TOMA, 100! 100 de ani, de roluri, de spectacole, de doruri, de replici. 100 sau 1000? Toma nemuritorul, incisivul, veșnic îndrăgostitul, profesionistul TOMA, TOMA înălțatul și prăbușitul.O sală de teatru în București îi poartă numele. Străzi îi poartă numele. Un teatru îi poartă numele. Un nume prenume renume!
O familie cu șase suflete, în plin război, fuge de prigoana acestuia din oraș în oraș. De la Corlătești la Moara Domnească, de aici la Ploiești, strada Rudului nr.144, membrii familiei Caragiu își poartă cu ei visurile și speranțele într-un viitor mai bun.„am copilărit și am făcut școala la Ploiești.Am învățat aici la Petru și Pavel. Sînt deci ploieștean get-beget.”mărturisea TOMA, cel care va abondona studiile de drept pentru cele de teatru, cel care își va construi un drum artistic având la bază un crez scris pe spatele unei fotografii vechi: Muncește și vei izbuti!.
La 15 septembrie 1953,un banal act administrativ va schimb pe veci viața culturală a orașului Ploiești. Actorului TOMA Caragiu i se aprobă transferul de la Constanța la Ploiești unde va fi angajat ca actor și director de teatru. Redevine ploieștean pe de-antregul acceptând locuința din strada Vasile Lupu bloc D ap.2 în centrul orașului. Oare la ce se gândea TOMA, mergând agale, pe jos, de acasă spre teatru? „Ploieștiul e un oraș dificil pentru teatru. Spectatorii pasionați pleacă să vadă spectacolele la București.Și apoi, cât timp jumătate din trupă e formată din navetiști…”. Sunt cumva cuvintele cuiva din anul 2025? Pot fi, dar sunt și cele ale lui TOMA care, timp de 12 ani, la Ploiești, scoate premiere după premiere, duce trupa în turnee, colaborează cu mari regizori ai vremii, joacă mult, citește mult, trăiește.La întrebarea „Cum ați rezista ca director atâția ani?”, TOMA răspunde simplu„N-am vrut să fiu director!”Și povestea merge mai departe…
La 100 de ani de la nașterea sa, TOMA rămâne un reper nu doar al artei actorului, ci și al legăturii indestructibile dintre un artist și orașul care i-a fost casă. Omagiile de azi nu sunt doar ceremoniale, ci marchează continuitatea unei tradiții culturale pe care TOMA Caragiu a fixat-o cu un amestec de ironie, umor și gravitate, acea triplă dimensiune care definește și astăzi profilul său inconfundabil.
Chipul său expresiv, vocea inconfundabilă și felul unic în care știa să aducă ironia, melancolia și umorul pe aceeași scenă l-au făcut iubit de publicul tuturor generațiilor. Dar cum putem face ca, într-o epocă a ecranelor rapide și a divertismentului fragmentar, tinerii de astăzi să descopere și să iubească arta lui? Avem curajul, azi, să oprim pe stradă tineri ploieșteni pentru a-i întreba cine ea fost TOMA? Riscăm? Mai bine, nu, am întuneca seninul unei zile frumoase de sfârșit de vară.
Ce ar trebui să facem ca numele renumele prenumele TOMA să fie încă știut, căutat, iubit?
Mai întâi, este nevoie de educație culturală în școli. Orele de limba și literatura română, de arte sau chiar de istorie recentă ar putea include fragmente video cu momentele de neuitat din „Actorul și sălbaticii”, din „BD.uri” sau din monologurile sale satirice. Astfel, elevii nu ar mai percepe numele lui TOMA Caragiu ca pe o filă îngălbenită de manual, ci ca pe o voce care vorbește și astăzi despre condiția umană. Asta dacă și profesorii știu cine a fost el.
