dacă nu ar fi fost TEATRUL, nici astăzi nu s-ar mai fi povestit despre ele. Este noate târziu, mângâi aripi de înger, privesc poze vechi din care curge sânge și tot ce pot să fac este să nu uit și să scriu.
Construită în 1716-1722 de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat, acest aşezământ a rol de curte domnească şi centru cultural al Europei secolului XVIII. Mavrocordat va instala la Văcăreşti o tiparniţă, o şcoală în limba elenă şi, de asemenea, biblioteca domnitorului, considerată ca fiind cea mai mare şi mai completă din Europa acelei epoci.Biserica “Sf. Treime era una din cele mai mari din România, apreciată de G. M. Cantacuzino ca „testamentul artei tradiţionale” româneşti cea mai mare ctitorie domnească din secolul al XVIII-lea. În 1865 în incinta lăcașului de cult este amenajate închisoarea oraşului Bucureşti, fără să mai revină niciodată la menirea lor iniţială, cea religioasă şi culturală, În anul 1973 clădirile trec în grija Muzeului de Artă al RSR şi a Direcţiei Monumentelor Istorice şi de Artă – DMIA și sunt demarate primele faze de cercetare şi restaurare ale ansamblului. Cutremurul din 4 martie 1977 accentuează avariile construcţiilor de la Mănăstirea Văcăreşti, afectând în special biserica domnească. Pe 2 decembrie 1984, Nicolae Ceauşescu ordonă demolarea Mănăstirii Văcăreşti pentru realizarea în locul ei a unui alt Palat al Justiţiei. Arhitecți de prestigiu, oameni de cultură, istorici au propus în zadar soluţii care ar fi putut salva total sau parţial construcţiile Mănăstirii Văcăreşti. Patriarhia Română a tăcut. Arhitectul Gheorghe Leahu, cel care condusese proiectul de restaurare a ctitoriei, descrie în cartea sa, „Distrugerea Mânăstirii Văcărești crima oribilă înfăptuită în decembrie 1986: „Pe 11 decembrie 1986, după-amaiza, înainte de înserare, când nu te mai puteai apropa de fosta mănăstire din cauza cordoanelor de securiști și de militari ce înconjurau zona, am trecut cu jale în suflet, prin Piața Sudului, să-mi iau rămas bun de la fostul monument. Întreaga incintă din față nu mai exista: Casa sau Palatul Domnesc și Stăreția erau fără acoperișuri și fără zidurile de la etaje, din biserică se smulgeau ferestrele, lăsând mari oribte negre în zidurile sfărmate. Până pe 15 decembrie 1986, în preajma Crăciunului, terenul pe care fusese ridicată, între ani 1716-1740, falnica mănăstire, era complet liber, totul fusese ras de pe suprafața pământului”.
La scurtă vreme după demolarea completă a Mănăstirii Văcăreşti, se renunţă la construirea în locul său a Palatului Justiţiei, destinaţia se schimbă pentru o mare sală de sport şi apoi pentru un complex pentru adunări publice. După Revoluţia din 1989, în opina publică au loc dezbateri privind necesitatea reconstruirii Mănăstirii Văcăreşti, dar, în anul 2006, pe baza unui PUZ aprobat de CGMB, s-a autorizat unui mare complex comercial mall, denumit Sun Plaza.
O CRIMĂ PERFECTĂ (Îngerii de la Văcărești)
Un spectacol de Mihai Mălaimare
Scenografia: Anca Albani
Asistent scenografie : Ana Udreanu
Muzica: Răzvan Alexandru Diaconu
Distribuție:
Arhitectul – Sorin Dinculescu
Henriette Delavrancea Gibory – Anamaria Pîslaru
Tânăra – Cristina Panait
Tânărul – Petru Marginean
Dora Iftode – Maica Domnului
Alina Crăiță – Arhanghelul Haniel
Laura Dumitrașcu – Arhanghelul Uriel
Cristina Panait – Arhanghelul Azrael
Daciana Voinescu – Arhanghelul Ramiel
Ioana Răchită – Îngerul păzitor Eyael
Valentin Mihalache – Arhanghelul Metatron
Mădălin Mladinovici – Arhanghelul Mihail