Într-un interviu luat regretatului regizor DUCU DARIE, acesta spunea că într-o comedie bună trebuie să pleci de la două lucruri :„ O dată, de la un text care să însemne ceva pentru tine și pentru cei din jur. Și doi, să ai o trupă care să susțină acel text. Cu un text important și o trupă bună ai aproape certitudinea că nu vei da greș. Secretul e onestitatea și familia teatrală. „
Piesa de teatru „Cuscrii din Tirana” pusă în scenă la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești de către regizorul Dragoș Câmpan răspunde acestor criterii Scrisă de Michalis Reppas, Thanasis Papathanasiou , traducere Elena Lazăr, este rezultatul colaborarii dintre Ambasada Republicii Cipru în România cu Uniunea Elenă din România .
Peni şi Lykourgos, un cuplă bogat dintr-un oraş mare de provincie situat în centrul Greciei au o fiică, Liza. Ce își pot dori mai mult după ce Liza finalizeaza studiile la Londra decât să se mărite cu un grec bogat? Numai că Liza este îndrăgostită de Alfred, nici bogat, nici cu funcție, doar un student la Arte, pe deasupra și albanez, rasă inferioară în opinia lui Lykourgos . Alfred este prezentat ca un lord Polinei, sora lui Peni, şi soţului acesteia, Vasilis, altă familie snoabă și înstărită. Lucrurile se complică și mai mult când părinții lui Alfred,albanezii refugiați Klampeta și Boukouran intră în scenă, pentru că tatăl lui Alfred este iubitul secret al lui Peni.
Avem deci materia primă pentru o comedie bună pe linie de conținut : personaje pătimașe ce ascund secrete, ritm alert, suspans, neprevăzutul situațiilor, răsturnări comice de situație, comic de limbaj, coincidente, încurcaturi, confuzii și întâmplări echivoce .
In comedie se simte pregnant ironia în tonul dezvaluirii unor defecte ale oamenilor, dar și ale societății. Personajele din clasa înstărită, Peni, Lykourgos, Polina, Vasilis, Pantelis sunt snoabe, lacome, pregătite de orice compromis pentru un avantaj material sau politic. Rasismul lui Lykourgos, disprețul lui Pantelis față de dramele emigranților sau în ceea ce privește forța de muncă la negru, demagogia aleșilor politic, dedesupturile campaniilor electorale colcăind de compromisuri, indiferența și târguiala cu ce are Grecia mai de preț-arta și istoria, parvenitismul, toate sunt de văzut pentru cine vrea să vadă și să accepte satira lumii în care trăim. Tradiționala familie greacă geme și ea de adultere sau visuri adulterine, de concurență promiscuă între cumnați și surori, de invidie, minciuni și îngâmfare.
Personajele masculine din lumea greacă, interpretate, cum altfel decât narcisist și histrionic de Ilie Gâlea, Adrian Ancuța și Dragoș Câmpan stârnesc râsul prin jocul aparențelor. Ce se cred a fi, ce sunt cu adevărat, de fapt. Onoarea de familist a lui Lykourgos ( Ilie Gîlea, pater familias pe scenă, dar cred că și în afara ei) este zdrențuită tocmai de un albanez speriat și inofensiv( ca de obicei un joc nuanțat și expresiv, fără ostentație, Karl Baker în rolul Boukouran, îndrăgostit marca Rică Venturiano). Profilul de om de afaceri serios al lui Vasilis ( Adrian Ancuța cu un joc vivace, șiret) se desființează tocmai prin adevărurile veninoase zvărlite cu găleți de frustrare conjugală tocmai de către soția sa (excelentă Otilia Pătrașcu în rolul Polina). Profilul moral a lui Peni, femeie elegantă și influentă în lumea bună ( Andreea Cristina Moldoveanu cu vizibilă experiență în roluri de mamă cu „pietre în casă”), mamă grijulie și soție devotată se deteriorează grav, personajul aruncând pe geam toate perceptele morale când este vorba de o aventură suculentă cu iz de frondă în fața ideilor rigide ale soțului.
Observasem inspirația Ioanei Farcaș în roluri comice din piesele montate la Tony Bulandra Târgoviște( Nunta lui Figaro, Visul unei nopți de vară ), deci nu este o surpriză exotismul și farmecul rolului Klampeta.Perechea de tineri, Liza și Alfred ( Teodora Stanciu și Iuliu Gâlea, talentații mezini ai trupei din Ploiești ) nu are norocul unor roluri atât de bogate în nuanțe, cum au maturii parteneri de scenă. Dar ei sunt viitorul, nu? Și în lumea balcanică ce încearcă să se scuture de prejudecăți, dar și în teatrul real.
Așa cum am spus,ca spectator subiectiv am dreptul la o alegere , cred eu, obiectivă, în ceea ce privește cel mai greu și mai bine dus rol, Polina, marca Otilia Pătrașcu. Interpretare în forță, forme special îngroșate, amestec de vulnerabilitate și interese meschine, romanțioasă ca Veta, voluntară ca Zoe, parvenită ca Zița, autentică și delicioasă în pasajele de femeie snoabă , dar și în scena seducției, copleșitoare și vulcanică în scena demascării lui Vasilis.
Mă întorc la cuvintele lui DUCU DARIE :”Comedia e grea pentru că e cel mai serios lucru care se poate face. E exact ca saltul mortal. La dramă nu se vede atât de tare când dai greș, dar la comedie dacă nu râde sala e o catastrofă. E mult mai greu și mai periculos să faci comedie.”
Pe scena de la Teatru Toma Caragiu, regizorul Dragoș Câmpan și întreaga echipă actoricească, într-un cadru sonor ce te face să adumeci mirosul Mediteranei, te îndepărtează de morga seriozității, făcându-te să renunți la prejudecata cum că o comedie este egală cu superficialitatea sau că trebuie definită ca un gen minor. Pentru că râzi mult . Și la o materie ce va fi școasă din programa școlară am învățat că râsul poate fi o armă împotriva fricii, a prostiei, tuturor tarelor umane.
Să râdem vigilent și critic despre corupție, intoleranță politică și religioasa, rasism, superficialitate si snobism, fără a uita că, da, facem parte din această societate balcanică pestriță și șerpuitoare a cărei radiografie o surprindem pe scenă. Să râdem des și sincer, deși bucuria de trăi ne este livrată și zugrăvită în aceste vremuri ca un pericol social, nu ca un act salvator !
Teatrul Toma Caragiu (Ploieşti)
CUSCRII DIN TIRANA
de Michalis Reppas, Thanasis Papathanasiou
Traducerea: Elena Lazăr
Regizor: Dragoș Câmpan
Distribuție: Cristina Moldoveanu, Ilie Galea, Theodora Sandu, Otilia Patrascu: Adrian Ancuta, Iuliu Galea, Dragoș Câmpan,Karl Baker,Ioana Farcaș
Senografie: Iuliana Gherghescu