În al doilea rând, teatrele și cinematografele(care cinematografe în Ploiești?) au datoria de a organiza festivaluri, retrospective și proiecții speciale. Un „Festival TOMA Caragiu” itinerant, dedicat atât spectacolelor contemporane inspirate de spiritul său, cât și proiecțiilor cu înregistrările din arhive, ar putea deveni o punte între trecut și prezent. Mai mult, atelierele de actorie pentru liceeni, coordonate de profesioniști, ar permite tinerilor să descopere în practică subtilitatea și inteligența cu care TOMA Caragiu aborda rolurile.
Un alt instrument ar putea fi tehnologia digitală. Platformele online și rețelele sociale pot găzdui campanii vizuale, podcasturi și interviuri cu actori contemporani care povestesc despre moștenirea sa. Clipuri scurte cu fragmente din celebrele sale momente de umor sau din scenele dramatice ar putea circula viral, aducându-l pe Toma Caragiu în atenția generației obișnuite cu TikTok și YouTube.
Este nevoie de memorialistică tradusă în muzee interactive, expoziții multimedia, spații în care vizitatorii să simtă emoția scenei. Casa memorială(există?), sălile de teatru care îi poartă numele sau inițiativele comunitare pot deveni centre culturale pentru dialog între generații.
Și nu în ultimul rând, este nevoie ca noi, adulții, să aducem copii și tinerii la teatru, nelimitându-ne a critica lipsa de apetit pentru cultură al tinerei generații
Societatea are datoria de a transforma arta lui TOMA Caragiu într-un dialog viu cu prezentul, nu într-un muzeu prăfuit. Pentru tineri, el nu trebuie să rămână doar „un mare actor al trecutului”, ci să devină un reper de autenticitate, un model de sensibilitate și inteligență artistică. Numai așa centenarul său nu va fi doar o comemorare, ci o renaștere a spiritului pe care l-a dăruit scenei românești.
Programul zilei de 21 august
În semn de omagiu, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești organizează o serie de evenimente reunite sub egida proiectului aniversar TOMA CARAGIU – 100 de ani, desfășurat pe tot parcursul acestui an.
- Ora 10.00 – depunere de flori la busturile lui Toma Caragiu din scuarul vecin teatrului și la cel din apropierea intrărilor în sala de spectacole.
- Pe tot parcursul zilei – în foaierul principal al teatrului va fi deschisă o expoziție fotodocumentară, ce reconstituie prin imagini momente mai puțin cunoscute din viața și cariera actorului.
- Ora 18.30 – Secția Teatrul de Revistă „Majestic”, fondată chiar în perioada directoratului lui Caragiu, prezintă spectacolul „TOMA – Un tribut Toma Caragiu”, o întâlnire scenică ce propune un dialog viu cu memoria și spiritul său artistic. Reprezentația este deja sold out, semn al emoției pe care numele Caragiu continuă să o stârnească.
Pentru Ploiești, TOMA Caragiu rămâne un constructor. Orașul i-a oferit terenul pe care s-a împlinit artistic, dar și comunitatea căreia i-a lăsat o moștenire instituțională: un teatru modern, deschis și conectat la pulsul social și cultural. În anii directoratului său, scena ploieșteană s-a reinventat, devenind un spațiu de experiment și dialog, o chemare pe care teatrul trebuie să o păstreze și astăzi. E mai greu? La fel de greu? Poate ar trebui să învățăm de la TOMA arta supraviețuirii, el fiind capabil să transforme umorul într-o formă de luciditate critică și să aducă în dramă o gravitate ce depășea granițele rolurilor.
O să închei cu vorbele marelui Liviu Ciulei „Florile pe care le așterne, amintirii lui Toma Caragiu sânt alcătuite dintr-un respect adânc față de arta lui, din dragostea de neuitat pentru sufletul lui.”. Azi voi trimite opt copii la spectacolul despre „TOMA – Un tribut Toma Caragiu”. Și le voi spune copiilor mei să revadă un BD, sau un moment de Revelion,sau „Actorul și sălbaticii”. Sunt florile mele pentru TOMA.